Motto: Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete. – George Santayana

Povestea vorbei (de astăzi): Fiind licențiat în istorie (al Universității din București) și slujind această disciplină ca profesor titular – timp de 41 de ani – de la înălțimea catedrei unui liceu de prestigiu din Râmnicu Vâlcea, orașul meu natal, de-a lungul timpului, am manifestat un interes sporit față de teritoriile din spațiul geografic românesc. Urmărind să facilitez înțelegerea de către copii a meandrelor pe care istoria noastră le-a urmat, aruncând teritoriile românești de pe un mal pe altul, trecându-le de colo colo, de la unii la alții. Fiecare dintre vremelnicii stăpânitori imaginându-și că așa o să rămână până la sfârșitul sfârșitului. Numai că, cel mai adesea, nu a fost să fie așa cum își doreau cuceritorii.

Un loc aparte în cadrul acestor demersuri l-a avut istoria sinuoasă a teritoriilor de la est de Carpați, râvnite de mai toți cei care au trecut în timp pe aici cu gânduri de împământenire. Moldova întreagă și părțile rezultate din partajarea repetată a acesteia: Bucovina și partea de nord a acesteia, Basarabia (partea estică a Moldovei, teritoriul dintre Prut și Nistru, aflată în componența Imperiului Țarist din anul 1812).

Anii din urmă (înainte de pandemie și de război), m-au adus în situația de a putea vizita – în mai multe rânduri – aceste teritorii. Având astfel ocazia să iau contact cu realitățile de la fața locului, în ce-i privește pe românii / moldovenii de acolo și ce mai persistă ca urme ale trecerii lor prin timp.

Viața nu este un spectacol sau o sărbătoare, ci un necaz. – George Santayana

În acest material am să mă refer doar la deplasările făcute în partea de nord a Moldovei istorice, aflată în componența Ucrainei. La cimitirul (românesc) din Cernăuți, ilustrând acest demers cu o serie de fotografii care îmi aparțin. Realizate în două vizite (relativ recente) în Ucraina: la sfârșit de martie-început de aprilie și la mijlocul lunii noiembrie 2019. 

În vremuri mai puțin tulburi decât cele de aztăzi, statul român ar trebui să se implice în salvarea memoriei acestor oameni de seamă, care au avut un rol crucial în cristalizarea conștiinței naționale românești și în slujirea idealurilor unui stat al tuturor românilor. Este rușinos să se piardă această parte a istoriei noastre, datorită lipsei de interes (!?) a unui stat care nu cultivă memoria unora dintre cei care i-au slujit dezinteresat constituirea și devenirea sa în timp.

Înainte de prezentarea ilustrațiilor, trebuie să-i avertizez pe privitori, așa cum stă bine în vremurile pe care le trăim: Cei mai slabi de inimă să nu vă uitați! Zona în care sunt venerați eroii… eliberatori ai Armatei roșii!

Putem învăța din istoria popoarelor că popoarele n-au înțeles nimic din istorie. – Friedrich Hegel

Hai să începem cu prezentarea micului și cochetului lăcaș de cult (Capela-criptă mitropolitană din Cernăuți, cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”). Care, începând din anul 1884, străjuiește zona românească a cimitirului:

Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi. – Miron Costin

Sau, de ce nu, putem titra: Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Hegel a avut dreptate când a spus că învățăm din istorie că omul nu poate învăța niciodată nimic din istorie. – George Bernard Shaw

Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din antichitate. – Marcus Tullius Cicero

Istoria omenirii este o istorie sângeroasă și istoria se poate repeta. Deci informațiile pe care le avem constituie un mijloc de apărare. Prin intermediul acestora putem construi, trebuie să construim, o apărare împotriva repetiției. – Simon Wiesenthal

Unora dintre acești oameni de seamă am să le dedic materiale separate, în care am să evidențiez ceea ce astăzi aproape că nu se mai cunoaște (sau nu mai interesează pe nimeni dintre contemporanii noștri), referitor la rolul pe care – în diferite perioade ale devenirii noastre – aceștia l-au avut. Pentru că memoria lor trebuie să slujească în continuare drept reper pentru mulți dintre aparținătorii generațiilor tinere.

Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții. – Nicolae Iorga

Singurul mormânt din cimitirul românesc care este (mai) îngrijit, este cel al cărturarului ARON PUMNUL, căruia i-am dedicat un material separat: vezi articolul La mormântul lui Aron Pumnul – de Mihai Eminescu, publicat pe 16 ianuarie 2025.

Citește și poezia La mormântul lui Aron Pumnul – de Mihai Eminescu – (re)publicată pe 23 noiembrie 2022.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
Tiberiu M. Pană

____________________

26 noiembrie 2019 – Reportaj TVR Moldova: Cimitirul românesc din Cernăuți riscă să dispară (VIDEO)  

Cromtel TV – Cimitirul din Cernăuți (Invitat special: prof. Dragoș Olaru; prof. dr. Marian Olaru)