Traian Băsescu, păpădia, salata, ursul carpatin, marotele unui matelot cabotin!

Motto: «Dacă vindem din nou copiii pentru voturi…, putem să scriem pe noiImorali”!» – Traian Băsescu

Este clar pentru toți că „matelotul” a fost și este o figură! Nu doar pentru că era / este o persoană publică. Ci pentru că a fost un personaj slobod la gură, părând să fie croit după chipul și asemănarea omului de rând. Care l-a perceput ca atare, considerându-l a fi unul de-al său. Hăhăind relaxat, exprimându-se direct și… neortodox, chiar și atunci când nu era cazul. Așa încât, multe din spusele sale – cu sau fără ca să se afle în treabă – au devenit loc comun. Soartă pe care au avut-o și unele din impresiile sale despre… educația școlară. În condițiile în care, așa cum recunoaște el însuși, Băsescu nu s-a prea omorât cu școala! La întâlnirile cu elevii dându-se – nu o dată – drept… contraexemplu.

Pentru că – atunci când simte nevoia să abordeze subiectul reformării învățământului preuniversitar – și-a făcut un obicei din a invoca… păpădia (și nu numai!), ca o aluzie subtilă (crede el!) la materiile al căror rol nu-l mai vede în structura unui învățământ restructurat, ne-am propus să căutăm rădăcinile acestei… porniri atavice. Pentru a vedea cât de adâncă în trecutul său este această formularistică.

Hai să vedem ce am descoperit și cât de adânc sunt înfipte în mintea sa astfel de CUVINTE! Pe care le repetă… papagalicește, fără să însoțească rostirea lor și de alte justificări decât cele deja cunoscute și jenante.

Cu precizarea că, scormonind prin materiale ancestrale, am descoperit și alte… opinii spumoase ale d-lui Băsescu Traian, (în probleme considerate  – atunci și acum – ca fiind de interes general), pe care le-am reținut și reactivat, supunându-le atenției cititorului actual.Băsescu s-a dezlănțuit! Atac dur la adresa lui Marcel Vela și Violeta  Alexandru. Ce le-a reproșat – capital.ro

Te apucă râsul-plânsul / Doar aflând ce făcea dânsul!

O astfel de abordare… botanică (!), o regăsim într-un interviu – acordat de președintele Traian BĂSESCU în vara anului 2005 – material aflat AICIInterviu acordat revistei Mlădiţe, editată de Şcoala Generală nr. 174 Constantin Brîncuşi, din Bucureşti, publicat în numărul din 7 iunie 2005 al acesteia.

Material din care – printre altele – am reținut:

Întrebare: Ce fel de elev aţi fost?

Traian Băsescu: Năzdrăvănel.

Întrebare: Care a fost cea mai mare năzbâtie din viaţa de copil?

Traian Băsescu: Nu ştiu dacă aţi văzut filmul „Tunurile din Navarone”. Este un film de război în care era construit un tun gigantic, cu care nemţii loveau navele americane şi britanice, undeva prin Arhipelagul Grecesc. Am văzut filmul cu fratele meu, seara, la televizor şi a doua zi am făcut şi noi „un tun”. Am tăiat o ţeavă de plumb de la chiuvetă, am îndoit-o la un capăt şi am umplut-o cu gămălii de la chibrituri. Am îndesat acolo vreo 50 de cutii, apoi am tăiat cu un bomfaier o fantă în ţeavă, am luat rezistenţa de la un reşou, am băgat-o prin fantă şi am legat-o cu un cablu electric pe care l-am pus în priză. Toată chestiunea asta se întâmpla la etajul patru al unui bloc din Bacău. Locuiam în zona gării şi vis-a-vis de noi era Comisariatul Militar. Bineînţeles că peste gămăliile de chibrituri am tăiat plumb mărunt şi, când am băgat-o în priză, rezistenţa de la reşou a făcut explozie, „tunul” a pornit ca o torpilă, a spart geamul de la Comisariatul Militar şi s-a oprit în biroul ofiţerilor. Norocul nostru a fost că toată aventura se întâmpla într-o zi de duminică şi nu era nimeni în birou. Tata era militar, iar a doua zi a fost un mare scandal. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina ce a fost! Au fost şi altele! Ne jucam cu carbit şi făceam tot felul de trăsnăi, dar aceasta a fost inspirată dintr-un film.

… Întrebare: V-ar fi plăcut să fiţi dascăl?

Traian Băsescu: Sincer, nu. Consider că trebuie să ai vocaţie pentru a fi profesor, mai mult decât pentru oricare altă meserie. Vocaţia mea a fost alta: pentru o activitate mai dinamică. Şi eu sunt rezultatul muncii profesorilor care au ştiut, cu răbdare, să mă modeleze în această direcţie.

papadie.… Întrebare: Care sunt vulnerabilităţile învăţământului românesc?Traian Băsescu: Sunt multe. Voi mai învăţaţi despre păpădie? Dar despre salată? Eu cred că reforma curriculară este esenţa sistemului educaţional românesc. Va trebui să avem curajul să o facem. Când eram ministrul transporturilor s-a făcut o reformă a învăţământului prin care, spre exemplu, toate liceele care dădeau o calificare elevilor au fost desfiinţate. Erau liceele auto, liceele căilor ferate şi rezultatul a fost unul catastrofal. În momentul de faţă, calea ferată ia absolvenţi de liceu şi îi ţine doi ani ca să le arate o locomotivă. Când terminau acele licee de specialitate, elevii erau apţi de a fi încadraţi la Căile Ferate Române. De aceea, este nevoie de o reformă curriculară, prin care să se selecteze foarte bine ce învăţăm. Acest tip de discuţie l-am avut şi cu actualul ministru al educaţiei. Sigur că este foarte important să ştii şi despre păpădie şi despre salată, să ştii geografia fizică a lumii, să ştii ce-i în subsolul Argentinei sau al Canadei. Aceste lucruri sunt importante pentru cultura generală, nu pentru şansa în viaţă. Şansa în viaţă se materializează dacă ai o calificare. La noi s-a ajuns la stadiul la care credem că ai o calificare numai dacă termini o facultate. Nu toţi vor reuşi să facă facultăţi şi nici un stat nu poate asigura condiţii pentru ca toţi să facă facultatea, dar avem atâta nevoie, de exemplu, de funcţionari publici în administraţia centrală şi locală, iar voi continuaţi să învăţaţi despre păpădie şi nimic despre ce trebuie să facă un funcţionar public. Este atâta nevoie de funcţionari de bănci care trebuie să facă operaţiuni şi care nu trebuie să fie absolvenţi de ASE. Nu avem licee care să pregătească suficienţi funcţionari cu studii medii care să lucreze într-o bancă. Deci adaptarea sistemului de educaţie la realităţile economiei este vitală pentru ca generaţiile noi să aibă şansa de a-şi găsi de lucru. Din motive politice, toate guvernele au pus profesorul în centrul sistemului de educaţie. Cred că a venit timpul să punem elevul în centrul sistemului de educaţie. Aşa cum și cerem minerului să se recalifice, și cerem şi profesorului al cărui obiect nu mai este de actualitate. Profesorii cu experienţă, calificaţi, buni pedagogi, se pot perfecţiona un an, învăţând să predea cu ajutorul calculatorului. Altfel vom asigura tot timpul ore pentru tot corpul profesoral şi vom sacrifica generaţie după generaţie, nedându-le tinerilor pregătirea necesară pentru o meserie care să le ofere şansa să fie utili, astfel încât munca lor să fie căutată şi prin ceea ce au învăţat să facă în şcoală, prin calificarea obţinută, să-şi asigure un trai decent.

… Întrebare: Ce sfaturi le daţi elevilor şcolii noastre?

Traian Băsescu: Dacă v-aş spune clasicul ascultaţi-vă părinţii, ascultaţi-vă profesorii sunt convins că nu v-ar satisface. Alegeţi-vă câteva obiecte la care să învăţaţi, iar la celelalte luaţi o notă în aşa fel încât să nu rămâneţi corigenţi, să vă stricaţi vara. Canalizaţi-vă pe ce vă place, pe ce credeţi că vreţi să faceţi în viaţă! Nu vă lăsaţi păcăliţi ca după şase ore de şcoală să veniţi acasă, patru ore să vă faceţi temele, ca apoi să vă întrebaţi unde v-a trecut copilăria. Rămâneţi copii!

Întrebare: Ce părere aveţi despre faptul că în ziua de azi fiecare profesor consideră materia lui cea mai importantă?

Traian Băsescu: Spuneţi-le voi că nu este cea mai importantă. În orice caz, nu o să puteţi să fiţi de zece peste tot, aşa că hotărâţi-vă să fiţi de nouă şi zece la două, trei obiecte şi la restul vedeţi voi ce faceţi.

Recomand, ca să se știe / Gargara cu păpădie!

Apetitul acestuia pentru utilizarea cuvântului „păpădie”, atunci când vorbea despre învățământ, a fost observată de un ziarist de la Adevărul, care scria în septembrie 2006, (în articolul Traian Băsescu ţine locul ministrului educaţiei), făcând și un sumar inventar al chestiunii: „Aproape că nu e discurs al lui Băsescu, privitor la starea „mediocră” a învăţământului românesc, în care să nu apară, o dată sau de două ori, cuvântul „păpădie”, singur sau în diverse combinaţii. Parcă încercările preşedintelui de a demonstra că e nevoie de o reformă radicală a curriculei şcolare n-ar avea nicio putere fără cuvântul magic „păpădie”. „Dascălii şi toţi cei din învăţământ au nişte obligaţii. Ei trebuie să scoată copiii pregătiţi pentru viaţă. Or, învăţământul nostru este paralel cu viaţa”, spunea „liderul PD” Băsescu în 2002, subliniind că, în vreme ce informatizarea are un „nivel zero” în 95% din şcoli, „se predă în continuare istoria antică sau istoria păpădiei pentru a umple orele copiilor. Acest învăţământ trebuie să aibă capacitatea să înarmeze copilul cu minimul necesar pentru viaţă. Cine vrea să înveţe cum a apărut păpădia şi ce s-a întâmplat cu dinozaurul, cum a ajuns crocodil poate să ia ore private”.

Din același articol aflam alte câteva din antecedentele discursului băsescian dedicat păpădiei, precum și alte recomandări făcute de către acesta elevilor etc. La începutul lunii septembrie 2006, la şcoala de vară a PD-ului de la Costineşti, preşedintele Băsescu revenea la dragostea sa dintâi, păpădia: „Din 34 de ore, 22 sunt obligatorii prin curriculă şi 12 le aveţi la alegere. Dar de prea puţine ori aţi avut posibilitatea să alegeţi. Vi s-a spus de la şcoală: Da, puteţi face lucru manual în orele la alegere, puteţi face biologie, să învăţaţi păpădia şi salata, puteţi face orice alte obiecte legate de structura corpului profesoral…”

Despre modelul pe care îl putea reprezenta pentru elevi, Băsescu era… nonșalant, preferând să obțină atitudinea favorabilă a audienței decât să susțină necesitatea adoptării unui model util social: Prezent în septembrie 2000 la deschiderea anului şcolar la Liceul „Alexandru Vlahuţă” din Capitală, în calitate de primar general, Traian Băsescu mărturisea cu toată sinceritatea: „Prezenţa profesorilor m-a intimidat, cu atât mai mult cu cât nu mi-au pus niciodată nota 10 la purtare. Oricum, puteţi ajunge miniştri sau primari chiar şi cu o notă mai mică”. Populist până în măduva oaselor, preşedintele a mizat permanent pe cartea sincerităţii, atunci când, în anul 2005, la deschiderea anului şcolar, le spunea elevilor Colegiului „A. D. Xenopol”: „Atunci când văd un dascăl, parcă-mi vine să… ştiu eu ce intenţii are? Poate vrea să-mi pună vreun 4. Să nu fiţi descurajaţi dacă nu veţi fi premiaţi până în clasa a XII-a, pentru că şansele în viaţă sunt legate şi de ce înveţi, dar mai ales de ceea ce vrei să faci. Aveţi în faţă un preşedinte care nu a fost premiat niciodată până în clasa a XII-a. Un an cu menţiune, unul cu nimic, asta-i viaţa!”. Indiferent de cât de sincer e Traian Băsescu, funcţia de preşedinte îl obligă să-şi mai ţină şi gura. El nu poate încuraja chiulul, indisciplina, golăneala. El reprezintă statul şi instituţiile sale, deci implicit şi şcoala, ale cărei regulamente interzic comportamentele propovăduite de Băsescu.”

DCMedical.ro

Cine nu e gata / L-am luat cu… salata!

Prezent la o ședință a Guvernului (ținută duminică, 14 iunie 2009), președintele Traian Băsescu a avut un dialog elocvent cu Ecaterina Andronescu, ministrul de atunci al educației: „Situația educației României este dramatică. Dramatică din punct de vedere al calității (…). Am convingerea că despre păpădie sau salată, orice copil dacă intră pe Google află cum e cu păpădia și salata, dacă vrea să știe despre istoria antică, Herodot… intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată și, pe cât posibil, adaptată economiei românești.”

Vezi mai multe AICI, (în articolul „Șeful statului critică „starea dramatică” din educație: În loc să pregătim mecanici auto, tinichigii și ospătari, ne facem toți filosofi”, apărut pe 14 iunie 2009, pe site-ul HotNews). Declarații care au prilejuit… 133 de comentarii!

Prezent la lucrările Congresului Studenţilor din România, preşedintele Traian Băsescu a declarat că în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, aceasta şi-a exprimat susţinerea pentru legile de modernizare a sistemului de educaţie, iar şeful statului român şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va reflecta şi în ce priveşte orele de sport: „Cred că uneori este mai important să faci sport, decât să înveţi despre păpădie, de exemplu. E o părere. Sigur, mă vor critica foarte mulţi intelectuali pentru treaba asta. Să nu înveţi păpădia este grav. Dar să faci sport cred că e foarte bine.”

Planta care crește pe toate câmpiile și poate să vă aducă o afacere de zeci  de mii de euro. Beneficiile ascunse - Stirileprotv.roPĂPĂDIAdefiniție și paradigmă

Matelotul cabotin / Plimbă… ursul carpatin!

Din vremea când își luase adio de la președinție, într-un  INTERVIU acordat postului TV Digi24 (în iulie 2015), Traian Băsescu declara, printre altele: „Fondul problemei în educaţie nu este neapărat modul de organizare. Fondul problemei este cât de cinstiţi sunt cei care fac curricula.

Dacă te uiţi – ca să dau un exemplu – dacă te uiţi că ai 50 de mii de profesori de biologie şi spui – a, trebuie să le dau ore la toţi, şi-atunci bagi mai multă biologie în curriculă decât trebuie. A, am 80 de mii de profesori de istorie, păi bag atâta istorie în curriculă cât să-i angajez pe toţi cei 80 de mii de profesori. De unde tai? Tai de la sport, de la orele de IT, de la orele de matematică… de ce? Ca să-i mulţumesc pe toţi. Noua lege a educaţiei, cea promovată şi la care profesorul Miclea a muncit enorm şi-a fost promovată de Funeriu, dar meritul fundamental al fost al profesorului Miclea, noua lege a educaţiei a creat toate condiţiile pentru un învăţământ performant, mai rămâne un singur lucru – ca şi cei din Ministerul Educaţiei să se dedice elevilor şi nu lor.

Dacă ai face o curriculă pe nevoile elevilor şi punând în centrul sistemului de educaţie interesul elevului, vă asigur, curricula ar arăta cu totul altfel. Acum, curricula este făcută în interesul cadrelor didactice, pe care le respect, pentru că şi eu sunt rezultatul eforturilor unor dascăli, dar în momentul de faţă curricula mistifică realitatea pieţei forţei de muncă în România”.

Avem foarte multe şcoli în care vânturăm, dascălii plimbă pruna-n gură, plimbă limba-n gură degeaba. În condiţiile în care spre exemplu UE are un deficit de 1 milion de lucrători în industria IT. Acest subiect s-a discutat în Consiliul European când încă eram în Consiliul European. Am venit la Ministerul Educaţiei: Măi oameni, reprofilaţi 50 de licee pe IT, cu atât mai mult dacă ai lua din firmele private să vină să-i înveţe pe copii la şcoală, cu siguranţă ai găsi oameni care să vină să-i înveţe.

Ce ne facem când avem dascăli să-i înveţe păpădia, ursul carpatinSigur, „ursul carpatin” dau eu pe calculator şi văd tot ce-i cu el. Și despre păpădie.” Observăm că acum introduce în expunere și… ursul! Neapărat… carpatin, nu altul! Deși era deja plecat cu ursul… ca să-l plimbe!

Revenind la o mai veche preocupare a mandatelor sale, referindu-se la competențele lui V. V. Ponta în problemele economice, Băsescu conchide sentențios: „Ponta este zero cu cinci bare!”

Păpădia și salata / Mai c-au dat reforma gata!

Să ne apropiem mai repejor de zilele noastre, considerând că ne-am făcut cu prisosință datoria! Realizând că discursul lui Băsescu nu s-a schimbat, acesta folosind aceleași vorbe și argumente calpe.

Pe 27 decembrie 2019, în Partea a II-a a INTERVIULUI acordat rfi.ro – (Ultimii 30 de ani. Traian Băsescu: Nu e scuză că nu ai condiții să crești copilul în România. Dacă vrei să crești trei copii, îi crești), Băsescu încearca să mai lămurească niște chestiuni care îl priveau: problema PETROV, reformarea educației și rolul Ecaterinei Andronescu etc.

Rep:Problema cu Petrov s-a limpezit din punctul dumneavoastră de vedere?

T. B: Nu, e un proces și eu cred că o să îl câștig, chiar dacă în primă instanță nu am avut parte de confirmarea punctului meu de vedere. Dar nu am vrut să fac din asta o dezbatere publică. Am convingerea că la un complet de trei alta va fi abordarea. Trebuie să recunosc că m-am și apărat foarte prost în primă instanță.  E atât de clar. Eram militar. Funcționau regulamentele militare, acolo găseam răspuns la orice. Dar am tratat superficial apărarea în prima instanță, ceea ce nu se va întâmpla la apel.

… Rep: În timpul mandatelor dumneavoastră s-au spus, ulterior trebuiau să fie făcute și nu au fost făcute.

T. B: Nu, trebuiau să fie făcute chiar în timpul mandatului meu. Populația nu a vrut legea sănătății. Au ieșit în stradă și a căzut guvernul Boc. Legea educației, deși a fost un pact pentru educație semnat de toate partidele, au înghițit-o. Boc și-a asumat răspunderea pe legea educației, care a fost pe urmă tocată de maestra emerită a distrugerii educației românești, doamna Ecaterina Andronescu, care și ca ministru și ca membru în comisia de învățământ a distrus această lege.

Scandalul Costanda și conturile blocate ale Primăriei. Traian Băsescu:  „Deblochez situația în câteva ore”Partea a III-a a interviului (aflată la același link), îi dă posibilitatea să revină la temele sale favorite, revalorificând relația sa ancestrală cu… păpădia:

Rep: Uitându-vă la generația de acum din România, 18 – 25 de ani, i-ați încadra majoritar ca fiind progresiști?

T. B: Nu.

Rep: Dar cum sunt?

T. B: Vor avea opțiuni. Să știți că valorile de stânga nu or să dispară o dată cu dispariția generației mele. Vor fi tineri, e o parte din generația tânără care are opțiuni către socialism, ceea ce nu trebuie să surprindă. Sunt opțiuni și opțiuni.

Rep: Calitățile lor vă plac?

T. B: Ale cui, ale tinerilor?

Rep: Da, ale generației tinere de astăzi. 

T. B: În general da, în general îmi plac tinerii. La ce calități vă referiți pentru că e lungă lista?

Rep: E o generație care are telefonul, tableta în mână. E o generație mult mai pragmatică, cel puțin așa pare. 

T. B: Asta nu înțelegem noi. Asta nu înțelege Ministerul educației să fac reforma curriculară ca să vină pe opțiunile tinerilor și nu să forțeze nota în a-i învăța ce ne învățau pe noi. E ridicol să faci biologie și să-i înveți păpădia și salata. Ei intră pe Google și văd numele latinesc al salatei și al păpădiei. Că vorbim despre generații, vă spun sub cuvânt de onoare, era mare ceartă între copii, între nepoței. Sofia are 6 ani. Cei doi băieței 5 și a mai venit și asta mică care are un an și jumătate.

Pe 27 aprilie 2020, la TV B1, Traian Băsescu cere schimbarea sistemului de învățământ: „Mi se pare ridicol să înveți despre salată și păpădie!Și tot așa…

Nu pot încheia într-un ton optimist, pentru că nu ne permite obiectul muncii noastre, deși Traian Băsescu pare a ne lăsa o astfel de impresie. În perioada claustrării domiciliare și a desfășurării învățământului on-line, reluând vechile-i melicuri, Băsescu previziona astfel reînceperea cursurilor în unitățile școlare: „S-a întâmplat și un lucru bun cu epidemia asta. Dascălii au fost obligați să predea pe calculator, totul este ca imediat ce se termină pandemia să nu ia iar copiii la școală să-i învețe păpădia și salata.”

Pe 3 august 2020, aflat în studioul Digi24, Băsescu s-a referit din nou la necesitatea schimbărilor necesar a fi făcute în educație, readucând în atenție marota sa referitoare la păpădie, salată și ce mai avea acesta în meniu: „Copiii nu vor mai fi obligaţi să înveţe păpădia şi salata. Ministerul va trebui să facă o restructurare. Nu poţi să ţii copilul mai mult de 3-4 ore pe zi în faţa calculatorului. Păpădia şi salata, deschide copilul calculatorul şi citeşte pe google de ce suflă în păpădie. Văd o soluţie de reformare a învăţământului prin introducerea învăţământului online. Cheia este voinţa de a accepta reforma curriculară.

De unde deducem că în tot timpul pe care l-a petrecut pe scena politică internă Băsescu nu a făcut altceva decât să ia în… tărbacă o problemă delicată și serioasă, persistând în a adopta (parcă… ostentativ!) o atitudine extremă. În loc să încerce să înțeleagă despre ce este vorba, să afle de la specialiștii în educație (pe care-i laudă acum excesiv de mult) care ar fi soluțiile fezabile pentru rezolvarea acesteia. Și să ajungă la înțelepciunea de a pricepe că… tonul face muzica! Că pentru a realiza câte ceva, mai ales atunci când ești politician, nu trebuie să te situezi pe poziții de adversitate cu tagma pe care vrei să o reformezi. Ori, Băsescu nu a putut ieși din această dilemă, ținând-o langa cu… păpădia, cu salata,  cu istoria veche, ursul carpatin și ce nu i-a mai plăcut lui prin școală. Câtă, unde, și cum o fi făcut. Că despre câte mai știe (din ce se pare că nu a știut vreodată), cred că ne-am cam lămurit!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE! 

Va urma

TIBERIU M. PANĂ


Poartă corect masca: https://stirioficiale.ro/conduita


Sursa foto copertă

Doina Badea – Cânta un matelot 

Doina Badea – Se-ntorc vapoarele

Gaz pe Foc – Liceenii gaz pe foc: X-matriculat

Trupa Hara – Nu mai vreau la școală 

2 gânduri despre “Traian Băsescu, păpădia, salata, ursul carpatin, marotele unui matelot cabotin!

  1. Daca una care facea crize prin platourile latrinei 3 a putut sa ajunga Primar General in Bucuresti, nu m-ar mira ca Basescu dupa toate BUNELE facute , dupa ce a fost de 2xfe.. ma scuzati, Presedinte, sa il vad iar Primar General. Eu spun ca e PERFECT ce ar avea nevoie B-ul, dar mai ales CE MERITA. Si sper ca el sau Firea, sa castige pentru ca ASTA merita bucurestenii, niste oameni care l-au ales pe Viorel Lis, Halaicu, OPRESCU (app, a mai auzit cineva de Oprescu de cand a plecat de la Primarie ? Capul plecat… sabia nu-l taie.. A venit, a semnat, a luat, a plecat. DESTEPT BAIAT, BV LUI ! )

    Apreciază

    1. Nu despre campania electorală este vorba în articol. Cu atât mai puțin despre UNII dintre candidații la funcția de primar al Bucureștiului.
      Este mult mai simplu: este despre ce ar trebui făcut în educație, în opinia lui Traian Băsescu. Care identifică materiile care ar trebui… excluse din programă, prin termeni precum: păpădie, salată, Herodot, 🐻 carpatin, dinozaur – crocodil etc.
      În rest, multă GARGARĂ cu apă de ploaie!
      În discursul lui public, desigur!
      Treaba cu disputele din campania electorală din capitală, nu a stat acum în atenția mea. Și nici nu cred că o să se întâmple.
      Despre campanie, da! Cât de curând. Că poate mai învățăm câte ceva despre… atribuțiile legale ale unui primar de pe la noi. Ca să nu ne imaginăm că face ceva cu bani de la el de acasă!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.