Alex Cumpănașu – copărtaș la starea actuală a instituțiilor României!

Din ciclul: „Dumnezeu nu dă cu parul”,
Astăzi despre: „Cine seamănă vânt, culege furtună”!

În materialele de mai jos încercăm să punem în lumină un munte de adevăruri despre nimicnicia și interesele omului Alexandru Cumpănașu. Ca să realizați cum se joacă unii de-a salvatorii instituțiilor statului, deși au contribuit (și) ei copios la starea actuală de… degringoladă a acestora!

Dacă în ianuarie 2018 Alexandru Cumpănașu „saluta” desemnarea Vioricăi DĂNCILĂ în funcția de prim-ministru al guvernului României, acum „uită” că tocmai guvernul prezidat de… VEORICA a adus țara în halul (fără de hal!) în care se află! Căreia, așa cum a făcut cu fiecare PSD-ist mai răsărit, Cumpănașu i-a oferit și expertiza făcăturilor pe care le conduce! Întâlnire consumată în acest an, despre care Cumpănașu spunea că „a fost mai mult decât eficientă. Am primit din partea doamnei Prim-Ministru deschidere și acțiune față de problemele ridicate și consider că acest pas este esențial pentru îmbunătățirea vieții românilor.” Ați văzut de unde, cu ce viteză și dinspre cine urma să ne vină… fericirea!?

Dintr-un pupincurist notoriu al PSD-ului, Alexandru Cumpănașu nu poate deveni un critic obiectiv al greșelilor ciracilor guvernamentali, pe care i-a susținut și îi susține! Chiar dacă o întâmplare nefericită a făcut ca una dintre victimele unui descreierat să-i fie rudă!

Să o luăm pe urma câtorva din asemenea fapte ale (cumpă)finului PSD-iștilor. Cel care, de când l-au inventat, o ține tot într-o adunare sub pulpana sa a… societății civile. Făcând tot ce depinde de el – și nu numai – să o pună la picioarele PSD. Să aibă și ăștia pe ce să-și șteargă picioarele:

I. Luni, 13 februarie 2017, pe când Țara fierbea (la propriu!) în stradă, încercând să stăvilească elanul guvernului condus de Grindeanu Sorin (o primă făcătură de prim-ministru, inventată de Nicolae-Liviu Dragnea, doar pentru a-l ajuta să-și scape pielea de brațul lung al legii!), Alexandru Cumpănașu, președintele unei asociații fantomatice – dar pompos numite – Coaliția Națională pentru Modernizarea României, în fruntea unei delegații formată din slugi ale PSD-ului, deghizate în „societate civilă” de strânsură, se întâlnea la palatul Victoriei cu… guvernul României! Asigurându-l pe prim-ministrul Grindeanu de întreaga lor susținere și furnizarea de expertiză pentru a conduce țara pe culmile înalte ale… modernizării PSD-iste!

Pentru că Simion Hăncescu, președintele F.S.L.Î. și vice-președinte al CNMR participase la această întâlniream adresat o SCRISOARE (între)deschisă tuturor liderilor din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLÎ), federație sindicală la care era afiliat sindicatul județean din a cărei conducere făceam parte:

SCRISOARE (între)deschisă

„Ce facem fraţilor!? Sindicalism sau ne ascundem în spatele unor făcături jenante!!? Nu-s sindicatele suficiente pentru a ne reprezenta ca… societate civilă!? Ele trebuie să reprezinte interesele noastre profesionale, economice, culturale etc. Doar aceste tipuri de interese, nu şi altele! Ce rost are lipirea imaginii Federaţiei noastre – câtă mai este şi imaginea asta, după ce am terfelit-o cu toate culorile stindardelor politice, (de vreo câţiva ani înroşind-o de n-o s-o mai decoloreze nici ciclonul) – de făcătura jenantă, zisă Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României!? Despre care pretindeţi c-ar fi o „structură apolitică, unde FSLÎ este un pion important”! Dacă tot era să fie, FSLÎ ar fi trebuit să fie altceva decât un simplu… pion (oricum, nu rege sau nebun)!
De politică mascată vă arde vouă acum? Nu ajunge că în ultimii ani aţi făcut din Federaţie cârpa de şters praful a mai fiecărui boss politic? Cui îi arde de politică s-o cârmească direct spre politică! Să lase sindicatele să-şi facă treaba pentru care există legal, că altfel se confirmă adevărul din spatele vorbelor celor care – văzând cruda realitate – ne toot trag clopotele. Când, de fapt, ni le tragem singuri.
Ce rost are ca în această perioadă în care inflamarea societăţii româneşti a atins nivelul de fierbere să ne deghizăm în căutătorii universali de consens, în făcătorii de pace socială!?

Nu vedeţi ce se întâmplă în jurul nostru!? De ce să inflamăm spiritele unora dintre membrii noştri de sindicat prin asemenea manopere jenante, când şi un orb vede cât de polarizată este societatea românească!? Sau numai voi nu vedeţi!? Nu vreţi să vedeţi evidenţa!?

Credeţi că aşa îi putem ţine împreună pe sindicaliştii având diferite orientări politice!? Dându-le motive să ne acuze şi pe noi de… partizanat politic!? De ce băgaţi băţul prin gardul organizaţiilor noastre? Hai să ne vedem doar de reprezentarea / soluţionarea treburilor noastre sindicale! Că n-o să ne transformăm noi – sindicaliştii – în deţinătorii adevărurilor prin care să fie… modernizată societatea românească!

Cei care doriţi modernizare cu orice preţ, iniţiind şi promovând programe abulice pentru realizarea… modernizării etc., vârâţi-vă cât mai degrabă-n politică! Nu mai parazitaţi cameleonic mişcarea sindicală!
ASUMAŢI-VĂ PUBLIC crezurile intime (în cazul în care există!) şi… la treabă!
IEŞIŢI DIN ILEGALIATE ŞI LĂSAŢI-I PE ALŢII SĂ FACĂ SINDICALISM, DACĂ VĂ ARDE BUZA PENTRU A FACE POLITICĂ!
IEŞIŢI ÎN ARENĂ, RENUNŢAŢI LA POLITICA DEGHIZATĂ-N… CIVILIE! Dacă vreţi şi ÎN CĂRUŢĂ ŞI ÎN TELEGUŢĂ, trebuie să ştiţi că AISTA NU SE MAI POATE!

Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

 1. Comunicatul [1] transmis pe data de 1 februarie a. c. (2017, n. n.) este un asemenea exemplu, deoarece  prin asumare, aţi depăşit atribuţiile delegate Federaţiei, deoarece v-aţi angajat public să:

– „în contextul recentelor evenimente ce au vizat amendarea legislaţiei penale şi iniţierea de proiecte legislative în acest sens, precum și demonstraţiile ce-au avut loc în mai multe oraşe din ţară faţă de acestealansăm acest apel către toate instituțiile statului și cetăţenii României şi solicităm de urgenţă”:

– Solicităm tuturor cetățenilor României ce simt nevoia să își exprime nemulțumirea să o facă respectând cadrul legal și evitând manipulările sau încurajarea încălcării legii, manifestarea dreptului la libera exprimare fiind un semn de sănătate a unei democrații.

CNMR va solicita în curând Președintelui României, Primului Ministru, Ministrului Justiției, liderilor grupurilor parlamentare, președinților celor două camere și șefilor instituțiilor judiciare din România întâlniri de lucru prin care să sporim transparența procesului de legiferare ce urmează la nivelul Parlamentului privind amendarea legislației penale, dar și o mai bună relaționare între toate aceste instituții și societate.

CNMR face precizarea că nu se amestecă în războiul politic ce pare declanșat, dar nu poate sta indiferentă față de evoluțiile recente. Considerăm că este datoria noastră să reacționăm și să fim factorul de mediere și stabilitate în astfel de situații, iar cei ce vor refuza dialogul se vor poziționa în afara jocului democratic. Așa cum am făcut-o și până acum, CNMR menține o comunicare permanentă cu mediul diplomatic, partenerii internaționali ai României prin care asigurăm o abordare obiectivă, ținând cont de varietatea și complexitatea organizațiilor membre, față de orice problemă care ține de securitatea națională a României.”

Asta chiar că-i bună! În mijlocul incendiului social, în loc să vă vedeţi de soluţionarea treburilor noastre sindicale, v-aţi autoproclamat „factorul de mediere şi stabiliateşi (vorba poetului) – „cu de la sine voie, aiurea şi obraznic” – aţi decretat că toţicei ce vor refuza dialogul se vor poziționa în afara jocului democratic”!Asta înseamnă arbitraj, nu altceva!

Procedând astfel, nu faceţi altceva decât să puneţi gaz pe foc! Lăsaţi-i pe alţii să o facă! Nu scoateţi din vâlvătaie castanele vârâte de alţii! Apropo! Chiar nu citeşte nimeni în Federaţie (pseudo)comunicatele pe care le semnează cu aplomb şi dezinvolt liderii acesteia!?

Iată-i pe câțiva dintre CNMR-iștii care au încăput în poză!

Ţara arde şi băboiul sindical se scarmănă! Fără să-l mănânce!

2. După care aţi simţit nevoia să ieşiţi în lume, dând o tură pe la guvern, aşa cum rezultă dintr-un comunicat [2] şi din fotografia de mai jos. Executiv care, numai el ştie ce gânduri și senzaţii îl mai încearcă acum, când e cu mulţimea-n piaţă!

29.07.2019 Cumpanasu1

N-ar fi fost poate prea multe de obiectat dacă – atunci când aţi făcut-o – nu v-aţi fi înhăitat cu tot felul de persoane dubioase, începând cu acela pe care l-aţi ales ca preşedinte al CNMR, Alexandru Cumpănaşu [3].
Uitaţi-vă cu atenţie la această fotografie de colecţie [4] – (între timp, fotografia de la acest link a… dispărut, n. n.!) – ca să vedeţi câţi „independenţi” o populează, ascunzându-se sub pulpana încăpătoare a diferitelor stindarde politice, vopsite într-o singură culoare: roşu aprins! În stânga îl puteţi admira pe Costin Georgescu, fost director al… Serviciului Român de Informaţii! În fotografie, lângă liderul nostru maximal tronează un alt mare… „independent” şi „apolitic”: fostul ministru PSD-ist al educaţiei în guvernul V. V. Ponta… Sorin Mihai Cîmpeanu! Actualmente deputat ALDE (între timp părăsindu-l și pe Tăriceanu pentru a deveni vice-președinte în Pro România lui… Ponta! n. n.) Păi cu ALDE d-ăştia, „independenţi” de-ai lui Tăriceanu defilăm prin sediul guvernului ca să „modernizăm” România!?

Hai să vedem cu cine ne-aţi mai cooperativizat în făcătura PSD-istă, pretinsă a reprezenta interesele societăţii civile… autentice, numită Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României; sper să vedeţi câţi dintre ei călăresc zilnic televiziunile de casă ale lui Voiculescu, Ghiţă şi alţi furi/fugari şi, mai ales, amintiţi-vă ce scot ei pe gură atunci când sunt acolo (cât de „independenţi” sunt, când emit sunete articulate):
• vicepreşedinte din partea Consiliului Național al RectorilorRăzvan Teodorescu
• vicepreşedinte din partea Centrului pentru Studii Politice, Strategii și Politici de SecuritateCorina Drăgotescu
• vicepreşedinte din partea Fundației Progres pentru EducațieStelian Fedorca
• vicepreşedinte din partea Inițiativei Ecologiste din RomâniaLavinia Șandru
Federația Națională a Sindicatelor din Poliţie „SED LEX” – Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX” – preşedinte Nicolae Marica
• vicepreşedinte din partea Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER” – Anton Hadăr… Şi lista ar putea continua cu alte asemenea oferte de… imparţialitate (a)politică! Dacă vrem să lăsăm loc de una-alta, cred că trebuie să ne ocupăm exclusiv de satisfacerea necesităţilor turmei noastre sindicale. Tot făcând pe baciul altor turme, s-ar putea să ne trezim că pe a noastră a păpat-o lupul!

P. S.: 1. Ce s-a ales de propunerile pe care FLORIN IORDACHE (supranumit şi „altă întrebare”), preşedintele Camerei Deputaţilor le-a „agreat” la întâlnirea cu delegaţia CNMR din 8 august 2016, printre care: „propunerea CNMR privind modificarea legislaţiei sau, dacă e necesar, a Constituţiei, astfel încât membrii Parlamentului să poată fi demiși prin referendum la nivelul circumscripţiei pe care o reprezintă în măsura în care aceștia nu își îndeplinesc activitatea din circumscripţie în mod responsabil și transparent”!? Și de multe alte asemenea aberaţii!?
2. Dar despre susţinerile repetate ale președintelui Coaliției, ALEXANDRU CUMPĂNAŞU, conform cărora CNMR nu va deveni niciodată un partid politic ci va reprezenta principalul pilon de stabilitate al României, indiferent de arhitectura politică sau instituțională a României”, ce ziceţi!? Insul o fi având toţi boii acasă, sau unii i-au scăpat din jug şi-au luat-o razna prin sediile unor instituţii centrale!? Dac-ar bănănăi singur pe-acolo, parcă n-ar fi nimic…
Sperăm s-auzim (şi) de bine…

Marţi, 14 februarie 2017

Prof. Tiberiu M. Pană


[1http://www.aid-romania.org/cnmr-apel-important-la-echilibru-transparenta-si-comunicare-solicitari-urgente-catre-presedinte-prim-ministru-presedintii-parlamentului-membrii-guvernului-partidele-politice-si-institutiile-din/

[2http://www.aid-romania.org/cnmrintalnire-de-lucru-intre-cnmr-si-prim-ministrul-romaniei-sorin-grindeanu/

[3] Vezi articolul „Guvernul anunta ca Sorin Grindeanu s-a intalnit intr-un cadru oficial cu reprezentantii unei coalitii de organizatii controversate, condusa de Alexandru Cumpanasu”, la link-ul: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21608491-guvernul-anunta-sorin-grindeanu-intalnit-intr-cadru-oficial-reprezentantii-unei-coalitii-organizatii-controversate-condusa-alexandru-cumpanasu.htm

In noiembrie 2015, Coaliția de ONG-uri condusă de Alexandru Cumpănașu, ceruse să ia parte la consultările Președinției pe care le-a avut în acea perioadă cu societatea civilă, după demisia fostului premier Victor Ponta, dar nu a fost invitata in cele din urma.

Fostul consilier prezidential Iulian Chifu il acuza, in octombrie 2016, pe presedintele Asociatiei pentru Implementarea Democratiei, Alexandru Cumpanasu, ca raspandeste in spatiul public teorii fantasmagorice.
În Comunicatul Guvernului se mai precizează că: „Seful Executivului a incurajat continuarea cooperarii prin intalniri periodice intre membrii Coalitiei cu ministri si echipe de specialisti din ministere pentru a identifica impreuna cele mai bune solutii pentru fiecare domeniu prioritar”.

Această reacție epistolară a fost determinată și de următoarea INFORMARE, pe care am primit-o de la FSLÎ pe 13 februarie 2017:

«INFORMARE

Astăzi, 13 Februarie 2017, la sediul Guvernului României a avut loc o întâlnire a conducerii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României cu Prim-ministrul României, domnul Mihai Grindeanu. La această întâlnire a participat și președintele FSLI, Simion Hăncescu, în calitate de vicepreședinte al C.N.M.R., structură asociativă apolitică din care face parte și F.S.L.I. și care reprezintă interesele a peste 2,5 milioane de salariați…..
Coaliția Națională pentru Modernizarea României, prin vocea președintelui ei, Alexandru Cumpănașu, și-a exprimat sprijinul pentru punerea în practică a Programului de guvernare a Coaliției aflate la Putere și dorința de a se implica constructiv în toate demersurile Guvernului care sunt benefice pentru România și cetățenii ei.
Președinte,
SIMION HANCESCU
Bucureşti, 13 februarie 2017»


Atunci când România fierbea – la propriu – de revolta produsă de manoperele nocturne ale guvernului, în încercarea disperată de a-i scăpa pe hoții de la vârful puterii de binemeritatele pedepse pentru faptele lor tâlhărești, CNMR-ul lui CUMPĂNAȘU îi asigura pe acești furi de întregul său sprijin, pentru punerea în practică a Programului de guvernare a Coaliției aflate la Putere! Iar toți liderii federațiilor sindicale din educație erau părtași la această trădare!

Iată alte câteva asemenea mostre, pentru a dovedi – dacă mai era nevoie – cam care erau/sunt preocupările profitabile ale vizionarului Alex Cumpănașu, încrezător în viitorul fericit al României moderne. Și care erau/sunt cercurile de putere de unde își asigură tainul:

II. În toamna anului 2018Președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu, salută modificările din Guvernul României. Printre slovele așternute atunci, care-l umplu acum de ridicol, figurând și următoarele… panseuri:

Laufer, Bădălău, Vasilescu, Petrescu, Breaz și Andronescu – alegeri potrivite pentru remaniere. Alegerea lui Ilan Laufer pentru funcția de VPM și Ministru pentru Dezvoltare Regională și Administrație Publică este cea mai bună alegere pentru momentul actual. Este o mișcare inspirată pentru acest moment când Guvernul are nevoie de imagine și profesionalism….

În ceea ce privește Ministerul Economiei, autoritatea politică a lui Bădălău poate pune în practică multe dintre proiectele ambițioase începute de Danuț Andrușcă. Și în cazul lui Bpdălău relațiile externe cu SUA în mod special și experiența din administrație, dublate de forța politică vor fi un atu pentru Ministerul Economiei.

Mutarea Olguței Vasilescu la Transporturi este iarăși o mișcare foarte bună. CNMR a cerut demisia sau demiterea ministrului Șova de 2 ori în ultimele luni pentru rezultatele execrabile în atragerea de fonduri europene, lipsa infrastructurii rutiere fiind deja o problemă cronică. Un minister cu mulți dinozauri avea nevoie de o mână de fier care să taie în carne vie și să-i pună la respect și la construirea de autostrăzi.

O alta mișcare inteligentă este aducerea lui Daniel Breaz la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Acesta are atuul conducerii Universității 1 Decembrie din Alba Iulia și în preajma împlinirii Centenarului este o mișcare de imagine excepțională, pe fondul construcției dezvoltate de Ivașcu.

De asemenea una dintre cele mai bune mutări de astăzi este readucerea lui Alex Petrescu în echipa guvernamentală. Ca și Laufer, Petrescu are multiplele avantaje de vârstă, experiență în administrație și performanța în privat. Petrescu este un asset de imagine dar și pentru dezanchilozarea Ministerului Comunicațiilor care ar trebui să fie un motor al digitalizării României dar care funcționează cu frâna trasă la maxim.

Nu in ultimul rând mișcarea de a aduce la educație un om cu experiență vastă și în sistemul preuniversitar nu doar universitar echilibrează în sfârșit sistemul de priorități din educație unde succesiunea de rectori au transformat învățământul preuniversitar ân Cenușăreasa sistemului. Aducerea lui (sic!) Ecaterina Andronescu va aduce și un plus de autoritate în Ministerul Educației, echilibru și un plus de viziune pentru un minister în pragul colapsului datorită lipsei de personal și abordării unidirecționale către învățământul universitar.

 Fără a face vreun comentariu politic (este treaba partidelor și analiștilor politici) din punct de vedere tehnic mutările de astăzi sunt un mare pas înainte pentru reconstruirea încrederii funcționarilor și partenerilor sociali în atingerea rezultatelor fixate de comun acord”, scria Alexandru Cumpănașu, fără să se mai șteargă la gură! Pentru că – între timp – ne-am lămurit ce s-a întâmplat cu fiecare dintre acești… „indispensabili!”

Citind „previziunile” de mai sus, te apucă… neputința, realizând chixul pe care l-a dat! Și cât de adânc pătrundea limba lui mieroasă în (stră)fundurile mărimilor PSD-iste de atunci! Nu pot să mă abțin să nu-l întreb: în ce măsură noii miniștri au contribuit – așa cum anticipa – la atingerea rezultatelor fixate de comun acord!?

III. Pe 15.05.2019, o delegație condusă de Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), a avut o întâlnire cu Procurorul General Interimar al României, dl. Bogdan Dimitrie Licu. În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe teme, respectiv:

Elaborarea, în conformitate cu realitățile actuale, a unei strategii proprii a Ministerului Public privind combaterea și prevenirea infracționalității și a unor criterii de ierarhizare și prioritizare a tipurilor de infracțiuni;… Imaginea publică a Ministerului Public și soluțiile necesare pentru recâștigarea încrederii cetățenilor în sistemul de justiție.

… Ambele părți au agreat identificarea de soluții care să redea încrederea în sistemul de justiție ca element fundamental al funcționării societății. Au fost trecute în revistă, atât de reprezentații CNMR, cât și de către Procurorul General Interimar, lacunele și greșelile din activitatea anumitor procurori de-a lungul timpului, precum și soluții pentru prevenirea acestora și redobândirea încrederii cetățeanului.”

După randevu, Alexandru Cumpănașu declara… profetic: „Întâlnirea de astăzi a fost extrem de importantă și va fi continuată cu o serie de alte întâlniri care să asigure o comunicare transparentă și normală între Ministerul Public și societatea civilă. Oferirea de expertiză în procesul de elaborare a Strategiei pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității va reprezenta un element cheie în procesul de modernizare a activității Parchetului General (altfel spus, CNMR-ul lui Cumpănașu urma să furnizeze „asistență” Parchetului general! n. n.).  Am încredere în colaborarea dintre CNMR și structurile Ministerului Public precum și în echilibrul și responsabilitatea de care actualul Procuror General Interimar a dat dovadă de-a lungul timpului…”

Lista cu membriiorganului de conducereal CNMR, în componența sa din 2017 (sublinierile din textul de mai jos ne aparțin):

„Președinte – dl. Alexandru Cumpănașu
Vicepreședinte – din partea Asociației Municipiilor din România – dl. Constantin Mitache
Vicepreședinte – din partea Consiliului Național al Rectorilor – dl. Răzvan Teodorescu
Vicepreședinte – din partea Camerei de Comerț și Industrie a României – dl. Mihai Daraban
Vicepreședinte – din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – dl. Simion Hăncescu
Vicepreședinte – din partea Confederației Națională „MERIDIAN” – dl. Ion Popescu
Vicepreședinte – din partea Federației Naționale SindicaleALMA MATER” – dl. Anton Hadăr
Vicepreședinte – din partea Asociației Române pentru Evaluare și Strategie (ARES) – dl. Dan Jurcan
Vicepreședinte – din partea Federației Sindicatelor din EducaţieSPIRU HARET” – dl. Marius Ovidiu Nistor
Vicepreședinte – din partea Centrului pentru Studii Politice, Strategii și Politici de Securitate – dna. Corina Drăgotescu
Vicepreşedinte – din partea Consorţiului „Universitaria” – dl. Marilen Pirtea
Vicepreşedinte – din partea Patronatului Român din Cercetare şi Proiectare – dl. Ion Stănciulescu
Vicepreședinte – din partea Institutului pentru Politici Sociale – dl. Marius Ioniţă
Vicepreședinte – din partea Uniunii Naționale a Consiliilor Judeţene din România
Vicepreședinte – din partea Asociației Comunelor din RomâniaFiliala Constanța – dna Mariana Gâju
Vicepreședinte din partea Inițiativei Ecologiste din România – dna Lavinia Șandru
Vicepreședinte – din partea Federației Naționale a Sindicatelor din România „SED LEX” – dl. Florin Vîlnei
Vicepreședinte – din partea Federației Patronatelor din Turism și Servicii – dna Irina Cîrciumaru
Vicepreședinte – din partea Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară (SINDALIMENTA- FSIA)- dl. Dragoș Vasile Frumosu
Vicepreşedinte – din partea Institutului National pentru Managementul Conflictelor
Vicepreședinte – din partea Asociației „Viața fără Violență”- dna Mihaela Olaru
Vicepreședinte – din partea Fundației Progres pentru Educație – dl. Stelian Fedorca
Vicepreședinte – din partea Asociației pentru Bună Guvernare – dl. Alexandru Ferariu
Vicepreședinte – din partea Asociației pentru Integritate Publică – dl. Cătălin Prisacariu
Vicepreședinte – din partea Academiei „Leaders4 Romania” – dra Cristina Oriță”

Printre ONG-urile, organizațiile patronale, sindicale etc. aciuate strategic sub pulpana cumpănașului, erau unele extrem de… controversate. Printre acestea se aflau Centrul pentru Studii Politice, Strategii și Politici de Securitate, reprezentat de Corina Drăgotescu; Sed Lex, organizație sindicală ai cărei lideri i-au luat apărarea vicepremierului Oprea în cazul Gigină; Consiliul Național al Rectorilor, condus de Răzvan Teodorescu și care – în vara lui 2014 – salutase ordonanța prin care guvernul a „omorât” reformele din Legea educației naționale nr. 1/2011; Asociația pentru Implementarea Democrației, care a susținut punctul de vedere al SRI în lupta pentru legile Big Brother, deși restul societății civile denunța încălcarea de către acestea a libertăților civile etc.!


IV. Vineri, 28 decembrie 2018, s-au pus bazele Alianţei dintre Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (al cărei președinte era Alexandru Cumpănașu) şi Asociația România Mândră Între Stele (ARMIS – președinte Bobby George Marius Păunescu), prin încheierea unui Acord de Colaborare pentru înfiinţarea AlianţeiRomânia Demnă și Puternică.

Acordul de parteneriat pentru constituirea Alianţei „România Demnă şi Puternică” se fundamenta pe următoarele „principii, obiective fondatoare şi acţiuni primordiale”:

Ce declara ipochimenul cu ocazia semnării Acordului: „Alăturarea ARMIS şi membrilor săi într-un efort comun cu CNMR de susţinere a României, apărării valorilor şi identităţii naţionale, promovării capitalului autohton, oferirii de expertiză statului român şi tuturor instituţiilor sale în toate domeniile reprezintă un mare pas înainte în efortul CNMR de a moderniza și dezvolta România. Prin acest parteneriat se spulberă un mare mit antiromânesc: acela al divizării românilor și imposibilităţii de a se uni pentru susţinerea unor iniţiative comune. Cred cu tărie că împreună cu Bobby in calitate de Co-Preşedinte al Alianţei și membrii ARMIS, CNMR va continua efortul unirii românilor pregătiţi să îşi dedice viața României din afara mediului politic şi de construire de expertiză în domenii esenţiale pentru o Românie modernă şi puternică.”

Iată-l pe parvenitul Cumpănașu, erijându-se în reprezentant al tuturor românilor, uniți de/sub el, „pentru susţinerea unor iniţiative comune”! Pus pe „construire de expertiză în domenii esențiale pentru o Românie modernă și puternică”! Mare minune să nu se apuce ăștia (din umbră!) să-i sondeze popularitatea/ încrederea și să ni-l propună drept potențial candidat la alegerile care stau să vină!

V. Altefapte” de vitejie PSD-istă ale acestui cavaler al tristei figuri, aflate la cumpăna ridicolului!

Cumpănașu și… (C)iordache, caracaleni amândoi…!

A. Pe 22 august 2017, la Palatul Victoria, Delegația CNMR – condusă de Cumpănașus-a întâlnit cu Mihai Tudose, noul prim-ministru! La sfârșitul întrevederii, Alexandru Cumpănaşu declara: „Am stabilit cu doamna ministru Dan, dar şi cu reprezentanţii Guvernului astăzi ca, într-o lună de zile, să prezentăm, împreună cu reprezentanţii Ministerului de Interne, un nou statut sau un statut îmbunătăţit al poliţistului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, să prezentăm un studiu la nivel european cu privire la pensionări, iar Ministerul de Interne să se inspire sau să-şi însuşească acest proiect, pensionările şi remuneraţia să fie la nivelul mediu a ceea ce se întâmplă la nivel procentual în UE.” Ați văzut ce preocupări… polițienești aveau băieții și fetițele!? Vedeți cât de elaborată era poliloghia lor!? Și s-a ales praful de toate intențiile lor declarative, care nu erau altceva decât pulbere de vorbe, aruncată  în ochii credulilor interesați!

B. Uitați-vă la Cumpănașu – ce face într-o emisiune la postul TV Realitatea – la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan; în timpul căreia a intervenit telefonic Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europeni Europol (vezi de la minutul 10 la minutul 13;30, când – demonstrativ – Cumpănașu a părăsit platoul!).

C. Prin decembrie 2017, televizionistul Cumpănașu anunța că își mută emisiunea de la Realitatea TV, unde realiza emisiunea „Ambasador România”, la Antena 3. Unde urma să realizeze o variantă imbunătățită a descoperirii secretelor din politica externă și viitorul României în spațiul internațional alături de echipa Antena 3, singurul post afiliat CNN Internațional!” Ca să vezi unde era… descoperitorul secretelor politicii externe a țării și cititorul viitorului acesteia în lume!

In imagine (de la stânga la dreapta): Alexandru Cumpănașu, director executiv Asociația pentru Implementarea Democrației, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, comisarul șef Eduard Radu Genu, director general adjunct Direcția Generală Anticorupție (DGA), și Dorina Maria Năstase, șeful Secției Politice din cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România, prezenți în iunie 2013, la deschiderea conferinței de prezentare a proiectului „Politici anticorupție pentru cetățean, într-o administrație responsabilă”, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Fericit prilej de păpat bani publici fără… număr!

D. În toamna anului 2015, numele lui Cumpănașu a fost vehiculat ca posibil înlocuitor al lui Stelian Tănase la conducerea TVR. Cumpănașu era considerat drept un apropiat al PSD, „fiind prezent la mai toate evenimentele organizate de social-democraţi.” Ultimul asemenea eveniment invocat în material fiind „alegerea preşedintelui PSD Bucureşti, unde Alex Cumpănaşu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 şi singurul candidat la şefia PSD Bucureşti, dar şi a preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, aflat și el în sală”!

Sursa foto: ziarulring.ro

Pe 4.VIII.2015 – Robert Negoiță (stânga), președinte al Asociației Municipiilor din România (AMR), și Alexandru Cumpănașu (dreapta), director executiv al Asociației pentru Implementarea Democrației (AID), participau la semnarea unui Protocol de colaborare între AMR și AID.

Alexandru Cumpănașu a fost un aginator de profesie, de fiecare dată alegând varianta profitabilă de a rămâne la măcelăria mai marilor zilei, fiind pe rând sau concomitent: director general al Centrului Național pentru Integritate, directorul executiv al Asociației pentru Implementarea Democrației, președinte al CNMR, co-președinte al Alianței „România demnă și puternică” etc. etc. Membru al multor altor comitete și comiții, un abonat la banii publici (lei sau euro), prin „implementarea” unor asemenea proiecte în instituțiile de forță ale statului! Să mai spună cineva că democrația nu este profitabilă pentru băieții noștri cu ochi albaștri!

E. În decembrie 2007, la inaugurarea noului sediu al Centrului Național pentru Integritate (Alexandru Cumpănașu, director general al Centrului Național pentru Integritate și Cristian David, ministrul Internelor și Reformei Administrative).

F. 26.VIII.2015Simion Severel Hăncescu (stânga), președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), și Alexandru Cumpănașu (dreapta), director executiv al Asociației pentru Implementarea Democrației (AID)

Sunt numai câteva din preumblările din ultimii ani ale cumpănașului. Care-l leagă ombilical de mai marii zilei, care-l țin în lesă. Și-l expun public – împreună cu alți nefericiți coioți de partid și de stat (degeaba!) – doar ca să dea bine la vulg. Să vadă pipălul că are și PSD-ul ditamai societatea lui civilă! Chiar dacă este populată doar de figuri triste și anodine, dar… febrile (cu grade mari, adică)!

Conchizând, cam astea sunt personajele din distribuția piesei despre societatea civilă reprezentată de Cumpănașu și ai lui. Care, de ani de zile  – în acordurile unor marșuri triumfale – defilează în pas vioi spre promisele victorii PSD-iste.

Așa că, după ce vă încheiați socotelile cu țara – chiar dacă ieșiți pe plus – vedeți cine rămâne să stingă lumina! Dacă nu ne-o „sting” ăștia înainte! Sau lasă/pun pe alții să o facă… Așa cum s-a întâmplat la Caracal.

___________________________

  Sursa foto copertă

Îmi exprim speranța că o să descifrați corect… mesajul acestei melodii!

Dansul Mirilor (pe Melodia Vals – Smiley)

Dedicată tuturor fetelor care – nu din vina lor – n-au mai apucat să danseze la nunta lor…

4 gânduri despre “Alex Cumpănașu – copărtaș la starea actuală a instituțiilor României!

    1. Parcurge traseul unuia care este „umflat” de alții! Pentru a constitui în jurul lor o rețea de pseudoorganizații ale „societății civile”, făcute la apelul de seară! Care să le slujească interesele comune. Este vorba de bani, proiecte de „democratizare”, de „modernizare” etc., derulare cu prioritate în Ministerul de interne (sau cum s-a mai numit el).
      Legătura lui Cumpănașu cu prezentul este evidentă. 🙂
      Interesant este faptul că se vorbește din ce în ce mai mult despre legătura acestuia cu… viitorul! Care n-ar mai suna deloc bine! 🤔

      Apreciază

  1. Pe profilul meu de Facebook am postat o fotografie a lui Alexandru Cumpănașu în compania d-nei premier. Radia de fericire. Acum zice că regretă că a avut încredere în politicieni. Sunt convinsă că și-a schimbat părerea despre ei, dar cu ce preţ.
    Tiberiu, pe mine mă înfurie faptul că, dacă nu era el, plin de relații, nu aflam nimic despre cele două fete, ca în celelalte cazuri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.