VARĂ  ​La orizont-departe-fulgere fără glas zvâcnesc din când în când ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pământu-ntreg e numai lan de grâu şi cântec de lăcuste. În soare spicele îşi țin la sân grăunţele ca nişte prunci ce sug. Iar timpul îşi întinde leneş clipele şi aţipeşte între flori …

Continuă să citești VARĂ – de Lucian Blaga