Capra şi iada – de Alecu Donici

Capra şi iada

Ţăranul între vitişoare
Avea şi o căpriţă.
El o numea leliţă,
Îi da adese tăricioare.
Şi bine o ţinea.
Ea însă un nărav avea:
De câte ori ţăranul intra pe zi în casă,
Căpriţa după dânsul pe-o laviţă sărea,
Apoi şi peste masă…
Stăpânu-i suferea,
Căci aştepta să vadă
Curând, pe lângă capră, şi o frumoasă iadă
(Iar unde omul este pe cale de sporit
Oricare suferinţă
O poartă, mulţumit,
Vânând a lui dorinţă.)
Nu după multă vreme ieduţa se născu.
De aldămaş ţăranul la crâşmă petrecu.
Dar când napoi se-ntoarse,
Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă,
El a bufnit de râs,
Şi în proverb a zis:
— Căpriţa sare masa,
Ieduţa — casa!

E prea adevărat,
Că viţiul din născare
Nu e vindecat,
Şi a naturii lege îşi are-a ei lucrare,
Iar mie-mi place când
Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând:
„Părinţilor viaţa, respectul, ascultarea
Le sunt dator; dar totuşi în fapte nu doresc
A lor deprinderi rele ca fiu să moştenesc.”


Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (născut la 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – decedat pe 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabean.

Alte informații despre autor. Poezii / fabule ale lui Alecu Donici.

Taxi – O țară de oi care stau capră

Un gând despre “Capra şi iada – de Alecu Donici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.