Vară târzie
Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau şi piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai ştiu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp şi nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tăi nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece şi tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roşu,
văd iarăşi nisipul acela, văd iarăşi cum pleci – şi strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.
Alte poezii de A. E. Baconsky.
Anatol Emilian BaconskySursa foto: http://www.comunismulinromania.ro
Anatol Emilian Baconsky (născut pe 16 iunie 1925, Cofa, România – decedat la 4 martie 1977, București, România) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare modernistă, asociat și cu mișcarea suprarealistă din România. Este tatăl diplomatului, scriitorului și politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky. A murit în cutremurul din 4 martie 1977.