„Blestemul” lui Caragiale, într-o istorie care se tot repetă!

Motto: Nu sunt turmentat, dar eu… Eu pentru cine votez? – I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută.

Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe. – I. L. Caragiale

Ca un făcut! Arc peste timp:
Pe 9 iunie 1912, Ion Luca CARAGIALE se stingea din viață.
După 112 ani de la decesul său, de la 9 iunie 2024, CARAGIALE ne-a chemat (din nou) la urne, cerându-ne să-i votăm personajele! Și, începând de atunci, vreme de mai bine de un an de zile, am toot ținut-o într-o alegere!
După atâta vreme, mie mi s-a cam luat de conu Trahanache, de Zoe, de Tipătescu, de Brânzovenescu, de Cațavencu, de Pristanda, de… Cetățeanul turmentat! Și de toți ceilalți ai lor. Iar campania cu pricina s-a lungit mai bine de un an. De nu ne mai revenim nici acum după atâtea runde…

Proștii mor, însă prostia e nemuritoare. – I. L. Caragiale

Pe buletinele de vot n-au fost alții decât urmașii eroilor lui Caragiale în ale politichiei dâmbovițene! Cu nimic mai breji decât cei/cele care i-au / le-au precedat.
Așa că, bieților mei concetățeni, le-a fost infinit mai greu să pună ștampila pe un astfel de nevolnic din zilele noastre!
Al dreacului de trist! Dar atât de adevărat!

160 years: I.L.Caragiale, stormy nights and lost letters... - Sarah in  Romania

În România, lingușirea și hoția sunt virtuți. – I. L. Caragiale

După atâția și atâția ani de trudă în zadar, să dai tot de … Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, coana Zoițica, Tipătești și Cațavenci
Zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele … altora!
Și, de data asta, să-mi văd doar de ale mele…

  • Rezon!

Brânzovenescu: Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră?... - Citat de Ion  Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – decedat la 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români.[8] A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

________________

O scrisoare pierdută – 1953 (în distribuție Niki Atanasiu, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Elvira Godeanu, Costache Antoniu, Ion Talianu, Ion Finteșteanu, Radu Beligan).

O scrisoare pierdută – I.L. Caragiale / Regia Liviu Ciulei 1982

Rolurile principale au fost interpretate de:
Victor Rebengiuc – Ștefan Tipătescu
Mariana Mihuț – Zoe Trahanache
Petrică Gheorghiu – Zaharia Trahanache
Dem Rădulescu – Tache Farfuridi
Mircea Diaconu – Iordache Brânzovenescu
Octavian Cotescu – Nae Cațavencu
Ștefan Bănică – Ghiță Pristanda
Fory Etterle – Agamemnon Dandanache
Aurel Cioranu – Un cetățean turmentat

O SCRISOARE PIERDUTĂ – cu Birlic, Al. Giugaru, Niki Atanasiu – Teatru Radiofonic (înregistrare din anul 1952) – Subtitrat.

În distribuție: Niki Atanasiu (Ștefan Tipătescu), Alexandru Giugaru (Zaharia Trahanache), Grigore Vasiliu Birlic (Iordache Brânzovenescu), Ion Finteșteanu (Tache Farfuridi), Radu Beligan (Agamemnon Dandanache), Ion Talianu (Nae Cațavencu), Marcel Anghelescu (Ghiță Pristanda), Costache Antoniu (Un cetățean turmentat), Elvira Godeanu (Zoe Trahanache), Horia Șerbănescu (Comentatorul)

Un gând despre “„Blestemul” lui Caragiale, într-o istorie care se tot repetă!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.