Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike nici cu Sură,
O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.
Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,
Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.
Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea’naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.
Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Şi-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.
Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Şi-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.
Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,
Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.
Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,
Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.
– Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
… Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!
Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.
Vezi și ROMANŢA BUGETULUI – de Ion Pribeagu – postată pe 6 februarie 2019;
Citește poezia ÎN ȚARA MEA de Ion Pribeagu – postată pe 5 februarie 2019.
Ion Pribeagu (1887 – 1971)
Ion Pribeagu ( pe numele său real Isac Lazarovici), s-a născut la data de 28 octombrie 1887, în localitatea Suliţa din judeţul Botoşani, într-o familie de evrei săraci. A murit în anul 1971, la Tel Aviv – Israel, ţară în care a emigrat în anul 1962. Era mic de statură, purta ochelari cu ramă groasă de bagá. Contrar operei sale literare, care emană o veselie debordantă, era un om sobru.
Fiind remarcat de celebrul actor de revistă Constantin Tănase, a colaborat cu Compania de Revistă „Cărăbuş”, pentru care a scris numeroase texte umoristice, care s-au bucurat de aprecierea publicului spectator.
Ion Pribeagu este autorul versurilor cântecului „Zaraza”, celebra melodie a compozitorului argentinian Benjamin Tagle Lara, interpretată de Cristian Vasile.
Ion Pribeagu a fost și un cunoscut epigramist. Iată doar un asemenea exemplu:
Proprietarului meu
Eu ţi-am promis în chip firesc,
Că nu mă mut, pân-nu plătesc.
Şi cum respect tot ce discut,
Nu ţi-am plătit şi nu mă mut!
Deoarece avea un fiu în Israel și se simțea atras de glasul pământului, în anul 1962 i s-a adresat oficial lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (liderul de atunci al regimului comunist din România), solicitându-i să i se permită să emigreze. A făcut-o în stilul său, adresându-i-se acestuia… tot în versuri:
Numele: Ion Pribeagu.
Ocupaţie: scriitor.
Peste un metru înălţime,
De la cap, pân-la picior.
Data naşterii: octombrie,
Locul naşterii: în pat.
Semnele particulare:
Mărunţel şi inspirat.
Ochi deştepţi, ascunşi sub lupe,
Nas copoi şi barba rade.
După stil şi comportare,
Par a fi om cumsecade.
Am un fiu în Palestina,
O mândreţe de flăcău,
Singurul băiat al meu,
Şi m-aşteaptă cu ardoare.
Am şi viză de intrare,
Am depus actele toate,
Am bilet de sănătate,
Şi fotografii recente,
Cazierul cu amprente,
Plus biletul de vaccin,
Că n-am fost supus străin.
Note bune la purtare,
Ordinul de concentrare,
Act de naştere-a lui tata,
De la fisc, pe cinci ani plata,
Anexez aici chitanţa,
Că-s la zi cu Manutanţa,
Am dovadă de la „Sacra”,
C-am trăit bine ce soacra,
Că n-am bloc,
Că n-am moşie,
Că n-am stat la puşcărie,
Că n-am fost nici beat, nici mort,
Am şi act de cununie,
Şi-mi mai trebuie-o hârtie,
Doar atâta: Paşaport.
Dej a citit scrisoarea într-o şedinţă a Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român (cum se numea atunci Partidul Comunist). Făcându-i să râdă pe unii lideri marcanți ai regimului, precum Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Drăghici, Gheorghe Apostol. Doar Iosif Chişinevschi (evreu rus, având numele Jakob Roitman) a făcut o figură nedumerită. „Mă, tu de ce nu râzi?”, l-ar fi întrebat Dej. „E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns Chişinevschi. „Mă, ce fel de ovrei eşti, când n-ai pic de umor?”, s-ar fi amuzat Gheorghiu-Dej. Şi a aprobat plecarea lui Pribeagu din țară!
________________________________
O aventură galantă (Ion Pribeagu)
Ovidiu Mihăilescu – Domnișoara Dana (o aventură galantă – Ion Pribeagu)
O aventură galantă – de Ion Pribeagu (recită Ovidiu Pecican)
… Restul n-are importanțã,
Nici spital, nici ambulanțã,
Știu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate…

