ALO, UPIT!? NU MAI AVEŢI LOCURI… GRATUITE!? (I)

Motto: „Nimeni nu-şi va aduce aminte
de tine pentru gândurile tale secrete.
Gabriel Garcia Marquez

      A. Unul din argumentele forte ale lui MIRCIA GUTĂUpentru a justifica aducerea UPIT-ului în buricul târgului vâlcean (prin desfiinţarea L. T. OLTCHIM şi darea de cotă a imobilului acestuia, în încercarea eşuată de a lua „la schimb” cele peste 25 de hectare în care se lăfăie nemeritat filiala locală a acesteia), a fost acela că – procedând astfel le oferă vâlcenilor învăţământ universitar… GRATUIT!

      În randevuurile mele publice cu Mircia GUTĂU, i-am explicat în mod repetat că această susţinere nu este decât o altă mare gogoriţă, pe care el era dispus să o livreze nemestecată şi altora de-ai lui!

   Fără multe alte discuţii, iată adevărul gol-goluţ (vezi AICIHotărârea Senatului UPIT nr. 244/13.07.2017, referitoare la taxele de şcolarizare – 7 file).

        De unde rezultă că – pe lume asta, inclusiv în mult trâmbiţatul mediu academic – totul se plăteşte! Şi nu puţin, aşa cum puteţi să vedeţi cu ochii voştri!

     Poate vede acum şi GUTĂU cât de gratuite sunt aceste „studii” pe care vrea să ni le pună pe masă.

      B. În toamna anului trecut, Consiliul de administraţie al UPIT, în şedinţele din 13 şi 25 septembrie, 8 şi 22 noiembrie 2017, a adoptat mai multe hotărâri referitoare la organizarea, obţinerea acreditărilor necesare funcţionării mult trâmbiţatului Colegiu Terţiar Nonuniversitar, încadrarea cu personal, atribuirea de spaţii , acesta urmând să funcţioneze din anul universitar 2018/2019 (vezi AICIHotărârile şedinţelor C.A. 10 file).

       Deşi era anunţat cu surle şi trâmbiţe prin MEMORIUL JUSTIFICATIV (vezi AICI) al upiţilor (din 7 iunie 2017), ca fiind marea găselniţă din (super)oferta lor educaţională pentru vâlceni, acest Colegiu Terţiar (de fapt, noul nume de botez pentru actualul învăţământ postliceal şi/sau şcoala de maiştri), nu putea fi înfiinţat din acest an universitar, aşa cum rezultă din documentele de mai sus.

     La rândul său, Senatul UPIT a aprobat hotărâri privind funcţionarea acestui Colegiu. În şedinţa din 27 septembrie (vezi AICI, fila 6 – extras din procesul-verbal, pct. 12-15), şi hotărârile aferente, cu nr. 275-278 (vezi AICI, filele 7-10).

       C. Documentele emise de conducerea UPIT sunt relevante şi pentru relaţia pe care universitatea o are cu unităţi şcolare din alte localităţi, în care are filiale.

      În şedinţa C.A. din 25 septembrie 2017, pentru a asigura desfăşurarea activităţii filialei sale din Alexandria, s-a hotărât să se încheie un act adiţional la protocolul de colaborare perfectat cu Colegiul Naţional Alexandru Dimitrie Ghica, „pentru utilizarea spaţiilor de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea filiala UPIT- Alexandria” (vezi AICI, fila 3, art. 65 din H.C.A.).

      Printr-o altă hotărâre a C.A., adoptată în şedinţa din 15 martie 2018, s-a reglementat asigurarea spaţiilor necesare funcţionării filialei din Câmpulung Muscel a UPIT, „prin încheierea unui nou contract de comodat cu Colegiul Naţional Pedagogic Carol I…, începând cu luna martie 2018” (vezi AICI, fila 2, art. 12 al H.C.A.).

     Modalităţi diferite, dar cât se poate de legale, prin care se asigura spaţiul necesar pentru desfăşurarea activităţii celor două filiale.

Intrarea în lăcaşul vâlcean al făgăduinţei academice!Noi vă aşteptăm cu drag / Călcaţi verdele din prag!

         Numai la Râmnicu Vâlcea, nu şi nu! Pentru că – prin H.G. nr. 918/2008 – s-au pomenit peste noapte cu o pleaşcă de vreo 25-26 de hectare (pe care nu au reuşit să le întreţină de niciun fel), considerându-se ditamai apropitarii (deşi nu sunt decât nişte administratori prăpădiţi!), upiţii s-au trezit în postura de a pune condiţii. Deşi nicio text de lege nu îi apără, fiind administratori de rea credinţă! Care ar trebui să fi fost deposedaţi fără nicio întârziere de către ministerul educaţiei, cel care are în administrare acest imobil, datorită neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin acel act al administraţiei publice centrale (vezi AICIalin. (2) al art. 1 din H.G. nr 918 din 20 august 2008)!

Locul unde Rectorul nu mai poate merge.
Nici măcar… însoţit!
Din intimitatea vieţii (c)academice upito-vâlcene

    Sursa: http://www.indiscret.ro/vechi/articol-un-tomberon-universitar-din-valcea-posibila-casa-pentru-imigranti

         CA SĂ NU MAI FIE DISCUŢII INUTILE

    Acum v-aţi lămurit CE TREBUIAU SĂ FACĂ UPIŢII ÎN IMOBILUL FOSTEI UNITĂŢI MILITARE de lângă VLĂDEŞTI!? ŞI NU AU FĂCUT NIMIC! (vezi FOTO supra)!

        Fără pertractări zadarnice, MEN trebuie să anuleze Protocolul prevăzut la art. 2 al Hotărârii (vezi AICI – H.G. nr. 918/2008), care urma să fie încheiat „între părţile interesate în termen de 60 de zile” de la intrarea în vigoare a hotărârii! Punct!

        Şi daţi-i-l lui GUTĂU, ca să lase LICEUL OLTCHIM în pace!

       Că, de vreun an de zile, prea şi-a bătut joc de atâţia oameni nevinovaţi: salariaţi, copii şi părinţi ai acestora etc..

      Ţinându-i pe toţi într-un stres infernal, lipsindu-i de  dreptul de a mai fi stăpâni la ei acasă!

– Va urma-

TIBERIU M. PANĂ

 

Stela Enache – Extemporal la dirigenţie

2 gânduri despre “ALO, UPIT!? NU MAI AVEŢI LOCURI… GRATUITE!? (I)

  1. Pingback: Să fie acest „Aviz conform” – bomboana de pe tortul funerar al carierei ministeriale a Abramburicăi!? (I) – Periegheze

  2. Pingback: Monica ANISIE, lobby-istul intereselor imobiliare ale Universității din Pitești. Și ale PER-iștilor și PSD-iștilor din Vâlcea!? – Periegheze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.