Din ciclul onomatopeic: „Prostul nu e prost destul, până nu e și fudul”,
Astăzi despre dreptul la o judecată dreaptă a istoriei: „Cer anticipat scuze pentru greşelile pe care le-am făcut. Vă asigur că nu voi face nicio eroare. A greşi e omeneşte. Poţi să repari greşeli. Dar să nu faci erori…”
Să fie clar. De când a făcut declarația de mai sus, amicul nostru Liviu Marian POP se ține de cuvânt. Și nu mai face… doar câte o eroare pe unitatea de timp! Mai nou, pentru a rămâne în cuprinsul infinit al declarației sale, preopinentul le face cu… toptanul! Reducându-le astfel la condiția de… numitor comun al existenței sale politice!
Ne oprim doar la două dintre cele mai recente gafe ale acestuia. Făcute de la înălțimea „gânditorului” slugarnic, care stă sluj, așteptând binemeritatul gest de recunoștință al stăpânului său lumesc. Pentru măgăriile pe care cred că le comite cu bună știință!
I. „Două lucruri vreau să le spun tuturor actorilor: 1. Să îmi spună, cu excepția Guvernului PSD, ce alte guverne, de altă culoare politică au avut grijă de actorii din România, plecând de la salarii şi condiţii de muncă? 2. Dacă ştiu că în OUG 114, din cele 11 miliarde de euro prevăzuţi pentru investiţii, o bună parte din aceşti bani sunt exact pentru zona de cultură. Deci posibilitatea administraţiilor locale sa construiască cămine, săli de cultură samd”, a declarat recent Liviu Marian Pop la Realitatea TV.
Întrebat dacă consideră că măsurile invocate reprezintă concretizarea „grijii” Guvernului faţă de actori, care ar trebui să-i fie recunoscători și să rămână în case şi nu să iasă în stradă, Liviu Marian POP a declarat: ,,Au dreptul să protesteze pe zona de cultură cu mare drag!”
Declarație pe care a nuanțat-o într-un interviu acordat pentru rfi.ro. Din care redăm un scurt fragment:
L. P.: „Din punctul meu de vedere, este inacceptabil ca actorii sau oricine altcineva din societate să susțină proteste ilegale ale procurorilor și judecătorilor împotriva OUG 7.
Rep.: Ce înseamnă protest ilegal?
L. P.: Conform legii, știu și procurorii și judecătorii care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi ca să faci protest în România, că e miting, că e pichetare, că este marș, că este orice altă formă de protest. Avem o lege și cred că exemplul acesta de rea practică pe care Iohannis l-a început atunci când a ieșit în stradă la un protest ilegal trebuie să înceteze în România, pentru că suntem un stat de drept, suntem o țară europeană și cred că înainte de toate trebuie să respectăm legea.
Rep.: Și cu dreptul la liberă exprimare cum rămâne?
L. P.: E absolut normal să ai drept la liberă exprimare, dar fără să încalci legea sau să ataci dreptul altuia de a se exprima.”
Ultima aserțiune a fostului ministru al educației – care a condus (în două rânduri) și ministerul pentru dialog social (!) – este un exemplu de manual de… pesederizare a minții! Deoarece nu are nimic de-a face cu realitatea vieții sale de… sindicalist, implicat politic până-n gât!
Astfel încât l-aș întreba fără ocol pe Liviu Marian POP dacă – pe 15 ianuarie 2012 – atunci când a luat inițiativa ca, în numele FSLÎ, să remită în teritoriu un mesaj care incita la revoltă, nu a încălcat legea!?
Îndemnând fățiș atunci la declanșarea unei greve generale în învățământ, în condițiile în care între federațiile sindicale reprezentative la nivel național și ministerul educației exista un Contract colectiv de muncă la nivel de ramură – învățământ, Liviu Marian POP nu făcea altceva decât să încalce dispozițiile exprese ale Legii dialogului social nr. 62/2011! Mai mult decât atât, procedând astfel, LIVIU MARIAN POP alătura masa nemulțumiților din educație la carul alianței politice numită Uniunea Social-Liberală (alianță politică parlamentară și preelectorală, între partide de stânga și dreapta, constituită la 5 februarie 2011, între Alianța de Centru Dreapta (compusă din Partidul Național Liberal și Partidul Conservator) și Partidul Social Democrat. Factorul de unificare al acestor partide complet diferite ideologic a fost opoziția la adresa președintelui Traian Băsescu, motiv pentru care U.S.-L. a fost adesea comparată cu monstruoasa coaliție care l-a înlăturat de la domnie pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1866)!
Și, ieșind în stradă cu cățel și purcel, s-au strofocat din răsputeri, până l-au lipsit pe Băsescu de… guvernare! Obiectiv atins la 27 aprilie 2012 prin demisia Guvernului prezidat de către Mihai Răzvan Ungureanu, ca urmare a adoptării de către Parlament a unei moțiuni de cenzură. Timp în care Liviu Marian POP s-a aflat pe baricadele luptei… contra! Cu riscul încălcării tuturor normelor legale aflate în vigoare!
Pentru că mesajul remis atunci de Liviu Marian POP liderimii sindicale din FSLÎ suna ca un îndemn fățiș la revoltă! Iată-l, în forma în care ne-a fost transmis prin SMS de către LIVIU MARIAN POP: „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ se alătură tuturor formelor de protest din București și din toate județele țării. Mâine începe referendumul pentru declanșarea grevei generale în învățământ. Vă vom transmite mâine dimineață un comunicat de presă. Mulțumim pentru înțelegere. Conducerea FSLÎ.” Care „conducere” habar nu avea de… inițiativele rivuluționare ale moroșanului din staf!
Păi, cum vine asta, Liviu Marian POP! După ce te-ai văzut cu sacii-n căruța politichiei PSD-iste, în care – tocmai ca urmare a acestor „fapte” – te-a urcat din mers Victor Viorel PONTA (de care, în 2015, cu ocazia schimbării strategice a… macazului, te-ai debarasat fără niciun fel de scrupule!), nu-ți mai convine ce făceai când erai ditamai liderul sindical național (secretar general al FSLÎ)!? Tocmai ilegalitățile comise de tine atunci – când nu te-a luat nimeni la întrebări și nici nu ți-a băgat pumnul în gură (așa cum faci tu acum!) – te-au adus în situația de a călări astăzi pe mârțoage politice (aparent) mari!
II. Pe 13 martie 2019 Pop a mai pus de-o nouă gafă. Ițindu-se dintre foile DEX-ului personal, aflat în studioul B1TV, POP a pronunțat în stilu-i propriu cuvântul… „pancartă”!
BONUS: Din multele idei… ciuce – pe care le-a fătat POP în anii din urmă – mai amintim doar una, avortată în anul 2015. Atunci când, drept urmare a votului din Senat, care nu a încuviințat solicitarea DNA de arestare preventivă a PSD-istului Dan Șova (79 de voturi au fost pentru, 67 contra și cinci anulate), referindu-se la liberala Alina Gorghiu, Liviu Marian POP a afirmat: „S-a transformat într-o „Coana” Leonida și acum vrea să dea piept cu reacțiunea”! Expresie care – ca să-l parafrazăm pe Petre al lui Roman – sună ca dracu, precum mai cunoscuta zicere... „micuța Picasso” (alias Alexandra Nechita)!
Pentru că filonul de inepții patentate al actualilor potentați pare să fie inepuizabil, ne transferăm vremelnic interesul asupra altor personaje de poveste, din această inepuizabilă galerie de… ciumeți!
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
Foto copertă
Victor Socaciu – Doamne, fă-mă prost
Ca$$a Loco – Nu ești tu un pic cam prost (Official Video)