REVELAȚIE

Există, mai există, chiar există
În lumea asta tragică și tristă
O fată cu alura de artistă
Ce-și tamponează nasul c-o batistă.

Ea vine cu metroul și zâmbește
Elastică și suplă ca un pește
Și ochiul meu retina și-o mărește
Și mă închin, zicând: „Doamne ferește!”

De unde vine și încotro se duce,
Purtând însingurarea ca pe-o cruce?
Și, surâzând, în jur, amar și dulce,
De parc-ar fi nepoata unui duce.

Există și o văd și-mi plâng de milă,
Sunt trist și ostenit, ca o cămilă;
Și-aş vrea să-i spun: „Frumoaso, mi-este silă
De vârsta mea incertă și umilă”.

O clipă, ca un fulger, mi se pare
Că m-a privit, zâmbindu-mi cu mirare;
Şi eu, ca tigrul cu tocite gheare,
Tac resemnat în noaptea tot mai mare.

Sunt un bătrân. M-au şi trecut pe listă,
Dar ea-i aici, aproape, şi există
O fată singuratică şi tristă,
Ce-şi tamponează nasul cu-o batistă.

Şi coborâm, ne despărțim neutri,
Străini şi resemnaţi ca nişte nutri,
Dar toată noaptea o visez şi-mi pare
Că-s liber ca un mic delfin în mare.

Sursa FOTO

FOTO copertă

Mircea Micu (născut la 31 ianuarie 1937, la Vărșand, România – decedat la 18 iulie 2010, București), a fost poet, prozator și publicist român. Autor a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al unor premii literare pentru proză, poezie și dramaturgie.