LA ARME

Auzi departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au… poate numai doarme
S-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi soimii munţilor Carpaţi,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteţi cu totul enervaţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân-la Abrud,
Ca să vă ţie în robire
Fino-târtanul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
N-aveţi inime, n-aveţi mâni?
La arme, la arme,
La arme, fraţi români.

Maghiar, tătar cu cap de câne
De noi şi azi îţi baţi tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Şi braţul nostru-o să vă farme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!

„Poesii de Mihail Eminescu”, Bucureşti, editura Socec, 1884, ediţia Princeps în coperta originală.

Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ştefan
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Ruşinea ta nu are samăn
Pământul sfânt e pângărit…
Mişel, şi idiot, şi famăn,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiţi de alarme,
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români.
Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş,
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a duşmanilor nouri,
N-ai frânt pe leşi şi pe tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-ai să vânezi şi pe maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâni
La arme,
La arme, dar români.

 Din laur nemuritorii ramuri
O, ţară pune-n frunte azi
Şi-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfăşori pieptul tău viteaz.
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi vitejii tăi.
Şi la război ea demnă pleacă
Cu pui de şoimi şi fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să sfarme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţii mei români.

Alte poezii de Mihai Eminescu (1850 – 1889)

O fotografie de Bernhard Brand – portretul lui M. Eminescu la vârsta de 19 ani.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; născut la 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – decedat la 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.

---

Sursa foto copertă/text.

Mihai Eminescu – O, mamă… (interpretează Dan Moisescu)

Angela Gheorghiu – Și dacă ramuri bat în geam

Victor Rebengiuc şi Florin Zamfirescu recitând poezii de Mihai Eminescu

Imagini din Arhiva TVR, difuzate în 2014 pe TVR2. Un material cu Victor Rebengiuc şi Florin Zamfirescu, recitând fragmente din poeziile „Şi dacă…”, „Stau în cerdacul tău” şi „Dorinţă”.