Curba de sacrificiu
Doamne sfinte cel de sus
Doamne sfinte cel de sus
Toate, toate, le-am redus.
Am redus băuturica
Am redus și mâncărica
Am redus, redus din gros
De-a ajuns pielea pe os.
Mă usuc și mă usuc
Nu mai știu ce să reduc.
Am redus de tot tutunul
Am redus pân’ și săpunul
Că mă spăl o zi din nouă
sau mă spăl numai când plouă.
M-am redus şi la cipici
Port cinci numere mai mici.
Mă-ncalț numai în obiele
Și mă-ncalț direct pe piele.
Când la magazine-n geamuri,
Zăresc șuncă și salamuri,
Când văd chitre și-ananas,
Mestec, mestec câte-un ceas.
Când văd oala cu smântână
Mestec câte-o săptămână
N-am băut cafea cu lapte
De la nouă sute șapte.
Și n-am mai mâncat purcei
De la nouăzeci și trei…
De când n-am gustat, măi, mustul,
I-am uitat până și gustul.
Când văd puiul la frigare
Nici nu cred că-i de mâncare.
Când văd varză și cu rață
Mie mi se face greață…
De cum m-am sculat din pat
Mestec ca un apucat.
Că de-atâta mestecat
Nu mai iese nici scuipat.

Plozii stau cu toții roată
Și-ntreabă: „– ce mesteci, tată?”
Iar nevasta ochii-mi scoate:
„– Ce tot mesteci, măi, bărbate?”
„– Mestec, fă, și-nghit adânc,
Să nu uit ca să mănânc!”
Citește Doamne sfinte cel de sus – de Constantin Tănase – (re)postat pe 15 decembrie 2023;
Citește Doamne sfinte cel de sus – de Constantin Tănase – (re)postată pe 4 decembrie 2022;
Citește Administrația publică în viziunea lui Constantin Tănase – postată pe 9 noiembrie 2021;
Vezi AICI – Pleacă-ai noștri, vin ai noștri…! Iarăși am votat ca proștii!? – postat pe 25 septembrie 2020;
Vezi AICI – Şi cu asta ce-am făcut? – Constantin Tănase (1939) – postat pe 11 ianuarie 2018.

Constantin Tănase (1880-1945)
Constantin Tănase (născut pe 5 iulie 1880, Vaslui, Vaslui, România – decedat la 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc. A fost întemeietorul companiei de teatru de revistă „Cărăbuș”, care şi-a început activitatea la 2 iulie 1919 şi avea să se transforme mai târziu în Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.
_______________________________
Visul lui Tănase
Constantin Tănase – Dă, Doamne!
Tănase Eternul – Documentar-TVR
Constantin Tănase: Nu-s parale
În ţara asta, ţara pâinii
Să aibă pâine chiar şi câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e trăiul
Scumpiră trenul şi tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până şi pâinea şi tutunul
Şi când înjuri pe şleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul. …
Antologie de cuplete din perioada interbelică – Constantin Tănase


5 iulie 1880 – 5 iulie 2024: 144 de ani de la nașterea unui mare comediant român – Constantin TĂNASE.
Un text care, după atâta timp, este de mare actualitate. Ca multe altele cărora – marele actor – le-a dat viață!
ApreciazăApreciază