Femeia cafenie Femeia pe care la Brăila am iubit-o într-o cameră de hotel purta pantofi verzi din piele de șarpe și avea nasul turtit. Era o mulatră. Cum venise aici, habar n-am. părinții, bunicii purtaseră poate odată în nări un inel. Gura îi era ca o ventuză. Sânii fierbinți ca niște pâini. Ochii tulburi. Îmi …

Continuă să citești Femeia cafenie – de Constant Tonegaru

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,poate chiar mâine, pomii de pe-aleeacolo unde-i vezi or să mai steevoioși, în vreme ce vom putrezi. Atâta soare, Doamne,-atâta soareo să mai fie-n lume după noi;cortegii de-anotimpuri și de ploi,cu păr din care șiruie răcoare... Și iarba asta o să mai răsară,iar luna tot așa o să se …

Continuă să citești Murim… ca mâine – de Magda Isanos