Orland(inh)o pentru noi este Ceaușescu II!

Ce îi tropăie prin minte / Unui manelist cuminte!?

Despre ce-i vorba, pe scurt, în propoziție: Subiectul este deja cunoscut și tăvălit pe aproape toate părțile. Care-i folosul pentru români al acestor demersuri, rămâne de văzut.

Sâmbătă, 06 aprilie 2019, la finalul reuniunii ECOFIN (Formațiunea Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) a Consiliului U.E.) care a avut loc la București, ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici a declarat: „Țările europene din care pleacă multă forță de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri pentru a combate exodul creierelor”.

„Poate în timpul Președinției române voi invita țările care trimit lucrători în străinătate la o discuție, să vedem ce e de făcut. Ar trebuie să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluție, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situația actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivității, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influențate de această mobilitate intra-europeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie și să ținem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectați noi toți”, a mai afirmat Teodorovici.

Care a precizat că situația mobilității selective în cadrul U.E. a fost unul din subiectele principale discutate la reuniunea miniștrilor europeni de Finanțe: „Libera circulație a forței de muncă a adus mari beneficii economice. Lucrătorii mobili contribuie la PIB-urile țărilor de origine și țărilor-gazdă și în cele mai multe cazuri au un rol semnificativ în ceea ce privește câștigurile celor rămași în țara de origine.
Totuși, mobilitatea muncitorilor poate avea și efecte negative, de exemplu atunci cand mobilitatea e selectivă, ducând la exodul creierelor și stopând creșterea potențială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluții comune la nivel european și implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen”, a  mai afirmat ministrul.

Când are oaspeți acasă / Orlandinho nu se lasă!

Insist asupra reproducerii cu exactitate a declarațiilor acestuia, ca să lămurim și chestiunea cu… scoaterea din context, de care – așa cum o să vedem mai jos – Teodorovici acuză o anumită parte a presei.

Eugen Teodorovici s-a declarat nemulțumit de discuțiile din cadrul ECOFIN privind mobilitatea selectivă, exprimând această stare precum un adevărat… rabin: „Dacă tendințele din ultimii 10 ani vor continua, problema va deveni mai pregnantă pentru anumite state membre. De asemenea, mobilitatea duce și la probleme fiscale. Dacă folosesc limbajul european, voi spune ca sunt mulțumit de discuția de astăzi în domeniul mobilității forței de muncă. Dar, fiind mai pragmatic, trebuie să spun că nu sunt mulțumit, pentru ca tot timpul avem discuții foarte interesante, dar când ajungem la soluții, nu avem abordarea adecvată. Spun asta pentru ca mobilitatea forței de muncă în UE este poate una din temele cele mai importante de discutat, pentru a se identifica pașii de urmat pentru noi toți. După cum vedeți, pentru Uniunea Europeană rezultatele sunt bune în legătură cu mobilitatea forței de muncă, dar dacă luăm problema și o discutăm de la caz la caz, soluțiile sunt total diferite”! Sibilinic tare, diplomatul nostru de coloratură!

Imagini pentru teodoroviciSursa FOTO                         Eugen Orlando Teodorovici

Să nu uităm că în luna noiembrie 2018, Teodorovici le-a propus miniștrilor de Finanțe din U.E. ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o țară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă.
Declarație care a produs atunci multe valuri.


Încercând să ne traducă spusele sale actuale, într-o postare de pe pagina sa de facebook, Orlando a dat-o direct ca în… Caragiale: „Pentru toți cei care ar fi binevoit să citească cu atenție știrea respectivă, ar fi fost evidentă diferența dintre ceea ce am spus și ce s-a scris. Am fost tentat să răspund acestor acuze, dar am considerat că subiectul merită o abordare profesionistă și nicidecum una hazardată, specifică tabloidelor de scandal….  Presupun că de această dată sintagma „măsuri agresive” a fost de natură să genereze interpretări. Dar când mă gândesc la interesul economic al României, da, înțeleg să fiu și agresiv. Ca oricare altcineva pentru țara sa.” Pentru că declară răspicat cum că se gândește tot timpul la țărișoara sa, Teodorovici pune punctul la locul lui: „Închei prin a afirma foarte clar, în speranța că niciodată de acum în colo (așa scrie maestrul discotecar, n. n.) nu vor mai exista încercări de scoatere din context a afirmațiilor mele…!” Vai, maestre, exact asta ne-ar mai lipsi! Să te umblăm și la… context! Când este suficient de clar pentru toată lumea cât de… bine / direct îți administrezi singur lovituri la gioale!

Cui te vrea legat de glie / Mintea la cap n-o să-i vie!

Pentru că despre asta este vorba. Slabe speranțele ca actualii guvernanți să „vadă” cu ochii minții lor opace care sunt cauzele reale ale emigrării în masă a românilor! Pe care – din colțurile de lume pe unde i-a purtat năpasta – nu-i mai poți aduce înapoi nici măcar prin mijloace coercitive! Asta se fac că nu pricep toți cei care – de aproape 30 de ani – au contribuit la alungarea din țară a semenilor noștri! Indiferent de culoarea lor politică, au manifestat același comportament față de popor! De total dezinteres față de prezentul și viitorul nostru. Motiv pentru care mulți și-au luat lumea-n cap, plecând încotro au văzut cu ochii!

De această dată, propunerea insistentă a lui Teodorovici, care tot solicită celorlalți miniștri de finanțe din statele membre ale U.E. „să se gândească la un pachet agresiv de măsuri pentru a combate exodul creierelor”, a căzut în gol. Nu a produs nicio reacție conformă așteptărilor acestuia, așa cum rezultă din propriile sale declarații.

Adevărul este că nu toți cei rămași în țară, dependenți de un modest salariu – de la stat sau de la privat – au avut norocul bugetarului Eugen Orlando Teodorovici. Care și-a înălțat o ditamai vila chivernisindu-și cu multă grijă veniturile salariale pentru a o face.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli! 
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ


Sursa FOTO copertă

Nae Cațavencu: mă gândesc la țărișoara mea, la România…

Larga muie, larga…

dăm cuvântul unor POSTACI:

lia_stoenescu 07.04.2019 – „pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situația actuală”
Ale cui obiective, domnule Teodorovici?

Obiectivele găștilor voastre de interese care nu țin cont de nimeni și de nimic în a-și atinge scopurile meschine, sau obiectivele României spoliate în mod sistematic de tot felul de patrioți de fațadă?

Ce-i face pe români să plece, să-și lase țara și familiile și să strângă din dinți pe alte meleaguri, în speranța unor noi începuturi?
De prea mult bine s-a accelerat halucinant exodul românilor, unic în lume la acest nivel pe timp de pace?
De prea mult bine au rămas fără părinți lângă ei sute de mii de copii în ochii cărora, dacă ați fi capabili să priviți, ați putea ca până și voi, cei atât de insensibili, să vedeți imensa tristețe de a-și consuma copilăria în continuu dor sfâșietor?

Ca partid de stânga ce vreți din răsputeri să convingeți ca sunteți, ar fi trebuit să puneți în primul plan al guvernării o reală strategie de păstrare a românilor în țară nu prin măsuri populiste, care le dau firimituri electorale de la ospețele voastre din banul public, să nu creați decalaje strigătoare la cer între obedienți și restul nației pe care o deplângeți că se împuținează la trup și la minte văzând cu ochii.

Demagogi de profesie, singurele certitudini pe care le-ați pus în fața românilor sunt acelea legate de ipocrizia voastră, împănată cu incompetență, șmechereală, minciună, hoție, hămeseală și patrihoțism.

Nu prin „pachete agresive” îi determinați pe români să se întoarcă, să nu mai plece, că nu suntem iobagi sa fim legați de glie.
Ci dându-le motive să se simtă în țara lor egali în drepturi și posibilități cu alde voi, stăpânii conjuncturali ai unor bucate pe care le gestionați și le gătiți numai și numai în folosul vostru.

JulianDoe 06.04.2019, 16:14 – politica PSD îl face pe român să plece fără să se uite în urmă. Dacă mai e măcar vreun pesedist care să gândească, și-ar da seama că atâta timp cât românul vede că e guvernat de hoți și incompetenți, o să crească numărul celor care pleacă. România va rămâne cu bugetarii și cu asistații social.

Soluția e ca PSD să-și bage singur pușcăriabilii în pușcărie, chiar dacă asta ar duce la depopularea partidului.

cartophil 06.04.2019, 16:16 – Puie Teodorovici. Cum se poate gândi nătângul ăsta la așa ceva!? Este incredibil. La 30 de ani de la lovitura de stat vine un terchea-berchea căruia i-au trebuit 4 ani să intre la facultate o singură dată și vrea să lege șerbii de glie. Dacă nu muncesc români în România, de unde să mai fure ei???? Asta-i marea problemă a ticălosului. Pe piața adevărată a muncii Teodorovici este un zero, un mare zero. Nimeni, dar absolut nimeni din vest nu are nevoie de serviciile acestui țucălar P$D-ist. Nu știe nimic și nu-l duce nici mintea pe chiparosul ăsta mândru. Doar oficinele kgb-ului îl folosesc dar nu pentru servicii, ci pentru deserviciile pe care le poate aduce României. Ăsta este singurul lui rol aici, să facă cât rău poate. De furat, a furat cât carul, are 6 case în centrul Bucureștilor. De unde bă, bugetarule ???? Niciodată, nimeni, nici un privat nu te-a vrut, ăa nu nu te duce mintea, este cam sărăcuță. Cară-te ba, lasă-ne în pace, dacă nu o să te alungăm noi de o să-ți piară cheful și de disco.

Stan 06.04.2019, 16:40 – Ar vrea ei să-i facă pe români din nou sclavii lor! Jigodiile post-comuniste au încurajat la început exodul ca să rămână în țară doar proștii pe care-i pot manevra și înșela ei cum vor!
Mai nou au observat însă că nu se mai produce în țară și deci nu mai au nici de unde să fure și nici de unde să-și alimenteze asistații votanți și pensionarii lor cu pensii speciale!
Și uite așa au văzut javrele pesediste urechile lupului!
La disperare, au început să se împrumute, dar așa intră și mai rău în *** pe termen mediu!
Sunt ferm convins că ei știu că se duc de râpă, așa că singurul lor gând este să fure destul ca să-și asigure viața când vor primi șutul în fund!
Să facem în așa fel ca atunci când vor primi șutul în fund să intre în pușcărie și să li se confiște tot ce au furat!

partidultevreatunsroacare 06.04.2019, 16:27 – partidul te vrea tuns roacăre Ce închisoare fără gratii ar face ăsta din România, nici nu vreau să mă gândesc. Nu scapă o vorbă despre motivele pentru care se pleacă masiv, el știe una și bună, toți trebuie ținuți în țară la muncă pe nimic. Să tot votezi psd-ul.”

Un gând despre “Orland(inh)o pentru noi este Ceaușescu II!

  1. Orlando ” în colo” pe lângă faptul că vorbește mult și, în general, nu prea spune nimic, de această dată a reușit să articuleze recunoașterea agresivităţii și caracterului antidemocratic al propunerilor sale. Nici în categoria comuniștilor nu cred că este bun, deși pentru mine comuniștii sunt „Răul și Hăul” în care ne-am zbătut câteva zeci de ani. Cred mai degrabă că este prost și s-ar putea lua de mână cu Dan Bittman care spunea cam aceleași lucruri. Cât de „patrioți” sunt ei când se gândesc că migrarea forței de muncă îi lipsește de niște impozite plătite în plus la buget!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.