De… Florii!

 

21.04.2019 BUCHETPENTRU TOATE FLORILE DIN LUME!

Intenționat le dau la apă cu o zi mai târziu decât momentul invocat în titlu!

Pentru că ieri era mare aglomerație la… urdiniș!

Sper să fie (bine) primite!

FLORILE

Dimitrie Anghel

De câte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare
Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii.
O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare,
Și fete nu-s pe tot pământul să-mbrace mai frumoase rochii.

Pe crin l-a miruit în frunte, lăsându-i hlamida regească
Să poată-mpărăți cu fală norodu-i de mironosițe,
Cicorilor le-a dat seninul strâns din privirea omenească,
Iar râsul fărâmat prin lume l-a nins pe foi de romanițe.

Sfiala care urcă-n fața fecioarelor când vine-amorul,
Și toată jalea și netihna acelora ce-așteaptă mirii,
Mâhnirea toat-a unui suflet pe care îl ucide dorul
Le-a pus pe-un ram, și-atuncea lumea s-a-mbogățit cu trandafirii.

La fiecare pas te-așteaptă câte-o minune, – ici scânteie
Ca un rubin o ghințiană, colo un stânjinel se joacă…
Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie,
Și a știut să țese nalbei un cuib din tort de promoroacă!

Slavă! căci trista-ar fi fost viața, și-ntunecat pe veci pământul,
De n-ar fi fost măcar o floare, ce-am fi sădit noi pe morminte?
Ce-ar fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,
Și eu ce dar ți-aș da azi ție, ca să-ți aduci de mine-aminte!

ALBASPINA

Al. Macedonski 

Creştea un stuf de albaspină
Ce înflorea voios la soare,
Umbrind o cruce în ruină
Pe valea Grecii răpitoare!

În drum, trăsura ni s-oprise,
Ș-apropiindu-ne de cruce,
Din florile ce-mbobocise
Şi ce aveau să se usuce,

Rupsei o ramură-nflorită,
Şi cugetai, că chiar în groapă,
Speranţa de-om nedespărţită
Cu omu-odată nu se-ngroapă,

Că de-nsoțește albaspină
Pe om, şi-n moarte cu constanţă,
Emblema ei de farmec plină
Nu strigă celor vii: „Speranţa?”

Albaspină

Grădina în zori

Zaharia Stancu

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori
Albine cum se roagă smerite şi se-nchină
Pe fiecare dintre sălbaticele flori,
Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.

Baladă de Florii

Radu Gyr

Uite, Țara,
ca o inimă haiducă de baladă,
și-a adus de peste Dunăre și mare
berzele – bucăți înalte de candoare –
și le leagănă pe harfe lungi de soare,
clopote de gheață și zăpadă.

Râurile,
zimbri de argint, se reped cu cornul înainte.
Crengile-n odăjdii moi de mărgărint
scutură aiasmă pe morminte,
și, din adâncimi de oseminte,
umbre albe – flăcări albe – se ridică:
dintr-un cneaz de zarzăr se aprinde,
crește piersic dintr-o mână de vlădică.

Peste umărul Floriilor bălai,
dacii ară cerul limpezimii
cu plăvanii, peste zare, până-n rai
unde plâng pe trâmbiți serafimii.

Noaptea, sus, pe stele călătoare,
trec, călări, pandurii către Jii.
Luna iese-n drum, la răgălii,
cu prăsele reci la cingătoare.

Vechi tărâm cu berze și răsură…
zac haiducii între vipere și broaște,
cad luceferii, anafură de Paște,
drumul-robilor e cuminecătură.

Mucenicii, în icoane, se grijesc,
vișinii se-nchină cu smerenii,
și sub lespezi, basarabii se gătesc
să se ducă la biserică, la denii…

03.08.2020 FLORI BALCON

Rugă pentru Duminica Floriilor

Ion Minulescu

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt…
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă…
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac…
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe Tine –
C-aşa credeam că-i bine!…
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie!

PRIMĂVERII

Ștefan Octavian Iosif

O, tu, cea mai frumoasă dintre zâne,
Cu tot alaiul tău de bucurii,
Toți te-așteptăm cu-atâta dor să vii:
Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine!
Și ce-mi aduci tu, care pe câmpii
Pui flori, și cerului dai zări senine,
Și cântec lucitor, și unde line
Izvorului, ce daruri tu-mi îmbii?
Ce vis cerca-va de isnov s-alinte
Un suflet amăgit de-atâtea ori?
O, dac-aș ști că visul iarăși minte!…
Atuncea poate-aș rămânea cuminte
Și m-aș uita cu ochi neăasători
La iarba care crește pe morminte…

02.03.2020 FLORI de primavara

Florii

Vasile Voiculescu

Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cucoşii prevestitor a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet ne-ncăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Iisus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau vestmântul
Şi-n cale ploconite i-l aşterneau plocad.

PRIMĂVARAPastel optimist

Ion Luca Caragiale

Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: „Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prispă-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea …

E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea …

Şi-o barză … calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi …

În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.

Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.

Aceeași floare 

Adrian Păunescu

Iubito, pe prispă ți-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflând ai să poți să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea știu,
Sunt un grădinar damblagiu.

Nu știu – trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieții vecine
Și care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai.

21.04.2019 FLORI.jpg

Mă uit la flori 

Tudor Arghezi

Mă uit la flori, mă uit la stele:
Ești chinul dulce al tristeții mele.
Mă uit în mine, ca într-o chilie,
Mă uit în ceruri, în împărăție,
Mă uit în gol, mă uit în vizuini.
Te caut printre spinii din grădini,
Dau buruienile de-o parte, de otravă,
Și pipăi locul urmei tale cu zăbavă.
Străbat călare șesul, cucuruzul:
Te caut cu vederea, cu auzul.
Mă plec la trandafiri și le miros
Bobocii din tulpinile de jos.

Fuseși în toate și te-ai dat în lături.
Încerc sulfina: tu trecuși alături.
Întreb plăpândele verbine.
Ele răspund că știe pătlagina mai bine.
Zisei șopârlei: „A trecut pe-aici?”
Ea m-a trimis la șerpi și licurici.
Și neprimind răspuns nici de la stupi,
Mă iau după vulturi și lupi.

Am colindat moșia-n lung și lat
Și-am scoborât din leat în leat
Și, ostenit în râvnă și puteri,
N-am dat de tine nicăieri.
Oriunde-ncep a cerceta
Trecuse albă, chiar atuncea, umbra ta.
Tăria-i de beteală și salbă lângă salbă.
Mi s-a părut odată că ai fost o nalbă.

Dar auzind o șoaptă, m-am întors:
Vorbise vântul într-un lan de orz…
„Omul cu șoimul caută mereu
Răspântia lui Dumnezeu.
Noi o vedem în câmp și în livede.
El singur are ochi și nu o vede.”

Cu jurământul morții, cel fără iertăciune,
Toate șl știu pe Domnul: nici una nu mi-l spune.

Dorinţa

Octavian Goga

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

21.04.2019 Grădină cu flori

Floare de drum 

Traian Demetrescu

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şi de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!

Floriile

Vasile Alecsandri

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii,
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?

22.07.2021 duminica floriilor

Floare la rever

Adrian Păunescu

În oraş e noapte, am o floare la rever.
Cu un fel de şoapte, te mai caut, te mai cer.
Totul va fi bine, ceasurile au bătut,
Mă gândesc la tine, nu ştiu dacă te-ai născut.

Haide, haide, fată, să te-aştept n-am să mai pot,
Naşte-te odată, să nu fiu bătrân de tot!

Suspiciuni destule, iarăşi împotriva mea.
Vor veni patrule şi mă vor legitima.
Ce le pot eu spune? Doar un singur adevăr:
Acte n-am, nici nume, numai floarea la rever.

Dacă eşti în viaţă, vino totuşi să mă vezi,
Floarea-n piept îngheaţă şi mă copleşesc zăpezi.
Deocamdată caut, te mai chem şi te mai cer,
Singur şi precaut, şi cu floarea la rever.

____________________________

FOTO copertă

Nicu Alifantis – Cântec de grădinar

Georgiana Lobonț –Duminica la FloriiPricesne

Duminică la florii a zis maica către fiu
– Spune-mi fiul meu iubit
De ce ești tu necăjit
că de 40 de zile
Mi-am rupt inima din mine
N-ai băut nici N-ai mâncat
Numa-n rugăciuni ai stat
Spune-mi fiul meu iubit
Luni și marți ce-ai pătimit
– Îți spun maică nu greșesc luni și marți mă pregătesc
Eu mă pregătesc de moarte să scap lumea de păcate…

Florin Săsărman – Floare la rever

Nicu Alifantis – Floare la rever (Original Version 1988)

Cadou muzical de Florii | Muzică ușoară și șlagăre nemuritoare, pentru Sărbătoarea Florilor

Colajul cu muzică ușoară, cu tematică de Florii, include următoarele titluri: 00:00 George Enache – Florina 03:06 Cristian Simionică – Camelia 05:42 Cristian Popescu – Liliana 08:10 Gică Petrescu – Violeta 11:16 Denise Constantinescu – Violete Pentru Fete 14:25 Mihaela Runceanu – Speranțe vis, speranțe flori 18:03 Luigi Ionescu – Lalele 20:25 Margareta Pâslaru – Trandafirii tăi 23:09 Florin Bogardo – Să nu uităm trandafirii 25:39 Margareta Pâslaru – Margarete 28:45 Mihai Constantinescu – Iubiți-ne că suntem flori 32:40 Angela Similea, Florin Piersic – Nufărul alb 35:42 Dan Spătaru – Dacă tu ai fi floare 39:05 Mădălina Manole – O floare pentru mai târziu 42:42 Mihaela Runceanu – Adevărul florilor 46:47 Mihai Constantinescu – Un zâmbet o floare 50:12 Mirabela – Frumoase sunt florile tale 53:30 Gigi Marga – Parfumul florilor de crin

Cântece populare de Florii | Colaj dedicat sărbătoriților zilei

Anastasia Lazariuc –La mulți ani de Florii!

Veta Biriș – Duminica, la Florii – CD – Pricesne și cântece religioase

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.