Crizanteme
Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
– Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă …
Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri – câtă ruină!
Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune:
A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină.
Norocu-ntăilor brândușe culese-n zori de zi pe rouă …
Cum s-a trecut, și cum trec toate pân-vine moartea să te cheme;
Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme:
În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor când plouă.
Și-mbrățișați alături plângem, plângi blândă, candidă vestală,
Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi târziu pricepi ce-nseamnă.
Brândușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă
S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mândra lui beteală.
Alte poezii de Dimitrie Anghel.
Citește poezia Dragoste – de Dimitrie Anghel – postată pe 20 aprilie 2024;
Citește poezia Crizanteme – de Dimitrie Anghel – postată pe 22 octombrie 2023;
Citește poezia Dureri ascunse – de Dimitrie Anghel – postată pe 21 septembrie 2023;

Dimitrie Anghel (născut la 16 iulie 1872, Cornești, Miroslava, Iași, România – decedat la 13 noiembrie 1914, Iași, România) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român.
Ca să realizați cât de… români suntem și cât de mult ne respectăm istoria și semenii, merită să vedeți / citiți și materialul Casa Memorială „Dimitrie Anghel” din Cornești

Casa memorială „Dimitrie Anghel” de la Cornești, într-o fotografie de epocă
Morman de moloz pe locul unde a fost casa – după evenimentele din decembrie 1989, a fost demolată de către locuitorii din sat, care au furat tot din casă, luând până și cărămida din fundația acesteia!
_____________________
Un tragic triunghi amoros: Ștefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel și Natalia Negru
Femeia fatală. Cum să ucizi o prietenie | Istoria pe Răzătoare cu Emi Iavorenciuc
Pop Up. Dimitrie Anghel (1872-1914)
Dimitrie Anghel… Scrisoare
Florile – de Dimitrie Anghel


„Viața este floarea pentru care dragostea este nectarul.” – Victor Hugo
ApreciazăApreciază
„Dacă smulgi fiecare petală separat, nu poți obține întreaga frumusețe a florii.” – Rabindranath Tagore
ApreciazăApreciază
„Dragostea este floarea vieții care se deschide pe neașteptate, fără să țină cont de reguli. Trebuie culeasă de acolo de unde este găsită și trebuie să te bucuri de ea în scurta ei durată.” – D. H. Lawrence
ApreciazăApreciază
„La umbra florilor nimeni nu e singur.” – Kobayashi Issa
ApreciazăApreciază
„Miresmele sunt sentimentele florilor.” – Heinrich Heine
ApreciazăApreciază
„Fiecare floare e ca un suflet care înflorește în natură.” – Gerard de Nerval
ApreciazăApreciază