Dacă mai avem o țară / Vreți s-o faceți de ocară!?

Drum bun pe calea murăturilor… neconflictuale!

Motto: Aceste campanii bazate pe frică demonstrează o impotență intelectuală a candidatului (partid sau om), o lipsă de responsabilitate pentru starea de spirit a societății și populism. Să te urci pe un val de panică sau teamă a populației e chiar populism.” – Ema Prisca

După o domnie de peste 7 (șapte!) ani, PSD-ul tot nu se satură de supremație! Pentru necredincioși, cei șapte ani au început să curgă din mai 2012 (când USR-ul a răpus hidra băsescină), și au ținut până mai deunăzi! Jocul de-a tehnocrația din anul 2016 a fost ținut sub control de PSD, care a susținut parlamentar Guvernul prezidat de Dacian Cioloș. Conștienți de acest lucru, „tehnocrații” nu au putut face nicio reformă de fond. Rezumându-se să administreze statul, din poziția unui corepetitor, fiind ținuți în lesă de un legislativ care se pregătea pentru viitoarele alegeri parlamentare din toamna anului 2016.

Încât, după atâta vreme PSD-ilor nu li se pare normal să fie ușuiți de la putere, deoarece s-au învățat să gestioneze – preponderent în favoarea alor lor – ce mai rămăsese pe fundul borcanului cu mierea bugetului de stat! În care, până la cot mâna și-au băgat!

Despre consecvența… boului Apis, în variantă feminină

Cum să nu plângă acum cu lacrimi de crocodil, acuzându-i pe ceilalți de toate relele din univers!? Ca și cum doar ei – și numai ei – le-ar fi făcut pe toate cele bune!

Cum să nu strige ca din gură de șarpe, folosind proprietățile de reptilieni ale colților unor jivine aciuate prin partid, tocmai pentru a mușca fără milă din competitorii lor politici!?

De ce să nu se comporte public precum copiii cu grave probleme de comportament, atunci când li se ia – sau li se refuză, în mod justificat, accesul la – jucăria preferată!?

Cum de li se poate întâmpla lor așa ceva, ca după atâtea binefaceri făcute cu maximă generozitate poporului, acesta să-și dovedească ingratitudinea, votând cu ambele mâini împotriva lor!? Chiar și pensionarii și bugetarii, îndestulați de majorări fără număr!

Cum să-i acuze cineva pe ei că nu vor binele poporului, când – prin măsura legislativă a recursului compensatoriu – au eliberat zeci de mii de poporeni, ținuți în condiții inumane dincolo de neprimitoare gratii!? Ce dacă printre cei peste 21.000 de condamnați eliberați, s-au aflat și criminali, violatori, recidiviști, condamnați pentru corupție (1,46 la sută dintre cei eliberați fuseseră condamnați pentru corupție!), nu sunt și ei oameni !?

Ce vină au ei dacă măsurile care-i favorizau pe furi – pe-ai noștri, nu pe-ai lor (!) – nu au fost percepute corect de către sorosiștii corporatiști, dispuși să moară în piața publică pentru o cauză care nu era a lor!?

Și care ar fi motivele reale pentru care unii români – vânduți intereselor străinilor – ar fi dispuși să #rezist(e) în stradă până la adânci bătrâneți, împotriva celui mai performant guvern din istoria recentă a țării!? Care are / a avut cel mai bun Program de guvernare, elaborat de însuși liderul PSD, strângătorul de bani albi pentru zile negre, nimeni altul decât… brazilo – belindeanul Nicolae-Liviu Dragnea, tel-drumistul de serviciu al interesului național!?

Și multe, multe altele, pe care nu are rost să ni le mai amintim acum și aici.

România imbecililor: Viorica Dăncilă este și mai analfabetă decât Carmen Decât Dan!Nu te… râdea, că râzi de tine! Chestia asta cu zulufi chiar a fost prim-ministru al Guvernului României!

Era normal ca duamna Vasilica-Viorica DĂNCILĂ, (de)pusă cu furca de Nicolae-Liviu DRAGNEA în fruntea Guvernului României, să se întrebe – în mod repetat – și extrem de intrigată: cu ce am greșit atât de mult, încât am ajuns să fiu cea mai „vânată” ființă de pe aceste pașnice meleaguri mioritice!?

Întrebare care – ca și multe altele – a rămas fără răspuns din parte-i. Nu și din partea din ce în ce mai numeroșilor cârcotași, care au folosit din plin fiecare prilej oferit cu generozitate de dânsa – oricum, ocazii din ce în ce mai numeroase și mai spumoase – ca să-i arate… oglinda! Despre care se spune că nu minte! Și să o oblige (moral, nu altfel), să se oglinească în ea până îi venea mintea la cap! Vorba vine, că-și pierduseră orice speranță, că ar mai fi posibil să se-ntâmple asta.

Când tu crezi că ești în gardă / Sari în gol fără de coardă!

Ce a putut produce Veorica pe 12 octombrie 2019, la cea de a doua lansare a candidaturii sale pentru alegerile prezidențiale: Această alianţă de moment (a răzvrătiților care i-au răsturnat guvernul prin adoptarea moțiunii de cenzură în Parlament, n. n.), se va dezbina curând. Pentru că pe ei nu îi uneşte nicio viziune, niciun plan, niciun program. Îi uneşte ura pentru noi, pentru PSD. Au început deja să se sfâşie între ei şi nu mai durează mult până când toată această perdea de fum se va risipi şi vor pierde din nou în faţa noastră. Nu îi uneşte nimic bun. Îi ţine împreună setea de putere, îi ţine aproape ipocrizia şi lipsa de principii, îi animă dorinţa de a vedea partidul nostru la pământ. Atât! Dar nu vor reuşi, pentru că prin ceea ce au făcut acum ne-au deschis calea spre o luptă deschisă, fără menajamente şi fără bariere împotriva lor: a impostorilor, a trădătorilor, a mitomanilor, pentru a-i zdrobi în alegerile din anul acesta şi anul viitor. Când pierd ei, românii şi România câştigă, şi pentru asta trebuie să luptăm cu toţii” 

Nu mi-am permis să postez și alte chestii făcute tot cu gura… Așa că, luați-o p-asta! Ca să aveți un termen de comparație cu scornelile electorale ale Veoricăi!

Ca să vezi ce le trece prin minte compozitorilor textelor de brigadă de agitație electorală, date spre citire Veoricăi! Că pe ea nu cred că ar duce-o mintea la așa ceva, la cât de… neconflictuală intelectual (pretinde că) este! Că de cât de… crudelă și florelinte este, nu are rost să mai vorbim!

Și s-a mai smucit o dată din chingi, spre o nouă și irepetabilă performanță oratorică… anti: Cei care ne-au vrut doborâţi vor fi taxaţi la vot de români, îşi vor devoala impostura şi vor arăta cum sunt: o gaşcă de amatori, avidă de putere, cu care nu ştiu ce să facă, cum să o pună în slujba ţării. Nu vor fi simple bătălii de campanie, va fi un adevărat război, în care va fi nevoie să ne punem solidaritatea şi munca, dar şi inimile şi curajul de care putem da dovadă. Şi o vom face şi acum, ca de fiecare dată. (…) Nu fugim, noi nu abandonăm, forţa noastră nu e trecătoare. (…) Aceste forţe cu care noi luptăm, vor distrugerea PSD, dispariţia ca partid, au spus-o în discursul public, este singurul lor obiectiv”

Așa deci cu…  „adunătura de profitori”, care s-a pus pe complotat împotriva băciței guvernamentale ortomane, asigurând astfel trecerea moțiunii prin… trădare! Printr-un asemenea discurs veninos, i-a umplut de muci pe piept pe adversari, spre bucuria haitei, formată din fideli de strânsură, aduși la lansare de prin toate coclaurile prin care a mai supraviețuit această specie rară de politicieni. Îndeobște de prin județe ale Olteniei și Moldovei, deși se manifestă și pe aici semne clare de reorientare și de nesupunere la comenzile electorale date de sus pentru… fomiști și autiști!

Noaptea (minții) ideilor boante!

Și marele eveniment al (re)lansării candidaturii sale s-a produs! Acum să te ții, că aici am vrut să ajung!

Zice coana Veorica, în istoricu-i „discurs” de la Romexpo:

Candidatura mea este acum despre aşteptările şi speranţele fiecărui român. Este despre bunăstare pentru toţi şi creştere pentru România. Este pentru a face din Administraţia Prezidenţială casa tuturor românilor. Este despre modul în care ar trebui să fie aleşii noştri.

Și dă-i cu… proiecte-n noi, înșiruind vreo „10 principii care vor sta pe masa dialogului în interior și exterior”, de nu știi unde te-ai putea ascunde să nu te lovească-n țeastă o asemenea calamitate de bine, făcut cu ansâna! Să ne referim la câteva dintre ele:

Voi lupta pentru o societate în care nimeni nu e lăsat în urmă”.

  • Dar nici să o ia înainte nu cred că i se va permite cuiva! ca și până acum! Că dacă se lăsau în bătaia vântului emigrării din țară, era numai treaba lor!
  • Și cu votanții lor ce o să facă!? Păi, dacă-i scot din toate tipurile de inaniție în care își fac veacul, rămân și fără ultimul votant!

„Costurile devin mai mari dacă nu există un consens politic pentru creșterea standardelor vieții. Toți românii trebuie să se bucure de dezvoltarea țării, e nevoie de o redistribuire socială a oportunităților”.

  • Nu înțeleg de ce n-au făcut „redistribuirea socială a oportunităților”, în anii în care au deținut puterea deplină în stat. Ca de exemplu, să fi realizat o impozitare… proporțională cu veniturile fiecăruia! Nu cumva n-au făcut-o pentru că loveau în veniturile strânse de ai lor!? Ăia care se pretind a fi politicieni… de stânga! Social democrați sadea, nu alta!
  • „consensul politic” pentru „creșterea standardelor vieții”, despre care vorbește catindata, nu poate să fie contrapus regulilor economiei de piață! Și nu poate ține în loc evoluția economico-socială! S-a mai încercat asta în perioada comunistă și se știe cu ce rezultate.
  • Cât despre… redistribuirea socială a oportunităților, de ce n-ați făcut-o de când vă tot jucați de-a guvernarea!? Că poate ar fi devenit realitate și chestia aia cu… toți românii trebuie să se bucure de dezvoltarea țării! N-a fost să fie, așa-i!? Ghinion, cum ar zice un apropitar imobiliar contemporan…

Nu voi negocia democrația la nivel internațional, european sau intern. Democrația implică solidaritate civică, absența prejudecăților”.

  • O aiureală de doi bani! Niște vorbe goale, aruncate-n… vânt! Ca și cum, dacă ar deveni președinte al statului, madama ar deveni depozitara conceptului de democrație și ar putea să îl negocieze cu alții, trecând peste cetățeni și drepturile fundamentale ale acestora! Dacă tot ne aflăm în plină harababură balcanică, de ce să nu acționați conform preceptului de… bazar din Isarlâk: mai pune stăpânemai lasă jupâne!

Instituțiile care apără țara și cetățenii trebuie să fie puternice, cu un control civil serios”.

  • Hai lasă-mă! Zici că dacă devii președinte, ar trebui ca „instituțiile care apără țara și cetățenii” să fie puternice”, urmând ca să fie supuse unui „control civil serios”!?Adică, instituții precum POLIȚIA, JANDARMERIA etc. să devină și mai… puternice!?
  • Pe 10 august 2018 nu trebuiau să-i apere pe cetățeni!? De ce le-ai asmuțit – cu întregul lor arsenal de război – împotriva acestora!? Împotriva unui protest desfășurat în limitele oferite de legislație pentru adunările publice!
  • Iar „controlul civil serios” ar putea să fie făcut de către provocatorii pe care i-ați infiltrat în asemenea ocazii! Ce zici!? Așa este că la asta te-ai gândit și tu!?

Susțin accesul echitabil la sănătate și educație. Cred în educație și servicii medicale de top”.

  • Șlagărul ăsta chiar că te descalifică, Veoricooo! Păi nu ești tu prim-ministru din 29 ianuarie 2018!? De ce n-ai făcut-o până acum!? Te-a împiedicat cineva!? S-a opus Dragnea!? Te-au schigiuit, te-au torturat ca să n-o faci!? Dacă era așa, vorba lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, (așa este că nici n-ai știut cum îl cheamă!?), aliatul tău de nădejde de atunci: trebuia să clipești într-un fel anume spre noi… și vedeam ce ne rămânea de făcut!
  • De ce ai numit-o pe ANDRONESCU la educație!? Sau, după rapiditatea cu care ai schimbat-o, se pare că n-ai prea avut treabă cu numirea ei! Cum să faci „educație de top” cu această relicvă iliesciană (ca să nu scriu direct… precambriană!)!?
  • Iar la sănătate ai preferat să o lași pe Sorina Pintea… Tanti aia, care se făcea de-a vizitele inopinate (sanchi!) prin spitale, de-o așteptau gazdele cu tot staful, indiferent de ora la care descindea prin zonă! Și nu s-a îndreptat nimic în urma acestei campanii de imagine… electorală!

Voi promova performanţa economică în tandem cu cea socială”.

  • Cum s-o faci, când l-ați chelit de tot de atribuții pe președinte! Și mă gândesc la funcție, nu la omul care o ocupă vremelnic! Dar voi, pentru că aveați ce aveați cu OMUL care o deține vremelnic, i-ați luat și bruma de atribuții pe care le avea printr-o constituție… oloagă!

„Avem nevoie de proiecte ample şi curajoase, de infrastructură la nivel local şi naţional”.

  • Tanti Veorico, cine te-a oprit ca să faci și până acum: școli moderne, grădinițele promise (vreo… 2.500!), ălea 8 (OPT!) spitale regionale, căi de comunicație și mijloace de transport moderne!?
  • Unde-s AUTOSTRĂZILE promise, antamate, proiectate, contractate etc.!?
  • Cu ce ne-am ales din călătoriile propagandistice ale CUC-ului tău de serviciu… ministerial!? Alea făcute cu trenul de mare viteză (!) București – Constanța, sau la inaugurarea centurilor ocolitoare ale unor orașe, la „inaugurarea” lucrărilor la unele drumuri expres, de mare viteză, precum Craiova – Pitești etc. etc.!?

Voi schimba calitatea politicii externe într-un model de urmărire a intereselor României și românilor. România trebuie să iasă din parte reprezentată în UE și să poată influența deciziile europene. Să ne facem alianțe pentru a ne crește relevanța în UE”.

  • Să vezi schimbare și calitate superioară pentru politichia externă națională! După șlagărele antieuropene din campania din primăvară pentru europarlamentare, când PSD-ul a exploatat curentul naționalist (prin mesaje precum: Meriți mai mult! etc.), mesajul electoral actual ar putea deveni Meriți totul, că tot nu-ți dăm nimic!
  • Chestia cu România care „trebuie să iasă din parte reprezentată în UE și să poată influența deciziile europene”, ca și cea privind realizarea de „alianțe pentru a ne crește relevanța în UE”, se înscrie în logica discursului dublu practicat de partidele românești la Bruxelles. Că dacă nu-ți plăcea parteneriatul cu U.E., stăteai acasă, nu te huțupeai atât de tare, cățărându-te prin boscheții comunitari, până la funcția din frunte, în perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene! Imaginându-ți că – vorba poetului – nimeni nu mai e ca voi!

Referitor la transparența instituției, ne-ai asigurat că: „Mă voi asigura că Palatul Cotroceni și Administrația Prezidențială vor funcționa 24 de ore din 24 de ore, 7 zile din 7. Văd instituția prezidențială ca pe o cameră de urgență. Voi aduce cu mine o echipă de experți și profesioniști oameni care vor să lucreze din toată inima pentru România și pentru români”.

Dintre toate întâmplările cu pesedei, petrecute ieri în capitală, asta-i cea mai tare! Și nu mă pot abține să nu-i aloc un colțișor distinct, fie și doar pentru o sumară trecere în revistă a… ineditului său!

ZICE DUAMNA DĂNCILĂ (că ei trebuie să-i atribuim drepturile de autor, deoarece ei i-au scăpat porumbeii pe gură, nu ăluia care i-a hrănit cu pana sau cu tastatura!):

  • Văd instituția prezidențială ca pe o cameră de urgență! Care  o să funcționeze „24 de ore din 24 de ore, 7 zile din 7”!!!

Vă imaginați, oameni de bună credință, ce balamuc și ce trambalare permanentă ar urma să fie acolo!? Cum s-ar buluci toți cei despre care aflăm că vor lucruri imposibile, cum ar fi… parcele de pământ de pe fața nevăzută a lunii etc. Și unde „se primesc anual zeci de mii de petiții din partea cetățenilor, memorii sau cereri de grațiere”!

Actualul Compartiment probleme cetățenești din cadrul Administrației Prezidențiale nu poate să facă altceva decât să asigure „competenta soluționare a memoriilor şi petițiilor, prin transmiterea acestora către instituțiile administrației publice centrale şi locale, sau către alte structuri specializate din cadrul Administrației Prezidențiale, precum şi transmiterea răspunsurilor către petenți”! C-așa-i… norma! Pentru că acestea sunt atribuțiile funcției de președinte!

Este posibil ca IDEEA NOVATOARE A UNEI… CAMERE DE URGENȚĂ LA PALATUL COTROCENI, SĂ-I FI FOST SUGERATĂ DE… COSTI RĂDULESCU, președintele Consiliului Județean Vâlcea și liderul organizației județene a PSD.

Cel care, împreună cu coechipierul său de la cârma județului nostru – primarele MIRCIA GUTĂU, zic – s-a specializat tocmai în tăierea unor astfel de panglici! Pe 30 septembrie 2019, cei doi au inaugurat un asemenea Centru de Permanenţă în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea!

Centrul de Permanenţă din Ostroveni a devenit realitate – asistenţă medicală pe timpul nopţii şi în week-end-uri în cel mai mare cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea!Doar o simplă sugestie: în cazul în care – mai mult decât sigur – după înfrângerea sa în alegeri, Veorica DĂNCILĂ rămâne fără coledzi, i s-ar putea oferi un loc de muncă la această instituție de… sănătate. Ca să nu rămână biata fată de izbeliște! Și cu onoarea nereperată! Mai bine să i-o repare domn Costică!

Este posibil ca imaginea să conţină: 10 persoane, persoane zâmbind, ecranCapul plecat nu te scoate din… păcat! Și nici soarele nu-l vede…

În concluzie, trebuie remarcat faptul că madama se vede făcând exact ce nu-i permite Constituția României să facă! Majoritatea „aspiratiilor” sale prezidențiale sunt de competența Guvernului! La ale cărui hățuri s-a aflat chiar ea! Și nu a făcut mai nimic din ce își imaginează că ar putea să facă dacă ar deveni președinte al statului.

De aia este greu să ne imaginăm că s-ar putea întâmpla ca d-na V. V. DĂNCILĂ să devină președinte! Pentru că oamenii nu uită și nu iartă! Or, oamenii au avut așteptări mari și s-au trezit abandonați după preluarea puterii de către PSD-iști! Constatând pe propriile lor piei că „laptele și mierea promise” verbal înainte de alegeri, după câștigarea de către ei a puterii au devenit o Fata Morgana! Din ce în ce mai îndepărtată!

Când lupta stă să se-ascută / Picurăm pe răni… cucută!

Iată câteva cimilituri sincere, pornite din prea plinul inimii noastre. Pe care le-am înregistrat la OSIM și pe care le donez gratuit organizației PSD Vâlcea, în vederea utilizării lor în această grea campanie electorală!

O femeie atât de simplă, după vorbă, după port…

Până-a număra la doi… / Marș la lada de gunoi!

Ați făcut într-o lansare / Parastas și-nmormântare!

Broșă pentru… Veorica!

Pentru așa o… fantoșă / Pacăliciu-i bun de broșă!

Coana VEO poaʼ se fie / Cel mult tigru din… hârtie!

P. S.: În eventualitatea în care există interes – și nu mă îndoiesc că o să fie așa – aștept provincia și pentru alte comenzi. Pe care o să le onorăm cu promptitudine, în ordinea sosirii lor. Indiferent de partid sau de candidat.

De data asta, contra cost, desigur!

Astfel, victoria în alegeri este ca și asigurată!

Avelo bahtalo, indiferent de limba maternă sau de cea deprinsă la Videle, la Roșiorii de Ved(r)e sau aiurea…

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

Va urma

TIBERIU M. PANĂ


Survivor – Eye Of The Tiger

Ochiul de tigru

Nu știu ce-și imaginează madam Dăncilă ca ar avea în comun cu melodia care-i asigură fondul sonor al intrărilor sale triumfale în adunările electorale PSD-iste, dar ea sună cam așa:

… Față în față,
Determinat și înfometat
Ne provoacă pentru a ieși în stradă
Căci noi suntem abili să ucidem pentru a supraviețui!
(refren)
Este ochiul tigrului
Entuziasmul luptei
Care apare pentru a face față rivalului nostru
Ultimul dintre supraviețuitori aruncă prada în noapte
Și se uită la noi toți cu ochiul
De tigru!

https://lyricstranslate.com/ro/eye-tiger-ochiul-de-tigru.html

Și îmi dau seama că Dăncilă și Tigrul nu au nimic în comun! Eventual, în vreo… comună din jungla braziliană! Unde nu-s… tigri!

___________________________

4 Non Blondes – Whats Going on

What’s Up este o piesă a trupei californiene 4 Non Blondes, inclusă pe discul alternative – rock Bigger, Better, Faster, More! Disc care a fost lansat în 1992, iar această piesă a fost compusă de vocalista Linda Perry.

Și totuși, vreau să mai cred că… există speranță!

25 years and my life is still
Trying to get up that great big hill of hope
For a destination
I realised quickly when I knew I should
That the world was made up of this
Brotherhood of man
For whatever that means
Peste noi au trecut… 30 de ani și aproape nicio… schimbare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.