Lasă-mi, toamnă…
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
Alte poezii de Ana Blandiana.
Citește poezia Lasă-mi, toamnă… – de Ana Blandiana – (re)postată pe 21 noiembrie 2022.
Ana Blandiana Foto: ICR Londra
Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, născută Coman; născută la , Timișoara, România) este o scriitoare (autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi) și luptătoare pentru libertate civică din România.
În luna mai 1990 a reînființat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice (președinte între 1991-2002). În ianuarie 1993 a fost inițiatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995, a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.
Este membru corespondent al Academiei Române (din 2016).
Citește și articolul PORTRET: Poeta Ana Blandiana împlinește 80 de ani
Citește și articolul AGERPRES despre șlagărul „Lasă-mi toamnă, pomii verzi” compus de Margareta Pîslaru
Ana Blandiana: „Versurile mele din «Lasă-mi toamnă, pomii verzi» au umblat prin lume timp de decenii și continuă sa umble sub numele și cu vocea Margaretei Pîslaru.” – 22 septembrie 2008, Aula Uniunii Compozitorilor, sărbătorirea Margaretei Pîslaru la împlinirea a 50 de ani de activitate artistică.
Margareta Pîslaru – Lasă-mi toamnă pomii verzi [LIVE]
Niște băieți – Lasă-mi toamnă pomii verzi
Margareta Pîslaru și Allegretto – Lasă-mi toamnă pomii verzi – Arhiva TVR
CLAUDIU MIRICĂ Ft. TBass – Lasă-mi toamnă pomii verzi (Dance Remix)


O minune… doamna frumoasă a Poeziei! O iubesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat! Iar poezia asta este un… balsam!
ApreciazăApreciat de 1 persoană