DE CE trebuie remisă SCRISOAREA ANUALĂ a primarului; atribuții ale primarului și prefectului.

Motto: Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el. (Joanne K. Rowling)

Dacă vrei să marcăm francuʼ / Nu da în noi cu bocancuʼ!

Postarea asta nu-i un moft, așa cum ar fi tentați să creadă unii cârcotași. Ea ține de necesitatea existenței unor relații de respect între fiecare autoritate publică locală și contribuabilii care-i asigură o bună parte din venituri. Respect pe care contribuabilii l-au câștigat pentru faptul că, anual, vin cu bani la bugetele locale. Pentru care faptă nu stau cu mâna întinsă și nu pretind altceva decât… închiderea cercului. Prin acordarea dozei necesare de recunoștință din partea liderului administrativ al locului!

Remiterea acestei SCRISORI ANUALE trebuie să fie percepută ca fiind și o reacție de recunoștință față de toți contribuabilii de bună credință, care contribuie la formarea bugetului local. Pe care cei mai mulți dintre primari îl hărtănesc așa cum vor. Primari care trebuie să înțeleagă că au această minimă obligație de bun simț față de electorii în fața cărora, peste mai puțin de… 5 luni, cei mai mulți dintre ei se pregătesc să se prezinte pentru a le cere să le acorde un nou mandat!

Actul normativ – adică H.G. nr. 1.723/2004 – a fost adoptat în timpul guvernului  prezidat de către Adrian Năstase, fiind modificat în timpul guvernării lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu. Era perioada în care România se pregătea pentru admiterea în Uniunea Europeană. Pentru care trebuia să îndeplinească anumite condiții, negociate cu reprezentanții Uniunii, printre care se afla și aceea a adoptării unor asemenea acte normative. Prin care se încerca forțarea ieșirii noastre din bezna legislativă a regimului comunist, noul cadru legislativ urmând să pună la loc de cinste garantarea unor drepturi și libertăți democratice, cetățenești. În acest sens, s-au adoptat mai multe asemenea acte normative, care sunt și astăzi în vigoare.

Pentru cine vrea să știe / Primăria nu-i moșie!

În ce-i privește pe PRIMARI, îi obligă să facă acest lucru HOTĂRÂREA nr. 1.723 din 14 octombrie 2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5 al acesteia se referă la obligația primarului fiecărei localități de a comunica fiecărui contribuabil „în prima lună a anului… în scris, activităţi de interes public desfăşurate în anul încheiat, precum şi obiectivele şi sarcinile pentru anul în curs”. Toate acestea urmând să fie cuprinse într-o SCRISOARE ANUALĂ!

Pentru a ușura misia primăriilor, în ANEXA nr. 2 a hotărârii există un model (ghid de elaborare) al Scrisorii anuale a primarului:

«ROMÂNIA
Stema localităţii Primăria oraşului …………………………………
Cabinetul primarului

Stimată doamnă / Stimate domnule,
– Formulă de felicitare cu ocazia noului an
– Formulă de mulţumire pentru sprijinul acordat autorităţii administraţiei publice locale în anul precedent
– Enumerarea principalelor acţiuni de interes public realizate în anul precedent
– Prezentarea obiectivelor prioritare ale administraţiei publice locale pentru anul în curs
– Solicitarea susţinerii proiectelor ce urmează a fi realizate
– Formula de încheiere.

NOTĂ:
Scrisorii i se anexează „Înştiinţarea de plată” referitoare la obligaţiile fiscale pentru anul în curs, precum şi precizări privind facilităţile la achitarea acestora şi modalităţile de plată.»

Conform Codului de procedură fiscală, „înștiințarea de plată” este un act administrativ fiscal, care conține date cu caracter personal și care se comunică în conformitate cu art. 47 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „(3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/ plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire”.

Precizăm că atât la nivelul ministerelor, cât și la nivelul structurilor deconcentrate sunt aplicabile prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt obligate să folosească cu precădere mijloacele electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, acolo unde beneficiarul are şi este de acord să furnizeze o adresă de poştă electronică”. Ceea ce este valabil și pentru comunicarea acestor Scrisori care trebuie să fie trimise contribuabililor de către primari.

Primarul are rolul de a asigura „respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, ale dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.” (Codul administrativ, art. 154 alin. (1)).

Obligațiile fiecărui primar sunt clare și nu lasă loc de întors: c-o fi, c-o păți etc. Numai că prea puțini sunt cei care se și achită de ele. Asta și pentru că prefecții – numiți adesea dintre adulatorii declarați ai mărimilor politice locale ale zilei – nu își permit să-i verifice pe mai marii UAT-urilor din teritoriul în care primii ar trebui să reprezinte autoritatea statului. Deși actul normativ invocat îi obligă să o facă!

Imagini pentru cele trei maimute biblice

Normele nu au efect / Când faci momâia.. Prefect!

La rândul lor, Prefecturile au avut/ au obligația de a coordona acțiunile inițiate de primării, de a verifica modul în care sunt aplicate prevederile și de a informa LUNAR Guvernul despre concluziile rezultate din aplicarea acestui Program de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul, aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.723 din 14 octombrie 2004:

«ART. 3 (1) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale vor informa lunar Guvernul cu privire la stadiul realizării măsurilor prevăzute în Program. (2) Prefecturile coordonează acţiunile iniţiate de către autorităţile administraţiei publice locale în aplicarea prezentei hotărâri, precum şi de către serviciile publice deconcentrate, verifică stadiul realizării măsurilor din cadrul Programului şi informează lunar Guvernul cu privire la concluziile rezultate

În ce ne privește, asemenea preocupări (de a solicita autorităților locale să se achite de această obligație), nu au apărut peste noapte! Încă din anul 2017, prin adresa cu nr. 73 din 04.VII.2017 (înregistrată la Instituția Prefectului – județul Vâlcea sub nr. 8.859 din 05.VII.2017) – printre multe altele – i-am solicitat oficial prefectului MARIN FLORIAN (pentru care unii nu se mai pot opri acum din plâns, după ce actualul prim-ministru l-a revocat din funcție!), să administreze dovada că și-a exercitat atribuțiile prevăzute de acest act normativ, impunând primarilor din județ să respecte punctual toate prevederile acestuia; aplicând sancțiunile prevăzute de actul normativ, acolo unde persoanele împuternicite de acesta constatau că nu s-au respectat prevederile Programului (conform dispozițiilor art. 4 din Hotărâre). Ceea ce fostul prefect s-a ferit să facă (precum necuratul de tămâie!), pentru a nu-i deranja pe cei pe care trebuia să-i controleze și sancționeze! Care se simțeau astfel „protejați” chiar de către cel pus să-i… verifice! Prefect care, în loc să-și exercite atribuțiile constituționale ale funcției sale, devenea astfel un fel de… protector al acestor reprezentanți locali ai intereselor obscure.

De vrei să rămâi sub… scut / Altceva n-ai de făcut!

TIBERIU COSTEA, noul prefect al județului Vâlcea, (fostul primar liberal al comunei Lungești), trebuie să știe că a fost numit tocmai pentru a asigura respectarea tuturor obligațiilor care îi revin. Printre care se află și aceea de a impune respectarea normei de către aleșii locali aflați în fruntea UAT-urilor din județ. Lucru valabil pentru oricare omolog al său de pe cuprinsul statului român.Costea Tiberiu – Prefectul județului Vâlcea

Prefectul este cel care trebuie să se asigure că primarii din fiecare UAT se achită – printre altele – și de obligația de a remite fiecărui contribuabil această SCRISOARE ANUALĂ.

Pentru că, dacă la vremuri noi au fost numiți oameni noi, aceștia ar trebui să știe că faptele pe care le seamănă în timpul mandatului, trebuie să fie diferite de cele ale predecesorilor lor. Altfel se destramă și bruma de amor care se presupune că justifică așteptările sporite ale unui electorat care se dovedește a fi din ce în ce mai greu de manipulat. Și care are mai multe așteptări decât obligații față de niște funcționari publici aflați în timpul exercitării atribuțiilor lor.

În ce ne privește, prin publicarea mai multor articole – referitoare la necesitatea impunerii respectării acestei obligații de către primari/ prefecți – am bătut la porți închise, încercând să urnim această căruță la care nu se înhamă nimeni, dar în care s-au aburcat toți profitorii de ocazie și rezistenții la schimbare!

D-le prefect Costea Tiberiu,

așteptăm să ne dați ocazia să remarcăm faptul că sunteți diferit de pletora de talibani locali, care au ocupat acest fotoliu înainte de a vă așeza d-stră pe el. În ce vă privește, testul hârtiei de turnesol l-ar putea reprezenta chiar această SCRISOARE ANUALĂ a primarului. Pe care vă doresc să nu-l ratați, colorându-l adecvat acestor justificate așteptări!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ

________________________

Sursa foto copertă

Margareta Pîslaru – Scrisoare de dor

Paraziții – Noi Vrem Respect

2 gânduri despre “DE CE trebuie remisă SCRISOAREA ANUALĂ a primarului; atribuții ale primarului și prefectului.

    1. Iar cei mai mulți dintre primarii care au cunoștință despre această obligație de a face, o ignoră!
      Pentru că nu există niciun fel de control al activității acestora. Deși prefecții au fost împuterniciți să o facă, fiind „unși” în funcție de partidul tutelar, se feresc precum… Necuratul de tămâie!
      Și totul rămâne ca înainte…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.