Cel care nu se teme de nimic este mai puternic decât cel de care toată lumea se teme – Friedrich Schiller
Spleen Ale mele zile sunt pustiuri cari Rătăcesc în ele roze caravane; Câte visuri blonde, albe, suverane, Câţi emiri fatidici dar cu muşchii tari, Călărind pe negri, nobili armăsari, Şi cămile câte au trecut duşmane Prin nisipu-n flăcări şi cu doruri vane, Eldorado,-n fine ca să le răsari? Şi câţi lei de-orgoliu au răcnit sub …
Continuă să citești Spleen – de Mircea Demetriade
Ca o reverenţă, frunza Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge, şi o greutate simt acum la mers, cred că-mi face semne frunza ce se frânge, printr-o reverenţă dinspre univers. Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi, dacă nu le vine ochilor să-şi creadă că senini din toate sunt numai …
Continuă să citești Ca o reverenţă, frunza – de Adrian Păunescu
Motto: Trecutul e noapte, iar amintirile candele care cu vremea se sting. (Octavian Goga) Toamnă nouă Atât de tristă-i dimineața Acum când plânge-o toamnă nouă, Când cade din copaci viața Și frunze galbene mă plouă. O lume-ntreagă simți cum moare Într-o tulpină ce se-ndoaie, În orice zvon o așteptare Și-un vis în fiecare foaie. Abia …
Continuă să citești Toamnă nouă – de Octavian Goga
Zeul nopţii umblă pe stradă. E foarte afemeiat şi beţivan, Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan Şi-l ţin felinarele să nu cadă. L-am întâlnit în grădina oraşului Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare. Mirosea a infern, a candoare Şi semăna groază ca ochii ocnaşului. Fremătau crizantemele de spaimă, Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii, Toţi vagabonzii …
Continuă să citești Zeul nopţii – de Ion Pena
Tango retoric Cine-ţi mai oferă flori? Cine te mai scaldă-n ploi de stele, Cine-ţi şterge uneori Lacrima tăcerii din cuvânt. Cine-ţi mai clădeşte-n zori, Din nisipul somnului castele? Dacă-i vânt, pe pământ şi lacrimi nu mai sunt. Mai ştii, vara cu miros de alge şi pierdutele catarge De la ţărmul unei mări? Mai ştii, şi …
Continuă să citești Tango retoric – de George Țărnea
Motto: Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului. - Nichita Stănescu E toamnă E toamnă. Marea bate-n ţărmul ud Şi furioase valurile-njură Bolborosiri de spume se aud şi cerul e mânjit cu nori de zgură. Sunt multe ceasuri şi e încă ziuă pe nisipul ţărmului pustiu Şi rece suflă vântul …
Continuă să citești E toamnă – de Nichita Stănescu
Crizanteme Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. - Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă ... Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri – câtă ruină! Dac-ar avea grai ca să …
Continuă să citești Crizanteme – de Dimitrie Anghel
Bunătate toamna Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boala. Pătrunse de duh, feţele-şi lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecare. Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toţi oameni încap laolaltă. Iar noi cei altădat-atât de răi azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă prin aurore subpământeşti. …
Continuă să citești Bunătate toamna – de Lucian Blaga
În țara mea sunt văi și munți și flori, Și diamante, Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante! Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării, Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării. În țara mea sunt tei și plopi, Și zarea-i diafană, Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană; Și-n …
Continuă să citești ÎN ȚARA MEA – de Ion Pribeagu
Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran TOAMNA Străbatem iarăşi parcul, la pas, ca mai nainte. Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeaşi bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni. Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini. Ne-am aşezat alături şi …
Continuă să citești Toamna – de Tudor Arghezi
Periegheze 