Veți recunoaște, desigur,
că burta rotundă a unei femei însărcinate plimbându-se prin Cișmigiu
seamănă leit cu invoalta coadă a păunului.
Și m-am întrebat îndelung asupra acestui lucru,
am privit fețele de curcubeu ale cozii păunului,
dar el își purta coada simplu, firesc,
(e o poveste neadevărată că păunul e mândru de coada lui)
mult mai mândre decât el erau viitoarele mame.
Ele își purtau culorile strălucitoare pe dinăuntru
și toată lumea le vedea
fiindcă toată lumea privește cu priviri roentgen o femeie însărcinată.
Sunt privirile ce i se restituie și pe care ea le-a cheltuit
femeiește, zi de zi, pe nebăgate de seamă,
fiindcă femeile privesc bărbații luând aminte cum își poartă ei gesturile,
obrazul, tristețea, trufia,
ele privesc cu niște priviri roentgen ce merg până în fundul sufletului
și, dincolo de orice aparență, ele citesc
misiunea secretă a fiecăruia din noi.
Fiindcă fiecare din noi purtăm o solie,
avem ceva precis de făcut pe lumea asta,
ceva măreț, unic, de-ndeplinit pe lume,
(și chipul cum fiecare din noi zâmbește, privește, se mișcă,
gesturile cele mai neînsemnate în aparență,
tot ce e mai aparte sau mai nebăgat în seamă la fiecare din noi
conține lucrurile cele mai importante și mai esențiale).
Și tocmai de aceea sunt femeile.
Femeile din toată lumea
care ne privesc.
Ele ne privesc, și tac, și se întreabă (și ghicesc):
”Ce poartă omul acesta în lume?
Ce aduce el în lume, ce anume
care să nu fie al meu?”
Și femeia își pune în joc toate darurile, toată priceperea,
tot farmecul ei femeiesc
ca să prindă și să posede toate mesajele secrete ale bărbatului.
Dar eu vă spun:
Să nu vă pese!
”Laissez faire, laissez passer*!”
Lăsați mesajul vostru să meargă spre pântecul femeii voastre!
Lăsați femeia să vă surprindă toate dorințele și toate misiunile pe care le aveți
de a realiza ceva măreț și unic pe lume
(fiindcă ea nu va face decât să vă ajute să le duceți la bun sfârșit),
fiindcă nimic nu poate fi mai măreț și mai deplin
decât un om.
Și asta-i opera femeii, care face
ca toate misiunile bărbatului să se preschimbe într-un om viu, în carne și oase,
într-o lucrare unică a vieții.
Iar voi veți răspunde astfel
năzuințelor dintotdeauna ale femeii
care le va purta mândră, în văzul tuturor,
ca un păun ce-și plimbă legănat
coada invoaltă în zeci de culori.
1943
Alte poezii de același autor.
Citește poezia Hanny – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 9 februarie 2025;
Citește poezia Blestem de dragoste – de Miron Radu Paraschivescu – postată pe 13 ianuarie 2025;
Citește poezia Septembrie – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 4 septembrie 2024;
Citește poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 13 august 2024;
Citește poezia Blestem de dragoste – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 1 august 2024;
Citește poezia Suvenir – de Miron Radu Paraschivescu – postată pe 23 aprilie 2024;
Citește poezia Hanny – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 21 februarie 2024;
Citește poezia Blestem de dragoste – de Miron Radu Paraschivescu – postată pe 7 ianuarie 2024;
Citește poezia Septembrie – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 30 septembrie 2023;
Citește poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 4 iulie 2023;
Citește poezia Septembrie – de Miron Radu Paraschivescu – postată pe 27 septembrie 2022;
Vezi poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 10 iunie 2022;
Citește și poezia Hanny – de Miron Radu Paraschivescu – (re)postată pe 16 februarie 2022;
Vezi și poezia Nevasta necredincioasă – de Miron Radu Paraschivescu, (re)postată pe 9 decembrie 2021;
Vezi și poezia Tristă e viaţa de mort – de Miron Radu Paraschivescu, postată pe 7 noiembrie 2021;
Vezi și poezia Septembrie – de Miron Radu Paraschivescu, postată pe 27 septembrie 2021;
Vezi și poezia Blestem de dragoste – de Miron Radu Paraschivescu, postată pe 9 august 2021;
Vezi și poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu, (re)postată pe 15 decembrie 2020;
Vezi și poezia Hanny – de Miron Radu Paraschivescu, publicată pe 3 ianuarie 2020;
Vezi și poezia Nevasta necredincioasă – de Miron Radu Paraschivescu, postată pe 9 decembrie 2019;
Vezi și poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu, postată pe 28 august 2019.

Miron Radu Paraschivescu (născut pe 2 octombrie 1911 la Zimnicea — decedat pe 17 februarie 1971 la București), a fost un poet, eseist și publicist român, personalitate a orașului Vălenii de Munte.
_____________________
Aplauze pentru poet – Miron Radu Paraschivescu – Poezii – Blestem de dragoste, Terente şi Titina (recită actrița Adriana Trandafir)
Miron Radu Paraschivescu – Ultimul asediu [fragment]
Înregistrare pe bandă magnetică din 25 iunie 1964, inclusă în Fonoteca Radio România; difuzată în emisiunea „Scriitori la microfon” din 25 iunie 1964.
MIRON RADU PARASCHIVESCU & CIN ART – CÂNTICELE ȚIGĂNEȘTI (rostește: Alexandru Cazan)
Draga Olteanu Matei recită Blestem de dragoste de M. R. Paraschivescu
ZMEI3 – Rică din Obor (versuri de Miron Radu Paraschivescu / Mihai Victor Iliescu)

