Motto: Nu vă uitaţi numai la ziduri, oameni. Uitaţi-vă la ceea ce e înăuntrul lor. – Radu Stanca
Despărțire
Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.
O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiți ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor crește neguri numai în aparență calme.
Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi și plini de pace.
Trişti, vom cunoaşte ceasul, nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.
Săruturile noastre cu flăcările lor
N-or să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-or să se mai înalțe căzând mereu spre astre.
Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.
Dar liniștea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Și singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe…
Alte poezii de Radu Stanca.
Citește poezia Sosirea clipei – de Radu Stanca – postată pe 16 aprilie 2024;
Citește poezia DESPĂRȚIRE – de Radu Stanca- (re)postată pe 29 noiembrie 2023;
Citește poezia Cântec de toamnă – de Radu Stanca – postată pe 9 noiembrie 2023;
Citește poezia Cea mai frumoasă floare – de Radu Stanca – postată pe 29 octombrie 2023;
Citește poezia Frunzele (Elegie de toamnă) – de Radu Stanca – postată pe 15 octombrie 2023;
Citește poezia Ciuta – de Radu Stanca – postată pe 19 septembrie 2023;
Citește poezia Frunzele – de Radu Stanca – (re)postată pe 6 septembrie 2023;
Citește poezia Numai noaptea – de Radu Stanca – postată pe 23 august 2023;
Vezi poezia Frunzele (Elegie de toamnă) – de Radu Stanca – postată pe 9 noiembrie 2022;
Citește și poezia Despărțire – de Radu Stanca – (re)postată pe 17 iulie 2022;
Citește și poezia Poștalionul – de Radu Stanca – (re)postată pe 6 mai 2022;
Citește și poezia CORYDON – de Radu Stanca – (re)postată pe 3 iulie 2021;
Citește și poezia Trubadurul mincinos – de Radu Stanca – postată pe 12 mai 2021.

Radu Stanca (născut pe 5 martie 1920 la Sebeș – decedat pe 26 decembrie 1962 la Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român.
Sursa foto Despărțire
____________________________
Sursa Foto copertă
Mirabela Dauer și Marian Nistor – Frunza mea albastră (Versuri de Radu Stanca)
Despărţire – Radu Stanca
Despărțire – Radu Stanca
Marian Nistor – Frunza mea albastră (Radu Stanca – Despărțire)


„Parcursul iubirii adevărate nu a fost niciodată lin.” – William Shakespeare
ApreciazăApreciază
„Cele mai intense iubiri au cele mai reci finaluri.” – Socrate
ApreciazăApreciază
„Inimile sunt făcute pentru a fi frânte.” – Oscar Wilde
ApreciazăApreciază
„Dacă ești destul de curajos să spui „la revedere”, viața te va răsplăti cu un nou „bună”. – Paulo Coelho
ApreciazăApreciază
„Câteodată lucrurile bune se destramă pentru a face loc unor lucruri și mai bune.” – Marilyn Monroe
ApreciazăApreciază
„ Amintește-ți că uneori când nu obții ce îți dorești poate fi un mare-mare noroc.” – Dalai Lama
ApreciazăApreciază
„Cei care nu știu cum să plângă din toată inima nu știu nici cum să râdă.” – Golda Meir
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Rol dificil, dar frumos: femeia care suportă cu eleganță o despărțire.”– Simone de Beauvoir
ApreciazăApreciază
„ „În cele din urmă, doar trei lucruri contează: cât de mult ai iubit, cât de blând ai trăit și cu cât de grațios ai renunțat la lucrurile care nu sunt destinate ție.” – Gautama Buddha
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Singurătatea este câteodată tovărăşia cea mai bună, iar despărţirea scurtă îndeamnă la bucuria revederii.” – John Milton
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Dacă nu ţi-am adus nicio fericire, îţi las prin despărţire o ofrandă a eliberării.” – Rabindranath Tagore
ApreciazăApreciază
„Ce e o despărţire? O simplă separare de corpuri.” – Marin Preda
ApreciazăApreciază