Motto: Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea. Oamenii de valoare mănâncă şi beau, ca să simtă că trăiesc. – Socrate
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Îți mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu și era toamnă,
Și frunzele se-nfiorau,
Și tremurau în vântul serii
Ca niște fluturi chinuiți,
Ca niște fluturi rătăciți
Din țările durerii.
Ți-aduci aminte iar de seara
Și-amurgu-acela violet,
Când toamna și-acorda încet,
Pe frunza galbenă, chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Și pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase…
Și-atunci, doar inimă și vise,
Ne-am dus ca lebăda și noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceața care-l umezise.
Așa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea…
Îți mai aduci aminte, doamnă?
Alte poezii de același autor.
Vezi și poezia Panteism – de Cincinat Pavelescu – publicată pe 4 decembrie 2020.
Cincinat Pavelescu (născut pe 2 noiembrie 1872, la București – decedat pe 30 noiembrie 1934, la Brașov), a fost un poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri.
Merită citit și acest ARTICOL.
__________________________
Jean Moscopol – Îți mai aduci aminte, doamnă?
Ion Luican – Îți mai aduci aminte, doamnă
Cristian Vasile – Îți mai aduci aminte, Doamnă? (Compozitor: Ionel Fernic)
Nicolae Florei – Îți mai aduci aminte doamnă?
Frumoase înregistrări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat!
Piese de rezistență care înfruntă timpul.
Chiar dacă generațiile mai nouțe pe scena istoriei nu le (prea) cunosc!
Și își reconsideră reperele culturale ale devenirii noastre.
ApreciazăApreciat de 1 persoană