Motto: Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. - Nichita Stănescu Cântec II de George Coşbuc Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlădiţă …

Continuă să citești Poezii de suflet… aniversar! La mulți ani, ROMÂNIA!

Noapte de toamnă Murmur lung de streşini, risipite şoapte Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă... Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des …

Continuă să citești Noapte de toamnă – de George Topîrceanu

În brațe-mi de-ai vrea să te lași,Ți-aș face un cuib drăgălaș; Un cuib de amor neștiutDeparte, în codrul pierdut; Deasupra, seninul din cer,Jos, iarbă, mireasmă, mister. Izvorul cu ochi de smaraldCânta-va amorul meu cald, Și teiul va cerne ninsoriPe fruntea ta albă de flori; Iar timpul, oprind al său pas,Va da fericirilor glas; Ți-oi zice …

Continuă să citești Idilă – Cincinat Pavelescu

VECINA Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină, Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, - Că ţi-am făcut potecă prin grădină... Adeseori tu laşi la geamuri storul, Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul, Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul! Şi tot mai des mă poartă necuratul Spre zâmbetul din ochii tăi, …

Continuă să citești Vecina – de George Topîrceanu

Toamnă de suflet Zilele albe, iată, au început să plece, Ca nişte bărci tăcute, pornind fără lopeţi. În ţărm se face seară, şi steaua-n cerul rece Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi. În şirul vieţii noastre întreg, se face seară, O seară fără sunet, nici vânt, nici amintiri. Ieri a plecat o barcă, azi …

Continuă să citești Toamnă de suflet – de Tudor Arghezi

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran Rapsodii de toamnă I A trecut întâi o boarePe deasupra viilor,Și-a furat de prin ponoarePuful păpădiilor. Cu acorduri lungi de lirăI-au răspuns fânețele.Toate florile șoptiră,Întorcându-și fețele. Un salcâm privi …

Continuă să citești Rapsodii de toamnă – de George Topîrceanu

Lasă-mi, toamnă... Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se sfâşie. Lasă, toamnă-n aer păsări, Paşii mei alungă-mi-i. Dimineaţa bolta scurse Urlete de ciocârlii. Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi Fructele şi lasă Urşii …

Continuă să citești Lasă-mi, toamnă… – de Ana Blandiana

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. - Emil Cioran Frunzele (Elegie de toamnă) Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad …

Continuă să citești Frunzele (Elegie de toamnă) – de Radu Stanca

Clipa cea lentă Fără-ndemn intrăm în toamna Cântecului plin de frică. Nicio aripă de înger Aerul nu-l mai despică. Mâna spre pământ se lasă, Pipăie-ntre ierburi rana Larg deschisă. De sub pietre Şerpi clociţi prelingu-şi zeama Ce-o sorbim c-o poftă veche Până mintea ni se strică. Fără rost intrăm în toamna Sufletului plin de frică... …

Continuă să citești Clipa cea lentă – de Emil Brumaru