Oglinda – de Cincinat Pavelescu

Oglinda

D-asupra patului ce-şi frânge de mult icoana venerată,
În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg,
Şi stă pe zid, mai albă vara şi iarna mai întunecată,
Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg.

Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată.
Şi soarbe gesturile noastre în ochiu-i rece şi fatal,
Iar, martoră, nepăsătoare, ea stă în veci ne-nduplecată,
Atât în nopţile de doliu, cât şi-n luminile de bal.

Şi viaţa noastră-ntreagă tace în fundul tainicei oglinde;
Revăd pe mama cum s-apleacă d-asupra leagănului meu,
Văd zâmbetul blajin al tatei şi-nduioşarea mă cuprinde,
Simţind că umbră cum sunt dânşii curând-curând voi fi şi eu.

Şi mâine altul o să vie în apa ei să-şi vadă chipul,
În cadru-i trist punând o formă ce se va şterge cum s-au şters
Atâţia paşi pe malul mării, împrăştiaţi ca şi nisipul
Pe care vântu-l ia şi-l duce, cum poartă faima câte-un vers.

Şi trecător şi el ca mine prin viaţă ca printr-o oglindă,
Văzând-o-n negru-mbrobodită, cum stă pe zid nepăsător,
În sfâşierea dureroasă ce sufletul o să-i cuprindă,
Va înţelege plânsul tainic al lucrurilor ce nu mor.

Alte poezii de Cincinat Pavelescu.

Citește poezia Îţi mai aduci aminte, Doamnă? – de Cincinat Pavelescu – (re)postată pe 14 octombrie 2022;

Citește poezia Panteism – de Cincinat Pavelescu – (re)postată pe 26 septembrie 2022;

Citește poezia Intimă – de Cincinat Pavelescu – (re)postată pe 5 februarie 2022;

Citește poezia Îţi mai aduci aminte, Doamnă? – de Cincinat Pavelescu – postată  pe 23 noiembrie 2021.

undefined

Cincinat Pavelescu (născut la 2 noiembrie 1872, București – decedat la 30 noiembrie 1934, Brașov) a fost un poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri.

Merită citit și acest ARTICOL

_____________________________

Jean Moscopol – Îți mai aduci aminte, doamnă?

Adio – Cincinat Pavelescu

ÎMBĂTRÂNESC !… ☆ de Cincinat Pavelescu.

https://www.youtube.com/watch?v=KooVxJ2ev2k

Angela Moldovan – Pentru ochii tăi cei dulci – Versuri de Cincinat Pavelescu (Filmare din 1969)

https://www.youtube.com/watch?v=MhXmFlw9ZBs

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.