Lacrimile

Motto: Încă o dată, iar și iară, a iubi e primăvară. A iubi aceasta vine, tare de departe-n mine. – Lucian Blaga

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii – şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul –
şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
cu-n giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici norii,
căci vezi – lumina lor mă doare.”

Şi-atuncia Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete lacrimile.

Alte poezii de Lucian Blaga.

Lucian Blaga (născut la 9 mai 1895, Lancrăm, Alba, România – decedat la 6 mai 1961, Cluj, România) a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.

Vezi și articolul PORTRET: Lucian Blaga – sufletul aflat în mută, seculară căutare de totdeauna – publicat pe Radio România Cultural.

Ascultă Vocea lui Lucian Blaga la Radio România Cultural (înregistrare din 1954).

Tatiana Stepa – Cântec în noapte (versuri de Lucian Blaga)

Luigi Ionescu – Femeia (versuri de Lucian Blaga)

Nicu Alifantis și Iris – Această întâmplare simplă (poezia Risipei se deda Florarul, de Lucian Blaga)

Ne-om aminti cândva târziu
De-această întâmplare simplă,
De-aceeași bancă unde stăm
Tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

Visând, întrezărim prin doruri
Latente-n pulberi aurii
Păduri ce ar putea să fie
Și niciodată nu vor fi!

Aura Urziceanu – Dragă mi-este dragostea (versuri de Lucian Blaga)

FiRMA – Către Cititori (poezie de Lucian Blaga) Poezii Alese Vol I

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului, despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.