Balada morţii – de George Topîrceanu

Balada morţii 

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale…
Și la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa…
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Și de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfințit
Și-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii…

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă – să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare…

*

Astfel, tot mai neștiut
Spre adânc îl fură
Și-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopții Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă…

Alte poezii de George Topîrceanu

Vezi poezia Întrebare și răspuns – de George Topîrceanu – postată pe 30 iulie 2020;

Vezi poezia Balada popii din Rudeni – de George Topîrceanu – postată pe 26 ianuarie 2021;

Vezi poezia Balada corbilor – de George Topîrceanu – postată pe 27 martie 2021;

Vezi poezia PLOUĂ – de George Topîrceanu – postată pe 28 mai 2021;

Vezi poezia Balada morţii – de George Topîrceanu – postată pe 22 iulie 2021;

Vezi poezia Balada chiriașului grăbit – de George Topîrceanu -postată pe 30 iulie 2021;

Vezi poezia Rapsodii de toamnă – de George Topîrceanu – postată pe 15 noiembrie 2021;

Citește poezia Balada unui greier mic – de George Topîrceanu – postată pe 28 noiembrie 2021;

Citește poezia GELOZIE – de George Topîrceanu – (re)postată pe 18 decembrie 2021;

Citește poezia Balada unei stele mici – de George Topîrceanu – (re)postată pe 1 ianuarie 2022;

Citește poezia Balada popii din Rudeni – de George Topîrceanu – (re)postată pe 2 februarie 2022;

Citește poezia Întrebare și răspuns – de George Topîrceanu – (re)postată pe 20 februarie 2022;

Citește poezia Balada corbilor – de George Topîrceanu – (re)postată pe 26 februarie 2022;

Citește poezia Vecina – de George Topîrceanu – postată pe 18 mai 2022;

Citește poezia Toamna în parc – de George Topîrceanu – postată pe 18 septembrie 2022;

Citește poezia Balada unui greier mic – de George Topîrceanu – (re)postată pe 24 octombrie 2022;

Citește poezia Rapsodii de toamnă – de George Topîrceanu – (re)postată pe 2 noiembrie 2022;

Citește poezia PLOUĂ – de George Topîrceanu – (re)postată pe 17 noiembrie 2022;

Citește poezia Dilema – de George Topîrceanu – postată pe 13 decembrie 2022;

Vezi și poezia Balada unei stele mici – de George Topîrceanu – (re)postată pe 3 ianuarie 2023;

Vezi poezia Balada popii din Rudeni – de George Topîrceanu – (re)postată pe 3 februarie 2023;

Citește poezia PRIMĂVARĂ – de George Topîrceanu – postată pe 13 aprilie 2023;

Vezi și poezia Rapsodii de primăvară – de George Topîrceanu – postată pe 4 mai 2023;

Vezi și poezia GELOZIE – de George Topîrceanu – (re)postată pe 30 mai 2023.

250 px.

George Topîrceanu (născut la 20 martie 1886, București – decedat la 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

___________________________________

Vezi și Casa George Topîrceanu din Nămăiești, Argeș

Casa Topârceanu.jpg

Casa memorială George Topîrceanu se găsește în Nămăești, comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș și este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung, Argeș. Clădirea a aparținut socrilor poetului G. Topîrceanu fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topîrceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului. A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979, fiind declarată ulterior monument istoric.

În prezent, casa unde a locuit și a creat poetul, timp de 8 ani, adăpostește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului (o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane.

La intrarea în micul parc, printre pomi, se găsește bustul poetului George Topîrceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butunoiu, din 1973. Pe soclu sunt așternute ultimele versuri din poezia Balada morții:

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopții Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă…

Bustului lui George Toparceanu

Balada morții (Cover) 

Mircea Baniciu – Vara la țară – 1981 – versiunea originală

Tudor Gheorghe: Octombrie (versuri de George Topîrceanu)

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.