DIN INIMĂ… DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI!

Cu ocazia ZILEI ÎNVĂȚĂTORULUI, urăm un sincer și călduros LA MULȚI ANI tuturor slujitorilor școlii!
Astăzi, 5 iunie, toate școlile din țară ar trebui să fie în sărbătoare! Dar nu sunt…
Ar fi fost un prilej fericit, pentru a omagia contribuția deosebită a acestei categorii sociale la devenirea noastră ca neam. Și ca țară. Dacă și guvernanții, indiferent de culoarea lor politică, ar înțelege că fără educație, fără finanțarea corespunzătoare a acesteia, un popor nu are viitor, lucrurile ar fi fost cu totul altfel.
Să le dorim formatorilor de oameni ca la porțile sufletului fiecăruia dintre ei, să înflorească – din nou – florile speranței!Într-o lume și într-o viață mai bune!

Iar prin harul și devotamentul cu care s-au dedicat profesiei de educator, să slujească în continuare în „altarul” educației!
Și, cu aceeași neostoită pasiune, să joace cu măiestrie rolul de călăuze ale copiilor noștri pe lungul și dificilul drum al cunoașterii!

LA MULTI, MULȚI ANI!
P. S. Printre altele, conform Legii nr. 289 din 29 octombrie 2007 privind instituirea Zilei Învăţătorului, ar fi trebuit ca această zi să fie sărbătorită „în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc” (art. 2); iar Ministerul Educaţiei, precum şi „alte instituţii abilitate ale statului vor acorda, cu ocazia Zilei Învăţătorului, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite” (art. 3). Minister tutelar care „elaborează şi aprobă anual, prin ordin, un plan care să includă manifestările specifice Zilei Învăţătorului” (art. 4). Lucruri care nu s-au întâmplat de când această lege este în vigoare!
Pentru că, trebuie să recunoaștem, în concepția găunoasă a diriguitorilor educaționali din România, indiferent de culoarea lor politică, personalul didactic este doar o forță de muncă slab retribuită, dispusă să accepte fără să crâcnească toate poverile pe care angajatorul i le pune-n cârcă!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!                          

ŢINEŢI APROAPE! 

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

______________________________

Doamna învățătoare – Lori și Beti | BoonBoon

Dragi învățători!

Ștefan Bănică & Oana Sîrbu – Ani de liceu, live 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.