BASARABIA – DRAGOSTEA MEA PIERDUTĂ (IV)

Motto: „Nu putem concepe existenţa neamului românesc fără Nistru, cum nu putem să o concepem fără Dunăre şi Tisa, ca să ne despartă de elementul slav. Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei noastre.”
Gheorghe Brătianu

 

Sub asaltul concentrat al cauzelor interne și externe care i-au grăbit sfârșitul, marele imperiu a început să se clatine. Criza economică, dezastrul militar al unei armate nemotivate, au determinat declanșarea evenimentelor din Rusia anului 1917, care au debutat cu detronarea – în februarie 1917 – a țarului autocrat Nicolae al II-lea. Era o încercare a burgheziei și a nobilimii liberale din Rusia de a asigura supraviețuirea statului, în condițiile înfrângerii sale militare.

A fost semnalul așteptat pentru începutul disoluției colosului cu picioarele de lut. Așteptat de atâta vreme de liderii popoarelor ținute cu forța în granițele acestui imperiu multinațional, un adevărat conglomerat de popoare, de culturi și de limbi.

Printre altele, războiul a contribuit la agravarea stării locuitorilor din provincia românească. Situație resimțită de către autohtoni, în primul rând. Manifestată, printre altele și prin refuzul de a pleca pe front, prin dezertări, sau prin refuzul reîntoarcerii la unitățile militare din care făceau parte. Se consideră că din numeroasa armată a Rusiei, evaluată la 10 milioane de oameni mobilizați, circa o treime s-a eschivat de a participa la război. Se adăuga faptul că mulți dintre ofițerii de carieră fuseseră omorâți sau luați în prizonierat. Lipsa de motivație a celor concentrați din rândul numeroșilor neruși din imperiu a contribuit, de asemenea, la această stare de lucruri.

Pentru intelectualii din Basarabia, mobilizarea lor a avut un rol important la stabilirea unor legături cu reprezentanții altor popoare și populații din imperiu, care aveau și ele aspirații naționale. Legăturile acestora cu românii de pe frontul românesc au contribuit decisiv la conștientizarea necesității înfăptuirii unirii Basarabiei cu România.

Evenimentul din februarie 1917 din Rusia a impulsionat această mișcare. Iar faptele care i-au urmat s-au înșirat precum mărgelele pe ață. Culminând, în mod natural, prin unirea cu România a teritoriului dintre Prut și Nistru.

23.01.2019 harta romania

Pe scurt, să urmărim desfășurătorul succesiunii acestor fapte.

În aprilie 1917 s-a format Partidul Național Moldovenesc, avându-l ca președinte pe Vasile Stroescu, printre fruntașii acestuia aflându-se Pantelimon Halippa, ardeleanul Onisifor Ghibu. Vasile Stroescu, unul dintre oamenii bogați din provincie, un mare patriot al vremii sale, contribuise cu propriile-i venituri la construirea de numeroase școli și biserici pentru românii din Maramureș, Bucovina și Transilvania, suportând contravaloarea tipăririi operelelor reprezentative ale scriitorilor români.

În Programul acestui partid era înscris ca obiectiv principal „obținerea celei mai largi autonomii administrative, judiciare, ecleziastice, școlare și economice a Basarabiei.” Partidul a editat și un ziar – Cuvântul moldovenesc – condus de Onisifor Ghibu.

În teritoriul dintre Prut și Nistru se constituiau comitete / organe locale ale militarilor, intelectualilor, muncitorilor și țăranilor etc.

La trezirea conștiinței naționale a românilor un rol important l-au avut învățătorii. Între 25 și 28 mai 1917, s-au desfășurat lucrările Congresului învățătorilor moldoveni, în cadrul căruia, tânărul Alexei Mateevici a afirmat răspicat: „Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, așezat în România, Transilvania, Bucovina. Cu acel prilej s-a propus ca în provincie să fie utilizat alfabetul latin.

Aproape concomitent s-a desfășurat un congres al studenților și unul al țăranilor din Basarabia, contribuind fiecare la cristalizarea unui program comun de revendicări.

În luna iulie, la sugestia Comitetului central cetățenesc, s-a hotărât convocarea unei Adunări naționale, aceasta urmând să devină organul care să pregătească dobândirea autonomiei naționale și teritoriale a provinciei. Un asemenea obiectiv trebuia înfăptuit cât mai repede cu putință, în condițiile în care Parlamentul (Rada) Ucrainei manifesta intenția anexării Basarabiei.

Pe fondul acestei deșteptări naționale, între 2 și 6 noiembrie 1917, la Chișinău, s-au desfășurat lucrările Sfatului Țării (un fel de parlament local, format din reprezentanți ai categoriilor sociale care formau populația românească din Basarabia și din reprezentanți ai etniilor care conviețuiau în provincie: 105 români și 45 de reprezentanți ai minorităților etnice).

La 2 decembrie 1917, printr-o Declarație solemnă, Sfatul Țării a proclamat Basarabia ca Republica Democratică Federativă Moldovenească: „Basarabia, sprijinită de trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republica Democratică Federativă Moldovenească”. Primul său președinte a fost ales Ion Inculeț. Peste doar câteva zile a fost desemnat Consiliul directorilor (primul Guvern al republicii), din care, printre alții, făceau parte: Ion Inculeț, Președintele Sfatului Țării, Ion Pelivan, Director general al Externelor, V. I. Cristi, în calitate de Director al Internelor, col. T. Cojocaru, ca Director al Războiului etc.

   Imagine similară

Distrugerile – jafurile, violurile, omorurile etc. – la care recurgeau unitățile militare ruse, aflate în retragere dezordonată de pe frontul româno-rus din Moldova, precum și încercările bolșevicilor de a prelua puterea, au determinat Consiliul Directorilor să ceară sprijinul militar al guvernului român de la Iași. Ca urmare a acestui demers, la 12 ianuarie 1918, 4 divizii ale armatei române (diviziile 11 și 13 de infanterie și diviziile 1 și 2 de cavalerie), comandate de generalul Ernest Broșteanu, au trecut Prutul, contribuind decisiv la restabilirea ordinii publice în teritoriu. Reprezentanții autorității bolșevice de la Petersburg au solicitat ultimativ guvernului român să retragă unitățile militare, considerând Basarabia ca făcând parte din Republica Federativă Rusă.

În aceste condiții, în care era amenințată însăși existența autonomă a Basarabiei, în noaptea de 23/24 ianuarie 1918, întrunit la Chișinău într-o ședință solemnă, Sfatul Țării a proclamat – cu unanimitatea voturilor exprimate – Independența Republicii Democratice Moldovenești și separarea acesteia de Republica Federativă Rusă.

La 24 ianuarie 1918, Comitetul național al studenților moldoveni din Basarabia a lansat o chemare la unire: „De 106 ani, Basarabia a fost ruptă de la sânul mamei noastre Moldova și dată pe mâna străinilor care ne-au asuprit și ne-au batjocorit cum au vrut, luându-ne orice drept la viață națională și omenească. Noi, sub stăpânirea rusească n-am avut școală, n-am avut biserică, n-am avut limbă, n-am avut nimic din ceea ce trebuie unui popor ca să poată înainta.” Apelul se încheia cu exprimarea clară a dezideratului luptei românilor din teritoriu: „Noi vrem o Românie a tuturor românilor!”.

Despre cum s-a realizat unirea Basabiei cu România, în episodul următor.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!

Va urma
TIBERIU M. PANĂ


Mateevici Alexei – Limba noastră  http://www.moldovenii.md/section/literature-document/sectionId/473/id/1810

Timpul.md, 2016 – Testamentul lui Pan Halippa 

https://www.timpul.md/articol/testamentul-lui-pan-halippa-86645.html

Phoenix – In umbra marelui urs (High sound quality)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.