Să ne iubim

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran

Vai, și va veni o vreme
Când adormi-vom amândoi,
Și-nstrăinați, prin cimitire,
Va plânge toamna peste noi.

Ce poate, deci, a fi sub soare,
În haosul imensității –
Dacă-ți vei pierde fecioria
În taina roză-a voluptății?

George Bacovia – născut George Andone Vasiliu – (născut pe 4/16 septembrie 1881, în Bacău – decedat pe 22 mai 1957, la București), a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Sursa foto copertă

E toamnă, e foșnet, e somn…

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol…

Și-i frig, și burează. (Nervi de toamnă – de George Bacovia)

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate. (Nervi de toamnă – de George Bacovia)

George Bacovia – Moină