Dragostea, destin străvechi – de Dan Verona

DRAGOSTEA, DESTIN STRĂVECHI

Dragostea-i destin străvechi cu cireşe la urechi.
Ne iubeşte dulce-amar, n-are vreme de cântar.

Iubita mea, din toate câte-au fost
Şi câte vor mai fi de-acum sub soare,
Te-am învăţat amarnic pe de rost
Tu, cea dintâi şi ultima-ntâmplare.

Eu nu ştiu dacă am avut noroc,
Iubirea noastră-i fără de regie,
Dar zilnic noi avem același loc
În trenul ce-a pornit spre veşnicie.

Eu nu ştiu dacă-i bine sau e rău,
Dar, de-am trăi în veacuri separate,
Aş cere să mă nasc în veacul tău,
Căci fără tine, viaţa nu se poate!

Şi când visez în noapte, uneori,
Că te răpeşte o străină zare,
Îţi jur pe toate sfintele ninsori,
Pedeapsă ca aceasta nu-i mai mare!

Iubita mea, cândva, într-adevăr
Într-un târziu neliniştit de vară
Vom fi ca două jumătăţi de măr,
Uitate pe o bancă, într-o gară.

Şi chiar de-ar fi să vină cineva
Să le lipească simplu înc-o dată,
Întregul măr din nou va lumina,
Căci n-am trişat iubirea niciodată!

Poemul săptămânii: Dan Verona - LaPunkt

Dan Verona (născut pe 1 iulie 1947, la Luncani, județul Bacău) este un poet, prozator și traducător român.

___________________________

Sursa foto copertă 

Vasile Şeicaru – Dragostea, destin străvechi

Ștefan HRUȘCĂ – UN COPAC CU FLORI – versuri Dan Verona

Dan Verona – Balada felinarului blond 

Pasărea Colibri – Pisica neagră

Ca un om fără de minte,
Numai eu merg înainte.
Toți îmi strigă, ești nebun!?
Dar de ce îmi este dragă
Și iubesc pisica neagră,
Asta n-am cum să le-o spun.

Ion Caramitru şi Johnny Răducanu – La mormântul lui Mihai Eminescu de Dan Verona

Mircea Baniciu – Frunza

Mircea Baniciu – Întoarcerea la Orient

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.