Abramburica și… costul electoral al halatului cu guler albastru!

La o vârstă așa de mare / Chiar merită o urare!

Astăzi, 8 aprilie 2019, minunea PSD-istă din fruntea sistemului educațional, duamna ECATERINA ANDRONESCU, împlinește fix… 71 de aniSă-i urăm (în ce ne privește – doar formal) tradiționalul la mulți aniȘi în loc să-și vadă de aplicarea de prișnițe, pentru oblojirea junghiurilor specifice vârstei, se strofoacă să ne mai tragă o reformă înainte de a da – inevitabil – colțul! Colțul ministerului zic, nu altul!

Vârstă care era bine să o găsească în unul din părculețele de pe lângă domiciliul conjugal, în compania nepoților / strănepoților săi. Iar nu tot la butoanele tocite de atâtea rateuri pe care le-a dat până acum, de pe scaunul ministerial pe care a stat Spiru Haret!

Pentru că – printre multe altele – asta s-a dorit la evenimentele din decembrie 1989. Instaurarea unui sistem de promovare în funcție bazat exclusiv pe competența profesională. Doleanță justificată, de care s-a ales praful! În toți acești ani, meritocrația, care ar fi trebuit să devină farul care să ne călăuzească spre portul lumii civilizate, a rămas doar un vis frumos și din ce în ce mai… îndepărtat! Timp în care promovarea în funcții s-a făcut exclusiv pe criterii de apartenență politică și de… filodormă!

I-am arăta toată ura / Daʼ ni s-ar strepezí gura!

Mare ți-e minunea Ta, Doamne! Atunci când, pe nepusă masă, Abramburica se vâră în toate cele… Nu doar în cele educaționale, zic! Din modul în care reacționează, realizăm nivelul înalt al frustrărilor care au încercat-o în toți anii din urmă, timp în care a fost ținută departe de bucatele educaționale. Tocmai EA, cea care are în cap atâtea povești despre cum trebuie să arate educația din România! Paradoxal este faptul că asemenea idei ciuce irump tocmai din mintea celei care cu fapta a adus educația în stadiul de inaniție ireversibilă în care se află!

Recent, madama cocoțată în vârful sistemului educațional din România, s-a pronunțat într-o problemă care nu are nimic de-a face cu atribuțiile funcției sale. Mai mult decât atât, s-a lăudat și cu un frumos trafic  de influență, că altceva nu poate să fie!

Este vorba de povestea unei îngrijitoare de curățenie (popular, numită… femeie de serviciu!), care funcționa cu o jumătate de normă la o unitate școlară dintr-o localitate din județul Gorj. Bunicuța Sofia Chițoran, o bătrână în vârstă de 83 de ani a primit preaviz de la angajatorul său, directoarea grădiniţei în care făcea curăţenie. Firul facerii de bine a fost prins din zbor de ANTENA3 și strâns cât s-a putut de tare, determinând secreții lăcrămoase ale asistenței cumpărătoare de gogoși, distribuite gratuit de acest post TV.

Putea madam Andronescu să scape un asemenea prilej de a se băga în seamă, în plină perioadă de… (pre)campanie electorală!? Desigur că… nu! Și-a potrivit pe chip masca de protectoare a abuzaților și a pornit la…  atac împotriva legii și a bunului simț! Zice d-na Andronescu, făcând ceva… moale pe toate prevederile legislative referitoare la vârsta de pensionare: „Și pe mine m-a impresionat că la vârsta pe care o avea găsea ceva foarte util de făcut pentru grădiniţa din localitate. De aceea nu am înţeles-o pe directoare deloc prin decizia pe care a luat-o, am avut o discuție cu autoritățile de la Gorj și mi-au promis că azi va fi reîncadrată şi sigur se gândesc la sancţiuni pentru directoare pentru acest gest lipsit de omenie”!!!

Cati tu îi reprezinți / P-ăia care… n-are minți!?

Ca o adevărată reprezentantă a (pseudo)oropsiților care se află în siajul partidului pe care-l reprezintă, Andronescu a ignorat prevederile legii care reglementează domeniul relațiilor de muncă, ițindu-și colții hârșiți în asemenea dispute, cerând inspectoratului școlar din județul Gorj, nici mai mult nici mai puțin decât… sancționarea directoarei acelei unități școlare!

Și-a asezonat expozeul cu un vot de blam verbal dat bietei directoare a grădiniței, pregătind-o astfel pentru ceea ce avea să se abată asupră-i: „Din păcate, doamna director a grădiniţei nu a dovedit că înţelege sau că are empatia necesară pentru un om în vârstă care-şi dedică şi la acea vârstă ultimele ei resurse emoţionale şi de muncă şi le dedică grădiniţei. Ca urmare, are tot respectul meu şi toată preţuirea mea doamna care avea grijă de grădiniţă”!

Jenant, abracadabrant, rușinos, scabros, veninos, mârlănos etc. etc.!

Deoarece înainte stătătoarea ministerială s-a vârât – vreau să cred că nu din necunoaștere – într-o chestiune care nu era de competența ministerului și nici măcar a inspectoratului școlar județean! Deoarece Andronescu a simțit gustul sângelui unei victime nevinovate, lipsită de posibilitatea de a se apăra în fața torentului de invective pornite din senin împotrivă-i, directoarea acelei grădinițe! Persoană care procedase legal și care a fost supusă oprobiului mulțimii vide a anteniștilor de serviciu de către însuși ministrul educației! Care a cerut public să fie sancționată, pentru o faptă care nu există! Solicitare formulată de către ditamai ministrul, care nu are asemenea atribuții! Și care ar trebui să fie un exemplu pentru toți ceilalți, prin recomandarea soluționării unor asemenea situații prin aplicarea prevederilor legale în vigoare! Iar nu după reacțiile… (post)bufeistice ale d-nei ministru Andronescu!

Ca de obicei, sindicatele personalului din învățământ, care-s angrenate cu toate forțele în efortul hei-rupist al devenirii abramburesciene a educației naționale au… TĂCUT! Că doar TĂCEREA lor se mai aude-n vidul… lipsei unor reacții prompte și coerente!

După această intervenție punctuală, ne concentrăm forțele ca să dibuim care sunt marile prefaceri pe care le preconizează duamna ministru ANDRONESCU, în încercarea de a transforma gloaba educațională într-o mârțoagă demnă de acest (re)nume!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ


Altex – Nebunii, cât e halatul

FLORIN SALAM – LA MULȚI ANI

 

4 gânduri despre “Abramburica și… costul electoral al halatului cu guler albastru!

    1. Întru totul de acord! Cu atât mai puțin să primească… urări din parte-mi!
      Motiv pentru care l-am „delegat” pe Salam s-o facă, în stilul manelisto-pesedist!
      Urare care sper să meargă drept la… țintă!

      Apreciază

Lasă un răspuns la panatiberiu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.