Cetatea SOROCA și iubirea de moșie a ultimului său „pârcălab”: Nicolae BULAT!

Nicolae Bulat: „Unii îmi spun că sunt cel mai bun istoric din Soroca. Le răspund că sunt un foarte bun cercetător al ținutului natal.”

Vara anului 2012 ne-a purtat pașii într-o nouă călătorie pe urmele faptelor de vitejie ale strămoșilor români. Într-o excursie de mai multe zile, care ne-a dus prin Republica Moldova, din nordul căreia am trecut în Ucraina, având ca destinație teritoriul care – în vremurile tulburi dintre cele două războaie mondiale – făcuse parte din România Mare. Partea de Nord a Bucovinei, în care continuau să palpite semnele vitale ale românismului. Despre cele văzute / trăite acolo – printre românii din zona Cernăuți (și nu numai) – am mai scris. Și am s-o mai fac. Așa cum m-am referit in extenso la situația și la drepturile românilor din Ucraina.

Acum mă întorc în timp și-mi răscolesc amintirile despre Cetatea SOROCA. Unde am avut privilegiul să cunoaștem un împătimit al vitregei noastre istorii. Este vorba de istoricul și patriotul Nicolae Bulat, cel supranumit „gardianul” / „pârcălabul” Cetății Soroca.

Moldovean care și-a dedicat aproape întreaga existență slujirii cu patimă a istoriei și oamenilor locului în care s-a născut și unde și-a petrecut aproape întreaga viață profesională. În calitate de director al Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca (care include și Cetatea Sorocii).

Am vrut să-i dedic aceste câteva vorbe de suflet imediat după decesul său, întâmplat la Iași, pe 9 septembrie 2022, în urma unei boli nemiloase. Numai că viața a vrut să fie altfel. O fac acum, cu regretul exprimat și în aceste fel pentru dispariția prematură a celui care mi-a fost „prieten” pe o rețea de socializare.

Împreună cu grupul din care făceam parte, am ajuns la Soroca, într-un fapt de seară din august 2012. După terminarea programului de vizitare a cetății. Prea multe speranțe ca să o vizităm nu mai aveam, în fața noastră tronând închise porțile masive ale acesteia. Norocul a făcut ca la apelul telefonic al celui care conducea grupul să răspundă cu amabilitate dl Bulat, care a răspuns rugăminții noastre profesionale – grupul fiind format din cadre didactice – (în majoritate licențiați în istorie, trebăluind de ani buni în unități școlare din învățământul preuniversitar din România), de a ne facilita accesul în intimitatea cetății. Peste câteva minute a venit călare pe o bicicletă, invitându-ne cu amabilitate să purcedem la a trăi împreună o adevărată lecție de istorie a locului. Din prima clipă am realizat că aveam în față un… OM special. Dispus să-și rupă din timpul său, pentru a pune o nouă cărămidă la cunoașterea unei file a unei istorii străbune.O privire fără speranțe asupra unor porți ferecate…

Un apel telefonic și speranța care dădea să se împlinească…

Până la sosirea custodelui, ne-am mai clătit privirile în apele (aparent) molcome ale Nistrului…

După ce a sosit, ne-a poftit în cetate, sugerându-ne să ne așezăm în curtea interioară, într-un fel de amfiteatru, pentru a urmări în tihnă prezentarea pe care urma să ne-o facă. Dar să lăsăm tot fotografiile de atunci să ne vorbească… Oricum ar fi, o fac mai bine decât vorbele mele. Ele surprind momentul intrării noastre în acel dispozitiv de ascultare / vizionare și pregătirea momentului prezentării de către amabila noastră gazdă. Care avea și ea nevoie de o anumită atmosferă…

O dată terminate preparativele, după alte câteva momente de socializare cu „grupul”, maestrul a atacat abrupt partitura pentru care ne aflam acolo. Fără ca măcar să bănuim ce urma să se întâmple. Ce să mai… a urmat un timp greu de definit ca durată, în care poveștile spuse de către gazdă ne-au mutat în altă lume. De care noi nu eram străini, având în vedere profesiile noastre. Numai că, felul în care le-a însăilat, limbajul molcom – cu inflexiuni și glume specifice locului – în care ni le-a spus, ne-au făcut să pierdem noțiunea timpului. Așa era de plăcut, atât era de cursiv și inedit ceea ce ne picura dl Bulat în urechi. Și în suflete. Dacă mai spun că eram sub presiunea timpului, urmând ca de acolo să călătorim neîntrerupt până la… Cernăuți, unde aveam achitate locurile de cazare peste noapte, mai că am spus totul. Destinație unde am ajuns de abia în dimineața zilei următoare!

Am profitat de rarele momente de respiro, pentru a face alte câteva fotografii ale curții interioare a cetății.

După parcurgerea cu ochii minții a câtorva sute de ani de istorie încrâncenată a acestui colț nord-estic al românității, ne-am ridicat la înălțimea oferită de meterezele cetății, urmând traseul care deschidea perspectiva observării din înalt a împrejurimilor de dincoace și de dincolo de Nistru. Cam așa s-ar putea ilustra acest cadru, cu o parte din fotografiile realizate atunci. Că deja ne aflam sub presiunea nemiloasă a timpului… care fugea fără de întoarcere, răpindu-ne alte momente de neuitat.

Așa cum se vede, încet – încet, soarele se trăgea spre culcare…

Și până să apună soarele, a trebuit să plecăm noi, părăsind acest mirific loc, purtând cu noi amintirea lui și a omului care a știut să ni-l prezinte ca nimeni altul. Drept pentru care depunem această (târzie…) mărturie. Despre un OM și faptele sale de iubitor al neamului care l-a zămislit și cu care s-a identificat în toate împlinirile sale profesionale.

Să-i fie veșnică amintirea lucrării sale lumești, întru proslăvirea neamului românesc și a faptelor sale de vitejie!

Într-un interviu realizat de Europa Liberă în 2015, Nicolae Bulat spunea: «După plecarea mea o să zică: „Uite, s-a făcut ceva”. Totul este trecător în lumea asta. Rămân doar faptele bune pe care le-ai făcut.»

Nicolae Bulat (născut la 10 februarie 1952, Cureșnița, raionul Soroca, RSS Moldovenească, URSS – decedat la 9 septembrie 2022, Iași, România) a fost un istoric moldovean, director al Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca (care include și Cetatea Sorocii).

Cu implicarea și contribuția sa, Muzeul de Istorie și Etnografie, împreună cu Consiliul raional, a câștigat un proiect de restaurare a monumentului medieval „Cetatea Soroca” (2012). Vizita noastră la cetate a avut loc înainte de derularea acestui proiect. A cărui primă etapă s-a terminat în 2015. Iar cetatea arată ca în fotografia de mai jos:

«Este autorul mai multor publicații, printre care: monografia „Județul Soroca. File de istorie” (2000), broșura de promovare a turismului rural „Pe-un picior de plai, pe o gură de rai”, „Descoperă. Explorează. Studiază” (2003), volumul de povestiri „Jupânița cea frumoasă” (2011), „Cetatea Soroca – istorie, memorie și tradiții seculare” (2015), „În căutarea unui mare erou, Generalul Stan Poetaș” (2020) ș.a. Numele său se regăsește în lista a „1000 de mari intelectuali” din Europa, elaborată de Centrul Internațional de Biografii „Cambridge” (2003), iar în 2004 Centrul American de Biografii l-a inclus în volumul „Contemporary. Who is who” (Contemporanii. Cine sunt ei).

Pentru meritele sale deosebite şi activitatea prodigioasă a fost înalt apreciat cu titluri onorifice şi distincţii de stat, printre care: ordinul „Gloria Muncii” (2013), Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer (2000), medalia de aur la Salonul de Carte „EUROINVENT-2020” de la Iaşi (iunie 2020) pentru cartea „În căutarea unui mare erou, Generalul Stan Poetaș”; laureat al Premiului pentru promovarea istoriei neamului, Gala TVR MOLDOVA (2020). Decorat de președintele României cu medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri” (2021). cavaler al „Ordinului Republicii” (2021). Pentru toate eforturile sale de a promova, ca mare istoric și scriitor, spiritul românesc de pe ambele maluri ale Prutului, în 2019 i s-a conferit titlul de Cetățean de onoare al județului Buzău, România.» (sursa).

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

____________________________________

Aproape toate fotografiile care ilustrează materialul au fost realizate de d-na prof. ACHIM Manuela Ioana, care ne-a însoțit în această periegheză. Căreia îi mulțumim și pe această cale.

Nicolae Bulat – Cronicarul Cetății Soroca

Nicolae Bulat – Pârcălabul cetății Soroca (reportajul video realizat la Cetatea Soroca – împreună cu Nicolae Bulat – în anul 2018, cu ocazia marcării Centenarului Marii Uniri.)

Vezi AICI – în pdf – lucrarea sa – JUDEȚUL SOROCA: file de istorie

NICOLAE BULAT – CRONICAR DE SOROCA

Nicolae Bulat, „pârcălabul” modern al Cetății Soroca, prezintă romanul său istoric „Jupânița cea Frumoasă”.

Ansamblul folcloric „Plăieșii” din Republica Moldova – Sus pe malul Nistrului (2017)

Sus pe malul Nistrului
Paşte calul rusului,
Nistrule, Nistrule drag,
Paşte flori şi iarbă grasă,
E sătul şi vre acasă
Nistrule, Nistrule, drag.

… Tot călcând moşiile
I s-au ros potcoavele
Nistrule, Nistrule drag,
Hai măi fraţi să ne unim
Calu’ să i-l potcovim
Nistrule, Nistrule drag.

Unde-i unul nu-i putere
La necaz şi la durere
Nistrule, Nistrule drag,
Unde-s mulţi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte
Nistrule, Nistrule drag.

… Măi rusule nu spera
Moldova nu e a ta!
Nistrule, Nistrule drag,
Nu a fost şi nici n-a fi
Cât pe lume’om mai trăi
Nistrule, Nistrule drag,
Nu a fost şi nici n-a fi
Neamul meu cât va trăi!
Nistrule, Nistrule drag.