Din prag – de Alexandru Vlahuţă

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc… Mă tulburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă1,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul
Mâţişorii vrunei sălcii peste groapa mea — totuna.
Plâns de mamă, plâns de creangă… tot nimic eu nu voi şti,
Fie că-n senin ori nouri va sta soarele ori luna,
Fie că va da zăpadă, ori că iarba va-nverzi.
Însă, uite, mă-nspăimântă întunericul de veci,
Nentreruperea acestei linişti împietrite, reci:
Să nu mai revin în viaţă niciodată?… Niciodată?…
E grozavă vorba asta!… Limbă nemaidezgheţată,
Humă, nemaiîncălzită de simţiri şi de idei!
Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.
Viforoasă mi-e viaţa, şi deşartă, şi amară.
Ce trudit mă simt sub cruda suferinţilor povoară!
Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie.
Parc-aş fi de-un veac pe lume… O paragină pustie…
Spulberatu-mi-s-a pân şi scrumul visurilor mele.
Ş-acum gândurile toate, ca de plumb, mi le simt grele.
Mi-a rămas inima rece şi-mpietrită de durere,
Şi mi-i silă de-un prieten, de-un cuvânt de mângâiere,
De-o privire ce-mi zâmbeşte veselă, de mine însumi.
Aş voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul şi plânsu-mi.
Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple…
E-ntuneric şi cenuşă… Tot aştept să mi se-ntâmple
Vro nenorocire mare ca să mă mai mişte-oleacă,
Să mai fulgere în noapte-mi, ca urâtul să-mi mai treacă.

Ca să mor!… Să mă întunec pe vecie?… Prea e crud.
Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud?
Să nu mai primesc văpaia soarelui de primăvară,
Ori să-mi răcoresc viaţa la un amurgit de sară,
Şi s-ascult, pe gânduri, doina — trişca2 de la târlă,
Sau duiosul plâns al apei şopotind noaptea pe gârlă?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A, e negrăit de lesne să-ţi repezi un glonţ în creier!…
Dar pe cer scânteie luna, dar în iarbă cânt-un greier,
E-o mişcare, e un farmec care-n veci nu se mai curmă…
Şi când te întorci şi cugeţi, lung privind ce laşi în urmă,
Simţi că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire.
Primeşti orice suferinţă, dar eterna nesimţire,
Nu. — Durerea are-un capăt. — Moartea-ţi zice: Niciodată.
Altă viaţă?… Altă lume?… i-o poveste minunată;
Însă, ca să-i dea crezare, în veci mintea-mi n-o să poată.
Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aş da-o pentru toată.
Nesfârşita fericire din viaţa de apoi.

Câteva lopeţi de ţărnă… Rămâi ţărnă şi gunoi!

Bine e să ştii, la moarte, că o dungă laşi — un nume,
Ca-i săpat la zidul nopţii, c-ai muncit să-ţi scoţi în lume
Din al creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea.
Urma-ţi fi-va cunoscută pe-unde ţi-ai purtat scânteia…
Ş-o scânteie-n alergare e o rază… Mângâiere!…
Dulce-i să ţi-o ştii la fundul vieţii pline de durere.
Ah, fugiţi, gânduri nebune, soli ai negrului mormânt!
Nu mă-ndur. — Pe cer sunt stele, flori şi păsări pe pământ.
Ş-apoi… e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi…

Ţi-i zadarnică ispita, Moarte, o, degeaba-mi scurmi
Şi-mi mai vânturi mintea,-n lături, fugi cu neagra ta povaţă!
Înaintea morţii mele — moartea dragostei de viaţă.

Alte poezii de Alexandru Vlahuță.

Citește poezia ȚARĂ DE PRIPAS – Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 7 mai 2025;

Citește poezia Homo homini lupus - de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 4 februarie 2925;

Citește poezia ȚARĂ DE PRIPAS – Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 4 ianuarie 2025;

Citește poezia Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 21 decembrie 2024;

Citește poezia Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 12 decembrie 2024;

Citește poezia Triumful aşteptării – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 31 octombrie 2024;

Citește poezia Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 14 august 2024;

Citește poezia Sonet II – Ce mult aş vrea să mai iubesc o dată – de Alexandru Vlahuţă – (re)postată pe 17 iulie 2024;

Citește poezia Din prag – de Alexandru Vlahuţă – postată pe 29 iunie 2024;

Citește poezia ȚARĂ DE PRIPAS – Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 10 aprilie 2024;

Citește poezia Homo homini lupus - de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 14 februarie 2024;

Citește poezia Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 19 decembrie 2023;

Citește poezia Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 11 octombrie 2023;

Citește poezia Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) – de Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 6 decembrie 2022;

Citește poezia Păcatul – de Alexandru Vlahuță – postată pe 4 decembrie 2021;

Citește poezia Homo homini lupus - de Alexandru Vlahuță – postată pe 27 iulie 2021;

Citește poezia Triumful aşteptării – de Alexandru Vlahuță – postată pe 24 iulie 2021;

Citește poezia Sonet II – Ce mult aş vrea să mai iubesc o dată – de Alexandru Vlahuţă – postată pe 17 iulie 2021;

Citește poezia Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță – postată pe 4 iulie 2021;

Citește poezia Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) – de Alexandru Vlahuță – postată pe 7 martie 2020;

Citește poezia ŢARĂ DE PRIPAS – Alexandru Vlahuță – (re)postată pe 15 noiembrie 2018.

Alexandru Vlahuță (născut pe 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui – decedat la 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.

Alexandru Vlahuță – Biografie

Alexandru Vlahuță – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine!

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu ești trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreau să știu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare…
Tu ești poet, deci cântă. (Alexandru Vlahuță – Tu ești poet)

__________________

Alexandru Vlahuță – Cârmacii (rostește Alexandru Cazan)

Alexandru Vlahuță – Țară de pripas

Un vechi tolbaș de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neașteptate
Stăpân peste întreaga țară.

Din ea-și făcu o prăvălie,
Și ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se știe,
Prinse-a striga de la tarabă:

Poftiți aici! Oricine are
Obrazul fără de rușine
Și-o conștiință de vânzare …
Poftiți să faceți târg cu mine!

Prostie, lene, lingușire,
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
Și cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși și amici. …

Constantin Drăghici – M-am regăsit (1968)

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind – privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi… îi ştiu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Şi azi te iert, căci rana-i vindecată. …

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta

„… Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru El.

Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… ATÂŢIA CÂT MERITĂ. …”

Alexandru Vlahuță despre poporul român