La România – de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Purtând pe trup înfiptă gheară
Și-n suflet drojdii de venin,
De zece ori sărmana țară,
Rămasa-n voie la străin,
D-abia putând să mai respire,
Mereu lovită de călăi –
De ce te plângi c-a-ta peire
Îți vine de la fii tăi?
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Trecut-au vagabonde gloate
Prin ospătosul tău ogor,
Și ți-au lăsat în urmă toate
Gogoși de vierme rozător!
Un venetic îți dă cu peatra,
Îți dă un altul cu ciomag,
Primiți la masă și la vatră
În loc să zacă lângă prag!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Ei nu-ți sunt fii. Privește-i bine:
Cunoaște-ti laptele din sân
Și din năpârcele străine
Alege puiul de român!
Nu blăstăma victima frunză,
Ci scutur-o de negrii gâzi:
În foi să nu se mai ascunză
Cumplita droaie de omizi
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Deschide cronica străbună
La anii marilor nevoi,
Când soarta fulgeră și tună
Potop și flacără pe noi:
Să vezi c-acea grozavă ciumă,
Ce-n veci de veci te-a otrăvit
Ș-acuma iarăși te sugrumă –
E veneticul înfiat!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Românul geme-n bătătură
Pe când străinii chiuiesc
Și urlă cântece de ură,
Sugând pământul românesc!
Iar tu, o scumpo Românie,
Tu nu știi singură ce zici,
Lovind, pe fii-ți cu mânie
În loc să bați pe venetici!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Sunt mulți românii prin cătune,
Sunt mulți ca stelele din cer,
Dar norul greu când îi supune
Luceferii în ceață pier!
Sunt mulți românii în tot locul,
Sunt mulți ca floarea din grădini,
Dar nu s-a dezvălit bobocul
Împedecat de mărăcini!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

De vrei să scapi duioasa rază
A mii de stele românești,
Tu norul ce le-nmormântează
Din cerul țărei să-l gonești!
De vrei să smulgi plăpânda floare
Din buruieni și din scaieți,
Tu-i fă curând un loc la soare:
Hai dară la plivit, băieți
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!

Alte poezii de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Citește poezia Ciocârlia – de Bogdan Petriceicu Hasdeu – postată pe 14 octombrie 2023;

Citește poezia O doină postumă – de Bogdan Petriceicu Hasdeu – postată pe 18 iunie 2019.

undefined

Bogdan Petriceicu Hasdeu (nume la naștere Tadeu Hîjdeu; născut la 14/26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, raionul Nistru, Cernăuți, Ucraina – decedat la 12/25 august 1907, Câmpina, Prahova, România) a fost un scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Spirit enciclopedic, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. Din anul 1877 a devenit membru al Academiei Române.

B. P. Hasdeu – caricatură de Nicolae S. Petrescu-Găină

______________________________

Bogdan Petriceicu Hașdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu: o viaţă copertată în 16 volume

Muzeul Iulia Hasdeu, un templu închinat de Bogdan Petriceicu Haşdeu fiicei sale geniale

Răzvan și Vidra (1955) – Bogdan Petriceicu Hasdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu – Trei Crai De La Răsărit | Teatru Copii

Bogdan Petriceicu Haşdeu – Ursita (1967)

 

 

15 gânduri despre “La România – de Bogdan Petriceicu Hasdeu

  1. „Patria nu este numai pământul din care scoatem rente. Patria o face şi limba şi istoria, şi religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea, este a se lepăda cineva de patria sa. Precum un părinte nu are dreptul a-şi lăsa copilul fără instrucţie, cu mai mare cuvânt el nu are dreptul de a-i da o educaţie antinaţională, care face dintr-însul un element înstrăinat de ţară.” – Spiru Haret

    Apreciază

  2. „N-am să slujesc ceva în care nu mai cred – fie că se cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea – şi-am să încerc să mă exprim în vreun mod de viaţă sau de artă pe cât de liber şi pe cât de întreg voi putea, folosind întru apărarea mea singurele arme pe care îmi îngădui să le folosesc – tăcerea, viclenia şi exilul.” – James Joyce

    Apreciază

  3. „Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare.” – Ion Luca Caragiale

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.