Când mai credeam – de Mircea Micu

Când mai credeam

Demult, când mai credeam că n-am să mor,
Că tot ce naşte veşnic vieţuieşte,
Am râs de oamenii bătrâni prosteşte
Dispreţuind melancolia lor.

Mi se părea că sunt nemuritor,
Că n-o să mă atingă niciodată
Timpul cu bisturiul său de vată
Abia simţit, însă necruţător.

Ce panică târzie mă cuprinde
Noaptea când sunt apatic şi fragil
Şi-mi pun în faţă poza de copil
Care mă înspăimântă şi mă minte.

În ceas de taină şi de renunţare
Viaţa mea e pulbere şi scrum
Să mă primească nu am nicio zare
Să mă întorc, nu mai există drum…

Alte poezii de Mircea Micu

Vezi și poezia Îmi scrie mama – de Mircea Micu – publicată pe 4 mai 2022;

Vezi și poezia Ce-ai să faci? – de Mircea Micu – publicată pe 4 aprilie 2022;

Vezi și poezia REVELAȚIE de Mircea Micu – (re)publicată pe 8 februarie 2022.

Mircea Micu: ”Ţara de dor este tot ceea ce mă înconjoară” – interviu  realizat de Pușa Roth – Revista Culturală Leviathan

Mircea Micu (născut la 31 ianuarie 1937, Vărșand, Pilu, Arad, România – decedat la 18 iulie 2010, București, România) a fost un poet, prozator și publicist român. Autor a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie și dramaturgie a Asociației Scriitorilor din București și al Academiei Române, președintele Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civica Mihai Eminescu. Este autorul romanului Patima și Semnul Șarpelui, al volumului de versuri Poeme pentru mama și al volumelor de memorialistică Întâmplări cu scriitori. Parodist remarcabil și-a adunat volumele tipărite în antologia La munte și la mare… parodii.

______________________________

Augustin Frăţilă – Mi-e frică, mamă! (Gând de octombrie) – (versuri de Mircea Micu)

Mi-e frică, mamă, c-am să mor de tânăr,
Simt cum mă frânge cineva din umăr,
Tot mai aproape steaua mi se-arată
În tremurarea ei decolorată…

Tudor Gheorghe – A fi

A fi peste mormântul verii,
Sedus de viață ca de-un dor,
Mânz tânăr degustând lumina,
Sălbatic și nerăbdător.

Să crezi că nu există moarte,
Că morții sunt numai un fel
De fluturi adormiți de muzici
Și-nchiși în bile de oțel. 

A fi uitat de toată lumea,
A fi iubit de cine vrei,
Când vin să te-ncălzească noaptea
Fragile, turmele de miei. …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.