E mort poetul – de Duiliu Zamfirescu (la 103 ani de la deces…)

E mort poetul. Cea din urmă dramă
Ca cea dintâi, va fi necunoscută:
De-o ideală minte începută
Acum o-ncheie glasul de aramă.

Alături stă, încremenită, mută,
Sărmana lui, nemângâiata mamă;
Ea lung ridică colţul de maramă
Şi tremurând pe mână îl sărută.

Într-un pahar se scutură o floare,
O floare prinsă la o cununie
Ce ca şi dânsul s-a plecat şi moare.

Iar prin perdele, raza aurie
Aduce caldul zâmbet de la soare:
O mângâiere scumpă, dar târzie.

Alte poezii de Duiliu Zamfirescu.

Duiliu Zamfirescu (născut la 30 octombrie 1858, Plăginești, Râmnicu-Sărat, Principatele Unite, Țara Românească – decedat la 3 iunie 1922, Agapia, Neamț, România) a fost un scriitor și politician naționalist român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

Ca om politic, a fost membru marcant al Partidului Poporului, fiind ministru de externe în guvernul condus de Alexandru Averescu (între 13 martie – 13 iunie 1920) iar apoi Președintele Camerei Deputaților din România.

_______________________

E mort poetul – de Duiliu Zamfirescu