Ion Pillat – nostalgia amintirilor copilăriei petrecută la Conacul „FLORICA” al Brătienilor.

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran

Să ne amintim și altfel de Brătieni. Că prea se înghesuie „urmașii” lor într-ale politicii să-i… omagieze, mergând grămadă în pelerinaj la Florica (Ștefănești, județul Argeș). Așa cum s-a întâmplat în urmă cu doar… 4 zile, (luni, 24 mai 2021), atunci când lideretul liberal a aniversat împlinirea a 146 de ani de la înființarea PNL. Prilej de evocare a lui Ion C. Brătianu, (născut pe 2 iunie 1821 – decedat pe 16 mai 1891), de la nașterea căruia se împlinesc 200 de ani.

Să-i vedem pe Brătieni prin ochii, talentul și sufletul poetului Ion Pillat, cel care era nepot al marelui politician și patriot român, fiind fiul Mariei (1868-1945), fiică a lui Ion C. Brătianu.

Cine știe, poate că mai învață câte ceva și cei care se pretind a fi… continuatorii (!) liberalismului național. Inși cu pretenții de politicieni, care nu ar trebui să existe doar pentru a se trage în poze în asemenea momente și în astfel de locuri sacre!

Pentru că Florica – o adevărată Mecca a politicii liberale românești (de până la al doilea război mondial) – a fost locul unde s-au întâmplat multe din evenimentele care au marcat decisiv istoria noastră națională.

Odaia bunicului

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,
Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,
Văd uniforma veche de „ofiţer” la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârţâit o uşă… un pas… şi-aştept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?
Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii…
Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.

Mormântul

De n-ar fi mușchiul crucii, vedeam un pat de flori,
Gătit sub bolta verde și vie a pădurii.
Ai adormit în raiul din slovele scripturii,
Tu, ce-odihnești la umbră de codri șoptitori.

Te-ai cununat cu moartea ca-n basmul Mioriței,
Păstorule de oameni, bunicule. Acum
Ești zumzet de albine și-mprăștiat parfum
În via îmbătată de înflorirea viței.

Te-a biruit pământul, dar l-ai însuflețit
Și l-a pătruns iubirea-ți de țară, ca sămânța.
Stejarilor prieteni le-ai dăruit ființa
Și sângele, ce curge cu seva înfrățit.

Orice copac din juru-mi, îl simt că mi-e părinte,
Cu cea din urmă iarbă, de mult am legământ.
De dincolo de oameni, de timp și de mormânt,
Un ram se-apleacă tainic să mă binecuvânte.

Despre noi | ISPRI Ion I. C. Bratianu

 

 

Ochelarii bunicii

Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazetă ce-ncremenește anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei şi-i pun sfios pe nas.
Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica,
Doar pozele din rame vechi au întinerit…
Dar din adânc de-oglindă în faţă, mi-a zâmbit
În jilţul ei – ca-n vremea când eram mic – bunica.
La geam foşneşte plopul sau paşii au foşnit?
Prin uşa zăvorâtă „ei” intră în odaie.
E o fetiţă: Pia, cu bucle: Niculae…
Dar cine e băiatul acela liniştit?
Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte…
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai ştiu…
Nu vreau să-l ştiu… nu pot să-l ştiu… E prea târziu!
De omul chel şi rău, rămân legat pe moarte.

Ochelarii bunicii, de Ion Pillat - ÎnFelșiChip

Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru și poteri, și haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină
Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Și cum şedeau… departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămână…
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…

Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete.

Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita…

Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Același drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.

Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…

Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Și ți-am părut romantic și poate simbolist.

Și cum ședeam… departe, un clopot a sunat.
Același clopot poate, în turnul vechi din sat…

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Fișier:1891 - Ion C Brătianu, Pia Brătianu, Ion I.C. Brătianu şi Vintilă  Brătianu.PNG - Wikipedia

Odihna tatii

Bunicul meu aicea se odihnea odată.
Pe banca de lemn rustic așază-te și tu,
Fetița mea, pe locul în care-n vremi stătu
Și mama  – o fetiță ca tine – cu-al ei tată.

Privește dealul unde trăirăm în trecut,
Și capul drag pe brațu-mi proptit, așa, ți-l lasă.
Încape toată via și vechea noastră casă
În sufletul tău tânăr din alte vremi făcut.

Departe pe zăvoaie un tren își pierde fumul
Ca o năframă care se schimbă-n porumbei…
Nu fumul, viața piere – și pașii mei mai grei,
Ecou de-acum, urmează pe-ai tăi ușori pe drumul

Pe care și bunicul cu mama-mea venea.
N-auzi cum sună pașii lor de odinioară?
Pe sub castanul mare, în seara ce coboară,
Să-i așteptăm să vie cu noi, fetița mea.

Florica

Aici își îngropară bunicii mei copila,
În loc ferit de-arșiță, de viscol și de vânt.
Colinei închinară iubitul ei mormânt,
Legând de dealul rodnic și numele și-argila.
Și vremea prea fugară și fragedul destin
Al celei ce fusese – abia o zi – Florica
Azi, de fetița moartă noi nu mai știm nimica;
Dar când acum Florica, în soare aprilin,
Etern reînflorește, ceva în piept mă doare,
Privind cum prinde raza cu fermecatu-i fir
O fașă de bobocul plăpând de trandafir
Și-un zâmbet de lumină de fiecare floare.
Un zâmbet ce odată trăia pe buza ei
Și mă-nfior la gândul păgân și la credința
Că trebuie naturii să-i altoiești ființa
Pământul să palpite ca inima, de vrei.

Inscripţie pe nucul din vie

 

Când toamna şi amurgul îşi dezveleau tot gândul
Şi dezbrăcând iar dealul de străluciri străine,
Mă înălţau pe-altarul colinelor latine –
Străbunul şi bunicul şi tatăl tău, de-a rândul,
Suiră să se-nchine la umbra mea de zeu…
Opreşte-ţi paşii, vino şi tu cu darul greu
De struguri şi-l agaţă de ramurile joase:
Curat să-ţi fie duhul şi viile mănoase.

Cămara de fructe

Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.

Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde…
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.

undefined

Capela

De ce te-au dus, bunico, intr-o chilie rece
Şi te-au lăsat cu toţii sub lespezi de cavou?
Când lunca e un cântec şi dealul un ecou
Crescând mereu pe vreme ce primăvara trece,
Când gâza cea mai mică din soare ia un strop,
Şi când lumina călcă prin aurite ganguri
În crângul plin de cintezi, de mierle şi de granguri…
Te-aşteaptă iasomia şi-albastrul heliotrop,
Albi, trandafirii-n floare întreabă toţi de tine.
De ce nu vii ca-n vremuri cu secatou-n mâni?
Grădina te doreşte de-atâtea săptămâni!
Dar nu mai vii… chiar ziua s-a stins… şi noaptea vine.
O pulbere de lună albeşte pe livezi.
Şi iar se face iarnă ca-n ziua îngropării,
Florica ta se pierde în umbrele uitării,
Capela ta rămâne pe dealuri de zăpezi.

Adio la Florica

Acum trăsura trage la scara amintirii,
Și de plecare sună în curte zurgălăi.
Acum din mine, ceasul temut al despărțirii
Și-ntinde umbra sură stăpânitor pe văi.

Pocnește biciul: casa se dă în lături, piere;
Întregul deal coboară – și iată-ne pe drum.
Amurgul ne petrece cu razele-i de miere,
Tămâia înserării înalță-albastru fum.

O, surugiu, oprește! Stai locului, trăsură!
Prin plute seculare să văd cu ochiul plâns,
Sporind pe ceruri, dealul în flori ca o răsură,
Ce-n poala lui lumina trecutului a strâns.

Înfrână-ți caii-n spumă, o clipă să văd încă
Mormântul, și capela, și via cu castani:
Priveliște rămasă aceeași, ca o stâncă
Domnind pe risipirea atâtor zeci de ani.

Din Valea Popii cucul mă strigă pe-a sa limbă…
Și Argeșul șoptește: „De ce ne părăsești?
De ce îți schimbi căminul, nimic când nu se schimbă
Din deal de la Florica la parcul din Golești.”

„Rămâi la noi!” un clopot din Izvorani mai plânge.
Și tot aud în urmă: „La noi – la noi…”
Oprește-ți telegarii cu nările în sânge,
O, surugiu, năprasnic gonind ca un strigoi.

Ba nu. Dă bici mai bine și drumului îi lasă!
Nu-mi părăsesc căminul, în suflet când îl duc.
Îmi voi zidi-n orașe întâmplătoare casă –
Dar de averi, de lume și de huliri uituc,

Ca Argeșul să-și mâne murmurătoare ape
În crângul de-altădată, iar cucul să-l ascult,
Pe ochii mei lasă-voi să cadă grele pleoape –
Și voi găsi în mine Florica de demult.

Alte poezii de Ion Pillat.

Ion Pillat (născut la 31 martie 1891, București, România – decedat la 17 aprilie 1945, București, România) a fost un eseist, poet tradiționalist, antologist, editor și publicist român, membru corespondent al Academiei Române (din 1936. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion C. Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai cuprinzător din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus.

Ion Pillat s-a născut la București în casa părinților săi, din Calea Dorobanților 6. Tatăl său era moșier dintr-o veche familie de boieri de țară din ținutul Fălciului și parlamentar, iar mama sa, Maria Pillat (1868-1945), a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, Florica, Argeș unde a învățat în particular întreaga școală primară.

În 1923 a publicat volumul de versuri Pe Argeș în sus, care l-a consacrat ca poet original și tradiționalist, în care două poeme celebre conțin portretele bunicilor săi, Bunicul și Bunica.

Alte poezii dedicate amintirilor sale din copilăria petrecută la Conacul de la Florica a publicat în volumul de versuri Florica (cu 27 ilustrații de Ștefan Popescu, realizate sub forma unor heliogravuri), București, Editura Cultura Națională, 1926. Printre poeziile din acest volum: Închinare, Florica, Mormântul, Vârful Dealului, În vie, Rădăcini, Cireșul, Spre Izvorani, Pădurea din Valea Mare, Cucul din Valea Popii, Zăvoi, În Parcul Goleștilor, Lumina, Iarna, Biserica lui Horia, Căsuța din copac, Casa din deal, Cămara de fructe, Odaia bunicului, Ochelarii bunicii, Capela, Odihna tatii, Străinul, Comoara, Adio la Florica.

126. Carte-album Florica, tiraj de lux, versuri Ion Pillat

_______________________________

https://www.muzeulnationalbratianu.ro/

Mai multe informații despre Conacul Brătianu de la Florica.

STEFANESTI - BISERICA BRATIENILOR | AGERPRES • Actualizează lumea.

Capela a fost construită în 1898 după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy. În ea sunt înmormântați Ion C. Brătianu, fiii săi Ionel, Vintilă și Dinu, precum și nepotul Gheorghe, (ultimii doi morți în închisoarea de la Sighet).

__________________________

SEMNAL M- VARA AMINTIRILOR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.