„Pleacă-ai noștri, vin ai noștri…!” Iarăși am votat ca proștii!?

În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.

Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară

Și cu asta ce-am făcut?

Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?

Constantin Tănase jucând în Visul lui Tănase (1932)
Constantin Tanase - Da Doamne! - YouTube

 Constantin Tănase (1880-1945) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc. A fost întemeietorul companiei de teatru de revistă „Cărăbuş”, care şi-a început activitatea la 2 iulie 1919 şi avea să se transforme mai târziu în Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

_________________________

Sursa foto copertă

Tudor Gheorghe – Jalba hoților din închisori

Dați-ne drumul din pușcărie,
Dați-ne posturi,
Cu bune rosturi,
Dați-ne voie la tâlhărie,

C-a sta în lanțuri
Când alții danțuri
Trag fără frică sus la putere,
Și când ei fură
Fără măsură,
E anarhie!… însă… tăcere:
Ei au putere!…

Dați-ne drumul! fără zăbavă!
Dați-ne posturi
Cu bune rosturi,
Dați-ne totul: fiți de ispravă!
La tâlhărie

Țara să fie
Pe mâna noastră a tuturor,
Iar nu voi care
Ați făcut stare

S-o smulgeți singuri ca din topor!…
Dați-ne drumul cu mare zor!…

Victor Socaciu – Cântec pentru mama lor

Bună țară, rea croială
Fir-ar ea de rânduială.
Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți.
Vin ai noștri, pleacă ai noștri
Noi rămânem tot ca proștii.
Ăia hoți, ăștia hoți,
Mama lor la toți.

6 gânduri despre “„Pleacă-ai noștri, vin ai noștri…!” Iarăși am votat ca proștii!?

Răspunde-i lui panatiberiu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.