Sonet bohem – de Ion Pribeagu

Sonet bohem Tovarăşului meu întru mansardă Aseară mi-a venit proprietara, Madame Ecaterine Bobnăut, Punându-mi în vedere să mă mut, Că n-am plătit chiria toată vara. Am opinat că timpul nu-i trecut, Că dacă scriu romanul „Donna Clara”, O să mă proslăvească toată ţara Din Dorohoi şi până la Sascut. I-am spus, apoi, că noaptea-i aurită, …

Continuă să citești Sonet bohem – de Ion Pribeagu

Rapsodii de primăvară – de George Topîrceanu

Rapsodii de primăvară I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Şiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngeraşi, Cu alai De toporaşi. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le laşi? II Se-nalţă abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperişuri veştede-n lumină …

Continuă să citești Rapsodii de primăvară – de George Topîrceanu

Noaptea de mai – de Alexandru Macedonski

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. - Emil Cioran Noaptea de mai Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se poate crede ca vreodată ce e foc sacru se va …

Continuă să citești Noaptea de mai – de Alexandru Macedonski

Ghicit în cafea – de Nora Iuga

Ghicit în cafea Milord, nu se mai poate concura, ceşcuţa japoneză este spartă şi-n zaţul ăsta negru de cafea a apărut un câine rău la poartă. Tu crezi că muschetarii vor veni cu trei florete mari la butonieră să-ţi spună că un nou poète maudit s-a spânzurat aseară de jartieră. Eroarea stă în movul cardinal în …

Continuă să citești Ghicit în cafea – de Nora Iuga

Primăvară în glumă – de Otilia Cazimir

Motto: „Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile.” - Otilia Cazimir Primăvară în glumă Ger târziu de primăvară, Ger uitat de iarna sură Prin zăvoiul zgribulit, Cu omătul netopit. Pe sub tufe de …

Continuă să citești Primăvară în glumă – de Otilia Cazimir

RUGĂCIUNE – de Mihai Eminescu

Rugăciune Crăiasă alegându-te, Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi ado­rată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie! Noi, ce din mila sfântu­lui Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor; Ascultă-a noas­tre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină …

Continuă să citești RUGĂCIUNE – de Mihai Eminescu

CAROL I – un rege întemeietor de dinastie!

Motto: Căci, precum o vită de povară, dacă i se scot ochii, nu mai e bună de nimic, tot aşa, dacă din istorie se lasă la o parte adevărul, ceea ce rămâne e o simplă poveste nefolositoare. - Polibiu Pe 11 februarie 2024 s-au împlinit 158 de ani de la abdicarea silită a lui Alexandru …

Continuă să citești CAROL I – un rege întemeietor de dinastie!

10 Mai – de Vasile Alecsandri

Tripla semnificație a zilei de 10 MAI: 10 Mai 1866 - Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața Parlamentului român, devenind Domn al României, cu numele de Carol I; La Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol a jurat credinţă legilor ţării, angajându-se să păzească religia românilor, integritatea teritoriului şi că va domni ca domn constituţional. …

Continuă să citești 10 Mai – de Vasile Alecsandri

Cântec de primăvară – de Ștefan Octavian Iosif

Cântec de primăvară Înfloresc grădinele, Ceru-i ca oglinda; Prin livezi albinele Şi-au pornit colinda... Cântă ciocârliile Imn de veselie; Fluturii cu miile Joacă pe câmpie. Joacă fete şi băieţi Hora-n bătătură — Ah, de ce n-am zece vieţi Să te cânt, Natură! Alte poezii de Șt. O. Iosif Citește poezia Toamna – de Ștefan Octavian …

Continuă să citești Cântec de primăvară – de Ștefan Octavian Iosif

Romanţa ultimei seri – de Ion Minulescu

Romanţa ultimei seri Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul Dezastrelor mute din ultima seară... Pe buzele-mi roşii - apusuri de vară - Port urmele luptei pierdută-n palatul Eternului Mâine Şi fostului Ieri!... Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!... Vai!... Ultima seară ce trist se sfârşea... Te văd parcă şi-astăzi învinsă, Culcată, Pe-aceeaşi arabă şi …

Continuă să citești Romanţa ultimei seri – de Ion Minulescu