Dumnezeu

Mergând pe străzi, privirea cumpărase
din fiecare lucru câte-o parte:
umbrare verzi, brăţări şi chiparoase
ca lacrima iubitelor din carte
vitrine mari, acoperind cu-atlazuri
mucegăiala sufletelor slute,
şi fărădelegi, şi intrigi, şi pervazuri
în care-au stat idile ne-ncepute.
Copil venit din măguri şi viroage,
coroanelor copacilor oceanici
îngenuncheau sub ape, să se roage,
cu anterie gemene, de panici,
Am fost în temple,-n temniţi şi-n spitale,
m-au întâlnit singurătăţi şi crime.
Inscripţii rari din lume paradoxale
pătau viori… Şi-am fost în ţintirime.
Cu-nmlădieri de caste dimineţe, –
burice albe şi bacante goale.
Marchizele, verandele, costumul
de pantomimă-al feţelor confuze,
prin care-n zori se furişau ca fumul
madone reci, cu zâmbetul pe buze,
m-aplaudau… Superbul Gură-Cască
plecat să facă lumea mai frumoasă,
cu câteva iluzii într-o bască,
sub care-ncep păianjenii să coasă…
Prin smoalele asfaltului, cărunte,
vuia oraşul, – lacomă comoară –
îmi lua speranţa de pe frunte
şi te-am pierdut atunci întâia oară.
Pe urmă, rând pe rând…
Din depărtarea
atâtor codri tineri de hazarde,
ca doi străini pe care întâmplarea
i-a hărăzit aceleiaşi mansarde,
Ne întâlneam pe scări,
treceam pe-alături
şi, obosit de gândurile mele,
nu ţi-am mai spus de nori
sau de omături
mi-aştern pe cuget cârduri de boccele.
Era o zi cu soare… Vălmăşaguri
de oameni îmbulziţi priveau în aer.
Mi s-a părut că-n loc de ei văd steaguri,
înlăstărind cu firele de caier.
Iar miezul ghicitorilor rotunde
lua-nfăţişări de-oracol sau de goarne.
Şi nişte mingi veneau de nu ştiu unde,
şi nişte flăcări luau oraşu-n coarne.
Te-am căutat atunci sub gluga verii, –
mi-era atât de dor de revedere!
Nu mai stăteai acolo de puzderii
de ani… Regretul moţăia-n cuiere.
Şi-am înţeles că n-or să ne mai pară
în nici un fel albastrele-altitudini,
Tu – izolat în tine ca o ţară.
eu – ros de timp şi de incertitudini.
Singurătatea s-a-mpărţit în două
M-am izgonit pe rând din fiecare,
să nu mă ştie nici rugina nouă,
nici forfota bătrânelor pojare.
Ne despărţeam… O! cine mă întreabă
de cei ce nu-s? de cei ce-au fost pe vremuri?
Mulţimea vinde îngeri la tarabă
şi arlechinii mor în Bethleemuri.
Azi încărcat de clopote şi racle
ca o istorie domnească de zavistii,
încerc zadarnic strâmbele şperacle
în care mi-am rupt florile bastistei.
Ori bat în van… Auzul tău mă lasă,
drumeţii-s reci, mansardele deşarte –
o! cel puţin de-ar fi rămas frumoasă
prăpastia de dor ce ne desparte…
Înconvoiat în el ca un ciorchine
pe ţâţele-ncălzitei nicovale,
prin basca ruptă plânge lângă mine
superbul Gură-Cască în sandale.
Mireasmă vine ţeapă vremii boantă,
acoperă-mi-l, lacrimă de Parce
şi-nchide-n mine, Doamne, ca-ntr-o plantă,
căinţa ta de-a nu te mai întoarce…

Alte poezii de Ion Caraion.

Citește poezia Morții – de Ion Caraion – (re)postată pe 17 ianuarie 2025;

Citește poezia Nevinovăţie – de Ion Caraion – (re)postată pe 21 noiembrie 2024;

Citește poezia Morții – de Ion Caraion – (re)postată pe 7 noiembrie 2024;

Citește poezia Dumnezeu – de Ion Caraion – (re)postată pe 21 august 2024;

Citește poezia Morții – de Ion Caraion – postată pe 20 decembrie 2023;

Citește poezia Nevinovăţie – de Ion Caraion – postată pe 22 noiembrie 2023;

Citește poezia Morții – de Ion Caraion – (re)postată pe 10 octombrie 2023;

Citește poezia Dumnezeu – de Ion Caraion – postată pe 27 august 2023;

Citește poezia Cartierul din fotografie – de Ion Caraion – (re)postată pe 12 iunie 2023;

Citește și poezia Morții – de Ion Caraion – (re)postată pe 3 octombrie 2022;

Citește și poezia Cartierul din fotografie – de Ion Caraion – postată pe 7 aprilie 2022;

Vezi și poezia Morții – (re)postată pe 9 septembrie 2021.

Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu; născut la 24 mai 1923, Pălici, Buzău, România – decedat la 21 iulie 1986, Lausanne, Elveția) a fost un scriitor român.

De bine, de rău | Cosmin Ciotloș despre Ion Caraion – un material VIDEO care merită să fie văzut, pentru a încerca să înțelegem care a fost lumea în care s-a mișcat Caraion în timpul vieții. Și cum a înțeles acesta să o facă. Și, mai ales, de ce.

Vezi și articolul Astăzi despre Ion Caraion – scriitorul despre care în timpul regimului comunist se auzea doar la Europa Liberă.

Vezi și Tinerețea insurgentului Ion Caraion

Vezi și Ion Caraion şi „jurnaliştii fascişti”

Vezi și Deținutul Stelian Diaconescu înviat de forța poeziei

Vezi și Ion Caraion – Week-end ~ din volumul: Viața rămâne la ușă

__________________________

Tudor Gheorghe – Nevinovăție (versuri Ion Caraion)

O caisă şi-un cais
alergau prin paradis.
Panica primordială
încolţi sub o petală
tresări sub un cubelc
„ea nu pealcă, eu nu pelc
Nu de flică, da’ ne calcă!
Eu nu pelc, nici ea nu pealcă‘”
(şi – oamenii dintâi, buimacii,
le-au făcut semne cu macii)