Cântecul cavalerului Am tăiat cu spada noaptea-ntreagă până când în locul zorilor au venit corbii, corbii erau heralzii absurdelor mele victorii risipindu-mi numele urbi et orbi. Spada mi s-a întors înapoi în trecut, a chemat-o arhanghelul Menumorut, braţul îmi cade, capul mi-e greu, dar numărul morţilor creşte mereu. Creşte şi luna cu cele trei vipere …

Continuă să citești Cântecul cavalerului – de Anatol E. Baconsky

Dumnezeu Mergând pe străzi, privirea cumpărasedin fiecare lucru câte-o parte:umbrare verzi, brăţări şi chiparoaseca lacrima iubitelor din cartevitrine mari, acoperind cu-atlazurimucegăiala sufletelor slute,şi fărădelegi, şi intrigi, şi pervazuriîn care-au stat idile ne-ncepute.Copil venit din măguri şi viroage,coroanelor copacilor oceaniciîngenuncheau sub ape, să se roage,cu anterie gemene, de panici,Am fost în temple,-n temniţi şi-n spitale,m-au întâlnit …

Continuă să citești Dumnezeu – de Ion Caraion

Oameni singuri Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu, El - mai singur decât tine și tot singuri ea și eu. Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strig Că primiți singurătatea ca pe-un ultim val de frig. Nu e nimeni în odaie, numai lucruri care mor Și tumultul de afară …

Continuă să citești Oameni singuri – de Adrian Păunescu

Ce faci tu? Ce faci tu? de-atâta vreme N-am mai rătăcit prin crânguri, N-a-ncercat să te mai cheme Dorul ca să fim iar singuri?.... Haide, fii copil cuminte N-aştepta să vin la tine Să te fac cu rugăminte Să pricepi ce este bine. De-ai şti tu ce farmec dulce E sub teiul singuratic!... Vino, crângu-o …

Continuă să citești Ce faci tu? – de Ion Minulescu

Mi-e foame, dragă mamă; nu e pâne? Mi-e foame, și să știi că am să mor! Mai rabdă, puiul mamii, până mâne, Că mâne iese plugul în ogor. Mi-e foame, dragă mamă; nu e pâne? De-amar de vreme tot m-ai amânat... Mai rabdă, puiul mamii, până mâne, Că mâne vom ieși la semănat... Mi-e foame, …

Continuă să citești Pâinea noastră cea de toate zilele – de Ştefan Octavian Iosif

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran Sonet IV - M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine, Copilul visător de altădată! Mă simt plutind - privirea mea-nsetată Se pierde-n …

Continuă să citești Sonet IV – M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine – de Alexandru Vlahuță

Acelei care a plecat Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,Din odăiţa plină de senin,În grabă, ai uitat o floare-n glastrăŞi pijamaua ta de crèpe de chine. Sărmana pijama cu flori bizare,În care-ai râs atât, nici nu credeaCă va veni o zi amară-n careAi să ne uiţi, pe mine şi pe ea. De-atunci, şedem în …

Continuă să citești Acelei care a plecat – de Ion Pribeagu

Romanță „Pe aceeaşi ulicioarăBate luna în fereşti...” - Mihai Eminescu De câte ori pe înseratÎn târgul mic te-am aşteptat, Când tremurând că n-o să viiUmblam pe străzile pustii?...  Se însera – şi-n câte-o poartăPica domol o floare moartăCe risipea un stins parfumDe liliac sau de salcâm.  Prin case albe, cu zorele, Clipea o lampă sub perdeleŞi răsuna …

Continuă să citești Romanță – de Miron Radu Paraschivescu

Am obosit de vin, de steleAm obosit de gândurile mele,Am obosit de ochii care mă răsfrângNeculegându-mi chipul din adânc.Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezieCântând doar cele câte vor veniSau cele câte vrem să vie.Visez să uit odatăCuvinte, rânjet, gândȘi să privesc în ochii de agatăCa fiecare om de rând,Chipul răsfrânt să nu-mi mai văd,Cu …

Continuă să citești Am obosit de vin, de stele – de Nicolae Labiş

De-or trece anii... De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăcé, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”. M-a fermecat cu vro scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deşi nu e decât femeie, E totuşi altfel, „nu ştiu cum”. De-aceea una-mi este mie De ar …

Continuă să citești De-or trece anii… – de Mihai Eminescu