Carmen Avram la 53 de ani! Ce-am avut și ce-am pierdut!

Dizertație despre… mizericordie!

Sunt binecunoscute motivele pentru care CARMEN GABRIELA AVRAM – una dintre trompetele voiculesciene în lupta imaginară cu himerele statului paralel – a fost promovată pe un loc eligibil de pe lista PSD-istă la alegerile pentru Parlamentul european. Cum sunt cunoscute și elucubrațiile și fantasmagoriile pe care proaspăta cruciată anti… Europa le difuzează în eter, fără să stea prea mult pe… gânduri. Abordări… care au umplut-o și de firfirei, așa cum rezultă din Declarația de avere.

Aparținând tagmei capabile de un pupincurism grețos, dar practicat cu… folos, simțind finalul fericit al negocierilor pentru a figura cât mai sus pe lista PSD, gazetăreasa a încercat să se scoată, aplicând vorbe bine țintite, precum cele la adresa competențelor de mare iubitoare de țară a coanei Vasilica Veorica Dăncilă! Recent, pe data de 2 mai 2019, într-o emisiune la Antena 3, tot ea a asigurat audiența fidelă că  „intoleranța” din România a ajuns la același nivel precum aceea care a făcut posibile ororile de la Auschwitz!

Hai degrabă la Costești / Să le spui de unde ești!

Săptămâna trecută, mai marii PSD au scos-o la produs… voturi în județul Vâlcea! Să vadă lumea minunea blondă a antiiohannismului vânzător de țară! Și a fost dusă printr-o comună vâlceană de sub munte, Costești, participând la „inaugurarea” unei unități școlare din satul Ferigile, un local vechi de aproape… 60 de ani!

Având titulatura de „Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoală Gimnazială Ferigile, Costeşti”, proiectul depus în anul 2018 a fost inaugurat pe 3 mai 2019 (într-o vineri), de Ziua Comunei și Izvorul Tămăduirii. Evenimentele s-au desfășurat sub genericul „La obârşie, la izvoare”, taman la începutul campaniei electorale!

Și s-au pus pe… tăiat pamblici, ca să-l parafrazăm pe Valentin Popa, alt mare pafarist PSD-ist (fost ministru al educației)! Înghesuială mare – în văzul lumii – la tăiatul unei panglici: AVRAM CARMEN, invitata de onoare, prinsă între doi coloși!

Carmen Avram, la inaugurarea școlii din Ferigile: „O să vă reprezint cu drag în Parlamentul European, dar, peste toate, cu foarte multă dragoste de țară” 72

Uitați-vă la ei câtă concentrare, să nu-și taie… unghiile, din greșeală! Aplecați pe treabă, ca și cum i-ar fi pus cineva să (re)facă… școala! Al dracu de greu și cu foarfecele astea! Consum mare de energie, nu glumă! Tare grea trebuie să mai fie și politica asta!

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liber

De la stânga la dreapta, intră în scen(et)ă: Florian Marin – Prefectul județului Vâlcea; Bogdan Matei, PSD – Ministrul Tineretului și Sportului; Constantin Rădulescu, PSD – Președintele Consiliului Județean Vâlcea; CARMEN GABRIELA AVRAM – candidată PSD pentru Parlamentul european; Toma Peștereanu, PSD – Primarul comunei Costești; și ultima din dreapta (abia vizibilă și încă fără… foarfecă!) Andra Bica, PS… – Inspectorul școlar general Vâlcea.

Semnalez și o aiureală – provenind dintr-o eroare de… pricepere (!) – consemnată pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului (al cărui lider a participat la manifestări, dându-le una-alta copiilor aduși la festivitate): „Școala data din anul 1903 și a fost acum modernizată și dotată cu toate cele necesare elevilor.” Dacă ar fi așa (dar nu este, clădirea actuală a școlii datează din 1960, fiind făcută prin muncă voluntară de către săteni, așa cum erau vremurile pe atunci!), școala era de mult pe butuci!

Prin art. 7 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și prin art. I pct. 3 din OMEN nr. 3.027/ 08.01.2018 (vezi AICI), prin care s-a modificat art. 4 din OMENCȘ nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului- cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, este interzis să se facă politică și prozelitism religios în școală! Ori anteniștii și aiuriștii ăștia, asta fac! FAC POLITICĂ JENANTĂ! Pentru că nu au alte argumente pertinente pentru a-i convinge pe oameni de competențele și realizările lor, decât recurgerea la aceleași manopere murdare folosite și de înaintașii lor antedecembriști!

Motiv pentru care tanti asta, CARMEN AVRAM, nu avea ce să caute acolo! Și uitați-vă cu atenție la… ce face în școală! Ce aere de vedetă atotcunoscătoare a dobândit instantaneu, în fața obedienței slugoilor din teritoriu! În ce calitate stă de vorbă cu fetițele din fotografie!?

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare

Și, mai ales, observați grija divei de a se plasa în centrul atenției, așa cum rezultă din atitudinea slugarnică a însoțitorilor săi – un ministru și un președinte de Consiliu județean – oameni din sfera politicului central și local! Ca și cum ar fi fost o prezentare de… moaște la o șezătoare a babelor/ moșilor locali, admiratori ai cuibului de matracuci de la PSD / ANTENA 3!

Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi costum

Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare

Carmen Avram a ținut un speech și în incinta bisericii din localitate (c-așa-i, mai nou, de… bonton politico-religios, Cel de Sus să afle la El acasă ce le trece muritorilor prin vidul din țeastă!), așa cum se poate vedea din imaginea de mai jos – vezi și text și foto de la postarea de pe pagina de facebook a acesteia din 4 mai la 13:30nde a asistat formal la sărbătorirea cuplurilor pe care primăria le-a premiat pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie!

Cărora catindata PSD s-a apucat să le turuie alte verzi și uscate: „Sunt în campanie electorală pentru alegeri europarlamentare, pentru un parlament care decide ca şi parlamentul nostru şi de acolo vin legile şi noi trebuie să le implementăm aici. Eu o să vă reprezint cu drag, dar, peste toate, cu foarte multă dragoste de ţară, acolo, în inima Europei, unde se fac legile pentru noi. O dragoste de ţară de care avem nevoie foarte mult acum, pentru că trăim vremuri grele, periculoase chiar, aş spune, pentru că nu toată lumea din ţara asta iubeşte ţara asta şi e bine să fim cât mai mulţi care să gândim cu drag la ţară. O să încerc să obţin pentru fermierii români, care îmi sunt foarte dragi, cât de mult se poate, pentru că ştiu cu câte obstacole se luptă, ştiu cu câte greutăţi se luptă, ştiu câţi le pun beţe-n roate ca să nu fie şi fermierul român în faţă. O să încerc să fac tot ce este mai bun pentru această ţară”. Vorbe de clacă, fără nicio acoperire ulterioară în fapte!

Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, persoane zâmbind, interior

Motiv pentru cocoană să mai pună de-o porție de politică, de data asta având și o doză suficientă de acoperire… divină: „Şi eu şi soţul meu avem rădăcinile aici. Cunosc oamenii din zonă foarte bine. Avem o căsuţă pe care o iubim nespus. Am învăţat de la dumneavoastră să îngrijim grădina… ”!!!

A doua zi, sâmbătă, 4 mai a. c., d-na AVRAM a postat pe blogu-i personal o altă poantă, menită să mai atragă niște biete voturi ale unor alegători… nevinovați: „Mereu revin cu drag și bucurie acasă, în localitatea Costești, județul Vâlcea. Spun acasă pentru că și aici e casa mea. Tatăl meu s-a născut și s-a făcut om mare la Goranu (fostă comună limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea, actualmente aflată în componența acestuia, localitate aflată la multe zeci de kilometri de… Costești, n. n.), crescut într-o familie în care respectul față de celălalt, credința în Dumnezeu și munca din zori și până seara au fost literă de lege.”

Hai să purcedem și noi spre izvoarele… dorului de casă, pentru a vedea cât adevăr cuprind vorbele de clacă ale duduii!

Ce declara Avram în 2016 despre „căsuța” de pe lângă Horezu: „Adi (Adrian Ursu, soțul lui Carmen, n. n.) are o căsuţă bătrânească pe lângă Horezu. Şi pleacă singurel în weekend. Ia câinele nostru şi se duce. Eu nu pot în weekend, că am emisiunea. Nici vara nu prea mă duc. Dar şi ritmul nostru e puţin dat peste cap în perioada asta. El reuşeşte să se trezească dimineaţa la 8. Eu dorm până la 11, fiindcă vin noaptea acasă. O oră nici nu pot vorbi cu nimeni, îmi trebuie liniştea mea. Înainte de 12 nu-s om”.

Coroborând informația din cele trei surse, aflăm lucruri foarte interesante! Făcând parte din ciclul preelectoral…

UNA SPUN ȘI ALTA FAC / SĂ-I FIU VULGULUI PE PLAC!

Spovedania (mincinoasă!) din biserică:

C. A. – Şi eu şi soţul meu avem rădăcinile aici. Cunosc oamenii din zonă foarte bine. Avem o căsuţă pe care o iubim nespus. Am învăţat de la dumneavoastră să îngrijim grădina… 

Zisele divei de pe facebook:

C. A. – Mereu revin cu drag și bucurie acasă, în localitatea Costești. Spun acasă pentru că și aici e casa mea… Tot din această zonă se trage și soțul meu, așa că aceste meleaguri au o semnificație aparte pentru mine.

Și spovedania publică din vara anului 2016 – pe vremea când nici cu gândul nu gândea, c-o s-ajungă-n PSD-ea! Ia să vezi ce… perora și ce adevăr spunea:

C. A. – Adi are o căsuţă bătrânească pe lângă Horezu. Şi pleacă singurel în weekend. Ia câinele nostru şi se duce. Eu nu pot în weekend, că am emisiunea. Nici vara nu prea mă duc… Eu dorm până la 11… O oră nici nu pot vorbi cu nimeni, îmi trebuie liniştea mea. Înainte de 12 nu-s om!!!

Așa că imaginați-vă cam cum o să se joace… somnoroasa asta de-a făcutul trebii pe la… Bruxelles! Să crape de ciudă mâţele occidentale, văzând-o cum se joacă cu motoceii coanei Ioropa!

Acum cred că ne-am cam lămurit cu cine avem de-a face!

Maramureș plai cu flori / M-ai crescut și-mi dai… fiori!

Hai să vedem ce spunea diva, pe vremea când încă nu știa cum o s-o calce norocul peste fix un an de zile! Ce-i rostea gurița pe 8 mai 2018, exact de ziua ei, într-un material pregătit de Antena 3, care durează cât… o zi de post. Gazda sărbătoritei fiind… Mihai Gâdea. „Născută la 8 mai, în Vișeul de Sus – Maramureș, jurnalista Carmen Avram și-a sărbătorit ziua de naștere.” De la minutul 4;30 la minutul 8;30, vorbește doar despre  copilăria sa din… VIȘEUL de SUS, despre valea Vaserului, graniță etc. Oricum, toate întâmplate doar la… Vișeu!! 

Prima din cele trei părți se intitulează pompos – dar gratuit – Secretele celei mai iubite jurnaliste. Din care mai aflăm că mama eivenise din Iași, tata venise din Vâlcea… Tata era profesor de limba română, mama laborant chimist… la fabrica de medicamente, la Terapia.” „Eu am stat foarte departe de ei pentru că am plecat la școală de mică, din clasa a IX-a (la Iași, n. n.),, și după aia am venit la București, mă rog, n-am stat împreună… (de la min. 13;30 până la sfârșit)!

În partea a II-a a emisiunii dedicată sărbătoritei – Carmen Avram, despre cel mai iubit om din viața ei – sunt prezentate alte fotografii din școala generală și de la „liceul făcut la… Iași, corul german… Tata semăna un pic cu Eminescu, așa, avea freza lui…”! „Tata era așa de deschis la minte că, cu un pic înainte să moară, tata a murit acum un an jumate, mă întreba de pokemoni. „Zi-mi și mie ce-i cu pokemonii ăștia, TOT AUD PRIN IAȘI…” De unde aflăm că tatăl a locuit și s-a sfârșit tot la… Iași (ca și mama ei).

„Mihai Gâdea – Mă uluiește cât de bine și de curat și de frumos erați îmbrăcați (în fundal era proiectată o fotografie alb negru, în care fetița de atunci era îmbrăcată într-un costum popular, specific zonei… maramureșene, n. n.). Sigur că era Maramureșul, da…, erau niște ani grei…”

„M. G. – La câți ani ai intrat în presă?
C. A. – Am intrat în 1992.
M. G. – Tu, după ce-ai terminat liceul, la ce facultate ai mers!
C. A. – Am făcut facultatea de drumuri și poduri și dup-aia am mai făcut în 2000 am făcut relații internaționale, că mi-a plăcut.
M. G. – Dar, vezi, AICI E EXPLICAȚIA! NOI NE-NTREBĂM DE ANI DE ZILE DOMNE, DE CE NU AVEM AUTOSTRĂZI, PODURI, DRUMURI!?
C. A. – IATĂ, PENTRU CĂ EU
M. G.- AI PĂRĂSIT… (și se opresc amândoi jenați, realizând în ce fundătură era să ajungă… discuția! n. n.).
C. A. – … NOI AM FOST 30 DE INGINERI CARE AM ABSOLVIT LA IAȘI, ÎN PARALEL MAI ERA O SECȚIE LA BUCUREȘTI…, CARE SĂ ZICEM MAI ERAU 100 ȘI CEVA. NUMAI DIN ANUL NOSTRU AU ABSOLVIT VREO 200 ȘI CEVA DE INGINERI! DE CE NU SUNT INGINERII ĂIA PE DRUMURI SĂ CONSTRUIASCĂ!? UNDE SUNT INGINERII ĂIA, DE CE-I ȚINEM ÎN CAZĂRMI!? DE CE NU-I SCOATEM LA FĂCUT DRUMURI!? LUCRAREA NOASTRĂ DE DIPLOMĂ A FOST AUTOSTRADA TECUCI – GALAȚI… DE CE NU S-AU LUAT PLANURILE ALEA SĂ FACEM!?” (de la min. 13;32…).

În continuare prezintă fotografii și se ajunge la min. 15;43 al înregistrării: „ C. A. – Aici eram într-o deplasare în TUNISIA, cu domnul Roman (Petre Roman, n. n.), care era ministru de externe… și fotografia asta este din sufrageria socrilor mei și am ales-o special ca să… ca să fie așa, un mesaj pentru ei”.

„C. A. – Aici eram la nuntă…” (de la min. 19;00…), apoi alte și alte fotografii…

NIMIC despre VÂLCEA, GORANU, COSTEȘTI etc. etc., în aproape… 25 de minute de filmare! Nimic despre rădăcinile vâlcene ale părintelui său, despre rudele familiei tatălui său, sau amintiri de la Costești, Goranu, Vâlcea… De care-și „amintește” doar acum, când nevoia de voturi astfel obținute o obligă s-o facă!

În partea a III-a a materialului omagial, (care durează aproape 17 minute), intitulată Carmen Avram, jurnalista de aur a Antenei 3, sunt prezentate imagini de la unele momente ceremoniale: decernarea unor premii naționale și internaționale, precum și mesaje de la diferiți limbuți, aplicatori de… limbi omagiale bine țintite!

Nici aici NIMIC despre neamurile tatălui, locuri și oameni, despre Vâlcea și/ sau… vâlceni!

Nu ar fi nicio problemă, era și putea să rămână o problemă strict personală, dacă ACUM, după cooptarea în PSD, madama nu s-ar fi îmbățoșat să se cocoșească public cu… dragostea ei de VÂLCEA și VÂLCENI!

De fapt, din ce ne spune dânsa, aflăm că d-na CARMEN AVRAM este produsul dintre o moldoveancă și un oltean, fiind născută în… MARAMUREȘ! Care a plecat de mică de acasă, a mers la Iași – acolo unde (așa cum declară) a făcut liceul și facultatea. Iar de acolo s-a toot dus prin… lume! Care se pare că nu-i mai ajunge! Precum sultanului din cunoscuta Scrisoare eminesciană!

Toate acestea le poți vedea AICI (în cele 3 părți ale materialului filmat), în emisiunea omagială ghidonată de Mihai Gâdea!

P. S.: Pentru a realiza cât de gros este jegul moral de pe asemenea făpturi și care-s „argumentele” cu care vor să obțină voturile unui electorat debusolat, luați o ultimă…  mostră (din cele de până acum, că șirul lor o să continue!), aparținându-i catindatei PSD Carmen Avram!

Duminică, 5 mai 2019, aflată în Botoșani, la târgul de la Staţiunea de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor din Popăuți, Carmen Avram l-a atacat dur pe Dacian Cioloș:  „Aș vrea să-mi cer iertare în numele acelui comisar european care spune că este român şi care în 2013 a negociat pentru dumneavoastră cele mai proaste subvenţii din Uniunea Europeană”.  AICI aflați și reacţia lui Dacian Cioloș.

Cu ocazia acelei deplasări în Moldova, fosta jurnalistă a atacat şi politicile discriminatorii ale supermarketurilor: Aş vrea să-mi cer iertare şi în numele acelor supermarketuri care vă fac să treceţi prin clipe umilitoare când trebuie să mergeţi şi să-i convingeţi că marfa dumneavoastră merită să ajungă pe rafturi şi ei vă resping sau vă pun să negociaţi atât de dur de parcă le-aţi da gratis”.

Povestea lui Avram despre Cioloș, de la min. 0;50 al înregistrării.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli! 
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ


Frații Petreuș – Maramureș plai cu flori 

Florentina și Petre Giurgi – Hai țurăi și țurai

Cornelia și Lupu Rednic – Însoară-te măi Ioane (official video)

Ionu lu’ Grigore – melodii evreiești din Maramureșul de altădată

Sofia Vicoveanca – Hai cu toți la Bălăceana

Anişoara Puică şi orchestra „Lăutarii”, (dirijor Nicolae Botgros) – Trandafir de la Moldova


Hai să mai vedem una de doi bani (din 2016), a cărei autoare este tot… CARMEN AVRAM! Vă asigur că merită!

Protest pro Antena 3 (februarie 2016)

Și impresiile unor postaci… posacide după călătoria vâlceană a catindatei PSD-iste:

1. A participat în calitate de ce? A plătit în plus pentru renovare?
2. A fost inaugurarea renovării. Pentru moment m-am „speriat” ca ați construit o școală.
3. Poate la români ar trebui alegeri din 6 in 6 luni; numai în campanie electorală se face ceva.
 Pringao Pringao s-a murdărit și asta – rușine!
Populism eftin. Eftin. Dragostea asta de țară, subit găsită…. când ați furat timp de 30 de ani, era mai mult să vă satisfaceți voi nevoile, decât dragoste.
PCR
 John Maleanu Asta e o viperă care are venin și în sângele propriu.
Nu mă înduioșează sentimentalismul tău ieftin, atât timp cât ești de partea hoților și mincinoșilor. Joci la două capete. Pe de o parte, te arăți înduioșată de nenorocirile evreilor, dar nu dai doi bani pe viața jalnică pe care o duce majoritatea românilor, din cauza guvernării psd (mai ales în ultimii 2 ani), la care te-ai aliat de bunăvoie, cu gândul numai la bani. Jos masca tov. carmen avram ( nu scriu cu majusculă numele oamenilor pe care îi disprețuiesc).

Florin Ieri am aflat că Carmen Avram mi-e consăteancă. Sau eu ei, scuzați cacofonia.

Mă rog, acum se dă ea vâlceancă și costeșteancă, fiindcă până acum nu am auzit-o.
A trebuit să vină la inaugurarea reparațiilor școlii ca să aflu.
Aici am învățat și-s mândru ca am și predat vreo 3 luni.
Școala e construită de multă vreme, prin munca și contribuțiile comunității locale.
Reparațiile se pare că nu-s gata și copiii doar în toamnă vor intra în școala renovată, dar ce contează? În campania electorală se poate orice, inclusiv în școli.
Nu mă simt în niciun fel că un viitor europarlamentar se proclamă de-al locului, dar văd ca ea și tovarășii ei de partid chiar sunt pătrunși de asta. Sau cel puțin așa proclamă.
Ar trebui să mă bucur, legat fiind puternic de locurile astea. Dar m-am obișnuit să nu am vreo așteptare de la politicieni și oamenii mari, pt. că f. puțini dau ceva înapoi locurilor și comunității de unde au plecat sau în care s-au dus.
Locurile însă-s minunate și oamenii de-acolo merită o viață mai bună la câte bogății au în jur, iar asta nu poate veni decât de la ei, nu de la politicienii ipocriți, falși și mincinoși.

2 gânduri despre “Carmen Avram la 53 de ani! Ce-am avut și ce-am pierdut!

  1. Pingback: La CLUJ-NAPOCA și-n IAȘI / Au băgat spaima-n borfași! – Periegheze

  2. Pingback: Ce șanse sunt să mai rămânem… oameni!? – Periegheze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.