În Decembrie ’89 s-a scandat „Vom muri şi vom fi liberi”! Cât de liberi suntem acum, după 30 de ani?

Motto: „Îi poţi prosti pe toţi un timp, îi poţi prosti pe unii tot timpul, dar nu-i poţi prosti pe toţi tot timpul.”  – Abraham Lincoln

Împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 dă prilejul – şi în acest an – la tot felul de intervenţii de la înalta tribună a Parlamentului sau de la alte… pupitre. Discursuri în care, și de această dată, se folosesc doar două culori: roşul şi rozul! Politicienii văd totul în roşul „împlinirilor măreţe” şi în rozul speranţei pe care promit că ne-o vor împlini tot ei.
În discursuri patetice, dar lipsite de substanţa sincerităţii crezului şi de cea a autenticităţii mesajului (repetând unele platitudini din alocuţiuni rostite și altădată), asemenea vorbitori se fac portdrapelul cinstirii memoriei sacrificiului suprem al revoluţionarilor eroi care şi-au dat viaţa pentru libertatea de care ne bucurăm noi astăzi, exprimându-şi recunoştinţa profundă pentru toţi luptătorii care au făcut posibilă Victoria Revoluţiei Române.
În „lecţia” politicianistă de istorie, pe care ne-o ţin aleșii noștri, aceștia consideră că revoluţia Română din 1989 a dus la căderea regimului comunist din România. Dacă nu ar mai exista oameni care să ştie ce s-a întâmplat de fapt atunci, ne-am putea imagina cum revoluţionarii dezlănţuiţi îi alergau, prindeau, exterminau fără milă și fără judecată pe comunişti, declaraţi drept singurii vinovaţi de toate relele pe care le cunoscuse ţara în deceniile anterioare!
Cam asta este „istoria” inventată la institutul prezidat de către „patriarhul” Ion Ilici Iliescu. Cel care se face că nu ştie că „revoluţia”, atâta câtă a fost, a fost confiscată grabnic de către nomenclaturiştii şi securiştii care s-au deghizat instantaneu în „apostoli” ai diseminării capitalismului cu față umană şi democraţiei în țara noastră! Şi care au sacrificat mulţimii doar câţiva politruci din vârful ierarhiei comuniste, suficient de compromişi pentru a mai putea juca vreun rol în piesa „implementării” libertăţilor fundamentale în grădina Maicii Domnului! Toţi ceilalţi (copiii, nepoţii, alte rude şi neamuri ale acestora etc.), s-au aşezat cuminţi sub patrafirul suficient de acoperitor al noului lider al regimului „democraţiei originale”, încercând să profite cât mai mult de regimul instaurat de acesta, sistem fundamentat teoretic doar pe… „sărăcie şi decenţă”! Ca şi cum „anticomuniştii” iliescieni, apăruseră din spuma mării sau din roua dimineţii, nefiind moştenitorii de drept ai unor vechi tradiţii de luptă cu monarhia retrogradă și cu burghezo-moşierimea!
Şi cu asta, basta! Cine să le spună şi lor că, de fapt, Crăciunul însângerat din 1989 nu a fost decât „epilogul”, „sfârşitul”, „încheierea”, „finalul” luptei alor săi pentru acapararea puterii, iar nu sfârşitul revoluţiei noastre!? Pe care, ei, cei din ceata lui Ilici, Năstase, Ponta şi toate derivatele lor politice, au transformat-o într-o tranziţie prelungă a transferării bogăţiei şi proprietăţii incerte a „întregului popor” în proprietatea exclusivă a lor! Asta a fost şi este „revoluţia” lor! Pentru că despre „revoluția noastră”, încă nu putem vorbi la timpul trecut nici după 30 de ani! O proiectăm încă la viitor, sperând să fie una a „bunului simţ”! Și a unei Românii… normale!


Ce ţi-e şi cu „haosul” ăsta produs după dobândirea puterii de către iliescienii rusofoni! Cum au lăsat ei în urmă, atunci când îi „scapi” doar pentru o clipă din ochi, precum un cataclism natural imprevizibil, aproape 1.200 de morţi! Oameni nevinovaţi, cei mai mulţi dintre ei devenind victimele intenţionate ale nomenclaturiştilor, interesaţi să justifice elanul de încercaţi căţărători în copacul noii puteri!
Lauda de sine pe care și-o arogă unii, cum că „specificul” acestei revoluţii constă în faptul că România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă, soldată cu morţi, răniţi, arestaţi, torturaţi, este de fapt o autoacuză. Ca şi cum acest deznodământ tragic, nedecontat încă de nimeni, ar fi un fapt demn de toată lauda! Pentru cei care l-au comandat şi care au beneficiat de el, a fost de bun augur. Dar pentru milioanele de români, care s-au trezit „călăriţi” de aceeaşi exterminatori în folos propriu ai avuţiei întregului popor, cum a fost!?
Pe lângă evocarea amintirii şi exprimarea recunoştinţei faţă de eroii din decembrie, asemenea intervenţii dau vorbitorilor de ocazie prilejul să rememoreze drumul care a fost parcurs de societatea românească în aceşti 30 de ani postrevoluţionari.
Fiecare pare să fie preocupat de ideea de a pune la pălăria propriului partid „panaşul” (colorat în roşu, galben, verde etc.) patentului obţinut pentru „împlinirile măreţe” din deceniile din urmă! Aproape că nu există declarație politică în care să nu se considere că, graţie „Revoluţiei” din 1989, România este astăzi mult schimbată în bine din punct de vedere politic, economic, cultural, al libertăţii de exprimare şi de circulaţie, bucurându-ne (din nou, ca şi cum nu am mai avea şi altceva de făcut!) de o economie de piaţă funcţională şi de un regim politic profund democratic.

După aproape 25 de ani, s-a aflat numărul exact al celor care au murit la Revoluţia din decembrie 1989În calitate de participant la bruma de evenimente „revoluţionare” care s-au desfăşurat atunci în urbea noastră patriarhală, care nu am revendicat NIMIC ca recunoaștere a acestor „merite”, trebuie să le spun răspicat tuturor acestor profitori că a sosit momentul să se termine odată cu pomenile pentru „luptătorii cu merite deosebite”, precum şi cu acelea pentru pomanagiii de orice fel, care agină după sinecuri pentru contribuţia lor „decisivă” la acelaşi eveniment „revoluţionar”! Dacă mai pot, şi unii şi ceilalţi ar trebui să deprindă şi să practice o meserie, din care să câştige ca să trăiască cinstit. Să nu mai stea cu mâna întinsă tot felul de „revoluţionari” şi „rezervişti”, folosiţi drept „coloana a cincea” de către sponsorii lor politici! Care îi scot în toiul iernii să mitingească în stradă (aşa cum s-a întâmplat în ianuarie 1999 sau în ianuarie – februarie 2012), ca să determine căderea câte unui guvern! Că aşa este în democraţia noastră cleptocratică!
Istoria va reţine doar faptul că, spre deosebire de revoluţia din 1821, (al cărei lider, Tudor Vladimirescu, a îmbrăcat – la propriu – „cămaşa morţii”!), evenimentele din România sfârşitului de an 1989, s-ar fi petrecut oricum, indiferent de „pohta” şi „vrerea” monomului de nomenclaturişti interesaţi doar de preluarea şi prezervarea puterii de stat! Care au recurs la gloanţe împotriva propriului popor nu pentru a zdrobi rezistenţa disperată a regimului totalitar ceauşist, ci pentru a putea stăvili elanul unor oameni dornici de libertate. Pe care, învingătorii de ieri şi de azi, le-o tot administrează în doze homeopatice!
Să fim serioşi măcar acum, după 30 de ani de la… loviluţie (adică, o lovitură de stat, altoită kaghebist pe o brumă de mişcare revoluţionară!). Pentru că atunci, în spatele uşilor bine închise, unii s-au „luptat” doar între ei pentru ciolane, dar asta nu se pune şi nici nu se mai spune! Ceilalţi, cei ieşiţi atunci la promenadă sau la cumpărături, s-au ales cu praful de pe toba folosită de diferiți chibiți pentru a face cunoscute marile succese şi victorii ale puterii în numele căreia tot cuvântă și se… avântă!
Adevărul este că în decembrie 1989 „poporul român” (în ansamblul celor peste 22 de milioane de oameni câţi erau atunci în ţară) a avut altceva mult mai bun de făcut: pregătirea sărbătorilor de Crăciun şi de Revelion (mai ales că „iemanaţii” au deschis larg baierele pungii bugetare, făcându-i pe bieţii cetăţeni români, obişnuiţi cu statul la coadă, să-şi cheltuiască bruma de economii pe produse agro-alimentare de sezon, care până atunci fuseseră prohibite pentru ei), precum şi dobândirea treptată a deprinderii de a urmări la „Televiziunea Română devenită (sanchi!) Liberă”, desfăşurarea unor evenimente telenovelistice şi istorice „irepetabile”!

Imagini pentru revoluția din decembrie 1989

„Păcat, păcat de sângele vărsat” de cei peste 1.200 de oameni, deveniţi victime colaterale nevinovate! Cei mai mulţi dintre ei transformaţi în „eroi”, ca urmare a „vitejiei” fără seamăn dovedită de o parte a armatei române! Care i-a împuşcat nu pe vreun câmp de luptă, ci pe stradă, în propria lor casă, în grădină, în apartament etc., trăgând cu toate mijloacele de foc din dotare în chiar propriul popor, pe care trebuia să-l apere de nişte terorişti… inexistenţi! Un asemenea comportament, indiferent de scuzele şi explicaţiile jenante pe care le tot încearcă unii sau alţii, este suficient pentru a întina pentru vecie imaginea armatei, care ar fi trebuit să fie apărătoarea „cuceririlor revoluţionare” ale poporului!
Până acum nu s-a auzit un singur glas autorizat care să condamne oficial faptul că atunci, în urmă cu 30 de ani, ofiţeri români au ordonat şi/sau au tras, şi soldaţi români au executat ordinele lor criminale de a trage în fraţi, în părinţi şi/sau în copii! Militari care au deschis focul în plin, trăgând în oameni nevinovaţi, care n-au mai avut timp să se gândească la faptul că murind vor deveni… Eroi!
Oameni care nu au ieşit în stradă cu gândul de a deveni …Eroi!
Şi pentru a căror moarte nu răspunde nimeni de atâta timp.
Au tras fără somaţie în oameni care veneau spre ei cu flori în mâini! De eroismul şi de meritele cărora s-au folosit, şi pe umerii cărora s-au cocoţat hulpavii profitori ai jertfei acelor tineri! Cei care astăzi, de la înălţimea diferitelor tribune festive, ne ţin lecţii despre… „revoluţie”!
Tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei pe care i-au martirizat nevolnicii care au comandat şi cei care au tras în ei! Şi pe care, până acum, nu i-a întrebat nimeni de nimic!
Cum să-i întrebe cineva de ceva, tocmai pe ei, cei care pretind că sunt artizanii… libertăţii noastre!?
Când, cum şi cui să pretindem să ni se facă dreptate, atâta timp cât „armata (a fost şi încă mai) este cu noi”!? Mă rog, a fost doar cu unii dintre noi şi-a rămas tot cu ei!

Cât despre participarea şi contribuţia decisivă a FSN, FDSN, PDSR, PSD la „instaurarea democraţiei în ţara noastră“, vă invit pe d-stră să apreciaţi câtă şi cât de importantă a fost. Mai ales contribuţia la transformarea… mentalităţii românilor!

Câte bâte minereşti a trebuit să-i administreze regimul iliescian şi câte trânte securiste a trebuit să îndure tânăra şi fragila noastră democraţie ca să înceapă să se maturizeze!

Ce lecţii (de)formatoare de viaţă nouă, de o înaltă ţinută morală şi „educativă”, au fost acestea! Toate predate de cei mai competenţi dascăli-ortaci, adevăraţi licurici ai adâncimilor abisale ale adevărurilor absolute, aflaţi sub atenta îndrumare a „Luceafărului huilei” şi sub înaltul patronaj al celui mai iubit fiu al lor, Nea Nelu Cotrocelu!
Recurgând la compararea celor două timpuri istorice (cel de dinainte şi cel de după evenimentele din 1989), politicienii au tendința să aprecieze că România este astăzi mult schimbată în bine, bucurându-ne cu toţii de un regim politic profund democratic!
Auzi şi te minunezi! Vorba dramaturgului naţional, îţi vine să le tragi palme şi să te întrebi retoric: „Ăştia ne cred pe toţi fraiereşteni de-ai lor, de ne iau pe toţi drept… proşti”!? Trăim oare în lumi atât de diferite sau, de unde privim, realitatea este alta pentru fiecare categorie de privitori? Şi totuşi, de unde şi încotro privesc „aleşii”, de văd în ţărişoara noastră numai asemenea „minunăţii”? Auzindu-i, mai că-ţi vine să crezi că visezi cu ochii larg deschişi şi că toate acestea nu se pot întâmpla decât în lumea ideală în care trăiesc doar ei şi toţi ai lor! Numai că lumea lor mirifică nu are cum să fie şi lumea noastră!

Imagini pentru revoluția din decembrie 1989

Iată, pe scurt, de ce:
Oare nu ei sunt cei care se tot aţin (în fapt de seară!) să „amputeze” extractul de democraţie care ne-a mai rămas?
Nu ei sunt cei care au numit ca avocaţi ai poporului doar… „obligaţi” de-al lor?
Nu sunt ei cei care au modificat (sau au avut intenţia să modifice) toate actele normative emise tocmai pentru a-i ţine departe de tentaţiile fărădelegilor, cu gândul la înfăptuirea cărora mulţi dintre ei s-au dorit să fie aleşi sau numiţi în funcţii?
Nu-s tot ei cei care, modificând pe „şestache” alte acte normative, au dat frâu liber la furăciuni pentru aparţinătorii selectei categorii a gulerelor albe?
Nu tot ei au făcut imposibilul ca să pună de-o masivă eliberare din puşcării a pârnăiaşilor de lux? Doar pentru că cei mai mulţi provin dintre ei!?

Nu sunt ei cei care – considerând că i-am supus la munci herculeene atunci când i-am ales în Parlament – şi-au mărit salariile şi au stabilit un alt sistem de calculare a pensiilor lor şi ale celorlalţi aleşi!?

Nu tot ei constituie grosul urmăriţilor penal, vârful de lance al activităţii profitabile social a DNA, grupul de comando al celor care sunt vizaţi şi ochiţi în plin de ANI, indiferent de grosimea şi calitatea stratului de mir prin care încearcă să alunge ispitele furăciuneşti!?

După rezultatul alegerilor prezidenţiale din toamna anului 2019, n-ar trebui să ne mirăm dacă am afla că foștii guvernanți, deveniţi brusc purtătorii stindardului cruciadei pentru independenţa justiţiei şi impunerea dreptăţii, vor să iasă la drumul mare ca să se lupte concomitent cu profitorii revoluţiei şi cu denigratorii adevăraţilor revoluţionari!
Pe de o parte, pentru a-i pândi şi pedepsi fără milă pe „profitorii” din ceata super eroului utemisto-pemeristo-peceristo-fesenisto-fedesenisto-pedeseristo-pesedist, Ilici Iliescu, iar pe de alta, pentru a-i apăra pe Ion Iliescu şi pe ai lui (adică, pe adevăraţii revoluţionari!) de atacurile mârşave ale denigratorilor adevăraţilor revoluţionari! Că numai „adevărul lor” despre acel moment istoric este cel corect! Hai, că asta-i tare!

Mă minunez cum moderatori versaţi în descâlcirea evenimentelor locale de acum mai bine de 30 de ani, folosesc acest prilej aniversar/ comemorativ pentru a invita în studiourile TV tot felul de ipochimeni care s-au jucat de-a rivuluţia prin oraşe, care-şi atribuie şi se împopoţonează cu merite închipuite, de-ţi stă mintea auzindu-i ce scorneli pot debita! Mai că-mi vine să intru în pământ de ruşinea care ar trebui să-i încerce doar pe aceşti farsori de duzină, care nu au făcut altceva atunci decât să se acopere prin declaraţii încrucişate (adică, eu te-am văzut viteaz pe tine şi pe tine, iar voi m-aţi văzut făcând fapte la fel de vitejeşti pe… mine)!

Aşa că, atâta timp cât nu-i trimite nimeni la treaba lor pe aceşti pârâţi, moderatori (co)interesaţi o să invite la emisiuni comemorative doar ,,rivuluţionari” care s-au jucat între ei (pe plan local) de-a şi cu „rivuluţia”, de-au supus-o la perversiuni toţi moşii plecaţi din armată! De s-a ales praful şi pulberea de ea!

Apropo! Chiar aș vrea să aud câteva nume ale unor revoluţionari adevăraţi din judeţul Vâlcea! Inşi care, pentru faptele lor de „bravură”, au fost recompensaţi de şeful cetei lor cu cerfiticate de rivuluţionar! Că d-aia e zaveră, Miţo! Certificate care le aduc beneficii importante, deşi mulţi dintre ei sunt în stare să se jure că nu este aşa! Inşi care apar pe la TV-urile locale ca să ne spună cum ne-au umplut ei de fericire şi de libertăţi, de nu mai ştim ce să facem cu ele! Care nu vorbesc niciodată despre „profitorii” centrali sau locali, chiar dacă-i pici cu ceară! O asemenea temă de dezbatere le provoacă insomnii.

Dacă-i întrebi cum rămâne cu aflarea adevărului despre… revoluţie, au la îndemână răspunsuri elaborate, din care nu înţelegi nimic! Ne aburesc cu texte găunoase despre cât de mult au urât ei comunismul, în ce societăţi şi cercuri de persoane antisistem se mişcau înainte de 1989, cât de motivaţi erau pentru a ieşi cu pieptul gol în faţa sfârcurilor plumbuite ale odiosului regim! Dacă nu-l ştiu sau nu-i lasă nea Nelu Ilici să ni-l spună, poate că ne zic câţi ani, câte decenii sau câte secole trebuie să mai treacă până când vom afla adevărul! Pentru că, vorba poetului anonim: „Se scutur’ frunzele de nuc, Iar profitorii se tot duc”! La fel cum se duc şi „adevăraţii revoluţionari”! Se duc la propriu, se duc de tot, cu toate… adevărurile lor calpe cu tot! Şi nu apucă să-i mai întrebe nimeni oficial despre nimic! Nici să mai dea socoteală pentru ce ne-au făcut înainte, atunci şi după!

Pentru că sunt unul dintre cei care ştiu cam cu ce s-au ocupat mititeii atunci şi… după, trebuie să se ştie şi să se consemneze că aceşti profitori locali nu au făcut altceva decât să se împlătoşeze cu merite ,,revoluţionare” doar ca urmare a faptului că atunci au supt ce şi cât s-a putut de la ţâţa tătucului iliescian! Că altfel n-ar fi auzit nimeni nimic despre ei!

Păi, unul dintre ortacii iliescieni, mare (la propriu) orator neînfricat al vremurilor noastre (mai nou şi scriitoraş închipuit/ pârât), era ditamai secretarul cu propaganda al unui birou de partid/ UTC; şi-n perioada evenimentelor decembriste optzeciste îmbina utilul cu plăcutul, alternând munca în ture la un serviciu cu foc continuu cu relaxarea pseudo-revoluţionară (de la sediul tineretului revoluţionar, dedicat exclusiv cauzelor… tinereşti)! Altul, versat clămpănitor contemporan, abia reuşea să deprindă buchiile, după ce a descins dintr-o locomotivă a unei garnituri de tren care i-a dus până aproape de Timişoara pe vâlcenii înarmaţi cu bâte… Transformați în bătăuşi de ocazie, sortiţi de regim să reprime revoluţia timișoreană! Păi, praleo, dacă erai atât de adânc animat de spiritul revoluţionar, care – așa cum pretinzi – te mânca periodic în zonele existenţiale dorsale, de ce n-ai descins – pe 23-25 decembrie 1989 – dintr-o recluziune anticomunistă din munţi şi ai venit la Consiliul Judeţean direct de pe locomotivă!?

De când aştept să aud rostite răspicat câteva nume ale unor „revoluţionari adevăraţi” din judeţul Vâlcea! Şi să citesc cu sufletul la gură despre faptele lor de vitejie din acele zile, puse-n undă nu de rapsozi (tocmiţi) precum răposatul tamaș, autor de cărticele scrise la comandă; şi care, pentru doi sfanţi, ar fi revoluţionat-o şi pe mă-sa din mormânt!

Poate aflăm şi numele câtorva profitori locali, care le provoacă insomnii. Nu de alta, dar ne-a crescut alarmant de mult curiozitatea: cine pe cine, de ce şi de cine se apără!!??
Ce ţi-e şi cu „cruciaţii” ăştia, care nu precupeţesc niciun efort ca să le fie doar lor bine! Ne aburesc cu texte găunoase despre cât de mult au urât ei comunismul, în ce societăţi şi cercuri de persoane antisistem se mişcau înainte de 1989, cât de motivaţi erau pentru a ieşi cu pieptul gol în faţa sfârcurilor plumbuite ale odiosului regim! Dacă nu-l ştiu, sau nu-i lasă nea Nelu să ni-l spună, poate ne prezic doar câţi ani, câte decenii sau câte secole trebuie să mai treacă până atunci! Pentru că, vorba poetului anonim: „Se scutur’ frunzele de nuc, / Iar profitorii se tot duc”! La fel se duc şi „adevăraţii revoluţionari”! La propriu, se duc de tot, cu toate… „adevărurile” lor cu tot! Şi nu apucă să-i mai întrebe nimeni de nimic! Nici să-i tragă la răspundere… Nici să mai dea socoteală pentru ce ne-au făcut înainte, atunci şi după!

Imagini pentru revoluția din decembrie 1989
Acum, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să facem un exerciţiu de voinţă, imaginându-ne că asemenea „reziduuri” umane nu mai există.
Şi că depinde numai de noi să avem o viaţă mai bună!
Dacă (în decembrie 1989) unii tineri şi-au asumat riscul de a deveni liberi prin moarte, ajungând să fie liberi în cer, noi trebuie să ne zidim şi să ne apărăm libertatea aici, pe pământ!

Nu în cer, nici în gând!

Aşa să ne ajute (şi pe noi) Dumnezeu!

De ziua libertăţii tale,
La mulţi ani, România!

Tiberiu M. Pană

P. S.: 1. În ce mă privește, în calitate de… „simplu participant” la evenimentele din urbea mea natală, nu mă surprinde poziția invariabilă a lui ION ILICI ILIESCU, cel care, începând din 22 decembrie 1989, a confiscat conducerea României postdecembriste. Faptul că acesta – ale cărui fapte din acea perioadă au fost recent deduse judecății – nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru „morții revoluției” (de după 22 decembrie 1989), nu mă miră. I-auzi ce ieșea recent de sub buricele degetelor sale: „Binele este operă colectivă, așa cum Revoluția și schimbările care au însoțit-o au fost operă colectivă. Este momentul să încetăm să căutăm vinovați în orice situație în care este nevoie de soluții. Să ne asumăm responsabilități, ca niște cetățeni conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile noastre”! Și, ca un adevărat urmaș al comuniștilor de… omenie, ne trasează soluția utilizabilă în speță, și anume… orientarea spre viitor: „România este și va fi operă colectivă. Toți suntem responsabili față de prezentul și viitorul ei. Cei care au făcut posibilă prăbușirea ceaușismului și-au asumat responsabilitățile lor. Cei care au lucrat pentru reușita tranziției democratice și-au asumat, la rândul lor, responsabilitățile care le reveneau. Este momentul unei alte asumări de responsabilitate, pentru dezvoltarea României și pentru un viitor mai bun.”

2. În discursul rostit în Parlamentluni, 16 decembrie 2019 – Președintele Klaus Werner Iohannis a pus lucrurile la locul lor, atunci când a spus: „O singură datorie mai avem. Nu am aflat ce s-a întâmplat în timpul revoltei din 1989. Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului. Aceasta este o piatră grea pentru justiție.… Justiția trebuie să stabilească adevărul și să-i tragă la răspundere pe cei vinovați.” În schimb, am suficiente rezerve referitoare la o altă aserțiune a acestuia: „În calitate de Președinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație, în Decembrie 1989.” Desigur că Revoluția a devenit una… anticomunistă, dar asta nu înseamnă că ea a fost încununată atunci de succes. A fost nevoie de timp – de mult prea mult timp – de alte și alte sacrificii și jertfe, pentru a trece prin deșertul unei tranziții fără de sfârșit! Este adevărat că Președintele nu a negat împletirea acesteia – a revoluției din stradă – cu reușita grupului de complotiști KGB-iști de a o confisca și pune în slujba… gorbaciovismului reformator! C-așa-i comunismul cu față umană! Și astea-s ponoasele pe care trebuie să le tragem tot noi, pentru a ne asigura un trai mai bun celor care încă mai suntem în țară!

Că faptele despre care am făcut vorbire exprimă adevărul gol goluț, stau mărturie EMISIUNILE TV înregistrate în anul 2006, referitoare la evenimentele pretins revoluționare, desfășurate în Râmnicu Vâlcea, începând din 22 decembrie 1989:

 I. Aprilie 2006 TV Etalon: „Despre Vâlcea și Vâlceni” – Emisiune despre evenimentele din 1989 (Partea 1), cu participarea lui Pană M. Tiberiu

II. Aprilie 2006 TV Etalon: „Despre Vâlcea și Vâlceni” – Emisiune despre evenimentele din 1989 (Partea a 2-a), cu participarea lui Pană M. Tiberiu


Cristian Pațurcă – Nu plecăm acasă

Cristian Pațurcă – Imnul Golanilor

Valeriu Sterian – Nopţi

Paraziții – Noi Vrem Respect

Tudor Gheorghe – Rugă la Timișoara (Pune Tată Steag la Poartă)

Roșu și Negru – Crăciun însângerat

Drept bonus, doar pentru cunoscători: 

KRYPTON – Lanțurile (Opera rock) [full album]

 

5 gânduri despre “În Decembrie ’89 s-a scandat „Vom muri şi vom fi liberi”! Cât de liberi suntem acum, după 30 de ani?

    1. Mulțumesc mult! Atunci am crezut că se poate mai mult… N-a fost să fie!
      Oricum, cei care s-au aburcat atunci în copacul puterii și s-au umplut de „merite rivuluționare”, acoperindu-se între ei prin declarații încrucișate, mă știu de… NAȘ! Măcar atât să rămână…
      Ca la noi la nimenea: unii cu foloasele, alții – cam tot ăia de fiecare dată (!) – cu… ponoasele!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.