MAMA – de Vasile Militaru

Moto: „În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu,
Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu.
De trei ori: vai ţie, mamă, în asemeni greş, că mâine,
Vei mânca, muiată-n lacrimi, cea mai otrăvită pâine!”
(Vorbe cu Tâlc – Vasile Militaru)

MAMA

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi „domn cu multă carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag.

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.

Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fi-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.

Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
„Mi-era dor de tine, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute.

„Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârşite… mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…

Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă.

Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pârae;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae.

Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul.

Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…”
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Poezia a fost dedicată: „Dragului meu prieten G. ENESCU”, cel care a şi pus-o pe note.

Alte poezii de Vasile Militaru:

http://poetii-nostri.ro/vasile-militaru-autor-23/

http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/militaru.php

Vasile Militaru (născut la 19 septembrie 1885 la Dobreni, județul Ilfov – decedat la 8 iulie 1959 în închisoarea de la Ocnele Mari, județul Vâlcea), a fost un poet și scriitor român naționalist, fost deținut politic sub regimul comunist din România.

Vezi și MĂRTURISITORII – EXCLUSIV: Poetul-martir Vasile Militaru (+8 iulie 1959) găsit la deshumare cu moaște sfinte întregi. DOCUMENTE, FOTOGRAFII și POEME INEDITE recuperate din malaxorul Securității

EXCLUSIV: Poetul-martir Vasile Militaru (+8 iulie 1959) găsit la deshumare cu moaște sfinte întregi. DOCUMENTE, FOTOGRAFII și POEME INEDITE recuperate din malaxorul Securității

ÎNVAȚĂ ARIPILE-ȚI SĂ ZBOARE! – Episodul 35 – Vasile Militaru