Gligore Fărăţară – de Andrei Ciurunga

Gligore Fărăţară

De-un car de ani mă tot numesc aşa
bătrânii brazi pe care-i ţin de neamuri,
aghezmuind pe jos, în calea mea,
cu lacrimi de răşină de pe ramuri.

Când urc pe munte, sus, printre păduri,
aud, de sub a crengilor povară,
cum mă îndeamnă nevăzute guri:
„Rămâi la noi, Gligore Fărăţară.”

Dacă mă prinde-al Dunării şuvoi
cu spume albe ce se sparg în valuri:
„Gligore Fărăţară, hai cu noi!”
mă cheamă glasul apei dintre maluri.

Iar când pornesc smerit spre cimitir
să mai îngrop câte-un copil de ceară
mă trag de mână morţii mei în şir:
„Mai stai cu noi, Gligore Fărăţară.”

Privesc în brazdă: plugul nu-i al meu.
fac ochii roată: nu-i a mea moşia,
şi parcă, Doamne, nu mai sunt nici eu,
nici Gheorghe, nici Ileana, nici Maria.

Vara cosesc – n-am pâine la iernat,
cresc iarna boii ca să-i pierd în vară
şi-mi cară hoţii ţara hat cu hat,
eu rămân tot Gligore Fărăţară.

Mă uit spre cer, dar nu-l mai văd senin,
aş întreba – şi nu cutez a spune:
„Oare şi cerul s-a întors străin
sau mi-e surată zarea de cărbune?”

Şi tot aştept cu fiecare nor
să se deslege-a ploilor pornire
şi de pe faţa dreptului ogor
să spele apa strâmba rânduire.

Apoi va scoate Dumnezeu din sân
hrisovul vechi, pecetluit cu ceară,
să-l întărească iarăşi de stăpân
pe robul său Gligore Fărăţară.

Voi şti atunci că plugul e al meu,
a mea cu toate brazdele moşia
şi voievod pe toată holda eu
şi Gheorghe şi Ileana şi Maria…

Alte poezii ale aceluiași autor.

Citește poezia Nu-s vinovat faţă de ţara mea – de Andrei Ciurunga – (re)postată pe 2 iulie 2024;

Citește poezia Gligore Fărăţară – de Andrei Ciurunga – postată pe 19 decembrie 2023;

Citește poezia Nu-s vinovat faţă de ţara mea – de Andrei Ciurunga – (re)postată pe 23 iunie 2023;

Citește poezia Nu-s vinovat faţă de ţara mea – de Andrei Ciurunga – (re)postată la 17 februarie 2021.

Andrei Ciurunga, 100 de ani - Gazeta de ChișinăuAndrei Ciurunga și Robert Cahuleanu sunt pseudonimele literare ale lui Robert Eisenbraun (născut la 28 octombrie 1920, Cahul, România Mare, azi în Republica Moldova – decedat la 6 august 2004, București, România), poet, memorialist, martir în închisorile regimului dictatorial comunist român, deținut politic la Canal.

Pentru personalitatea sa, atât de încercată și de exemplară în suferință, vezi și acest fragment memorialistic.

Alte date despre viața și activitatea acestuia găsiți și în acest articol.


Andrei Ciurunga – Canalul 

Andrei Ciurunga – Marș Forțat

Marș forțat – (Forced march)

Mănăstirea Diaconești – Rugăciune pentru osândiții căzuti (Andrei Ciurunga)

Nani, suflet de zăpadă” – colind de Andrei Ciurunga (Interpretează Corul maicilor de la Mănăstirea PaltinPetru Vodă).

„Așteptare” – versuri: Andrei Ciurunga

Iubito, astă seară te aștept
Cu stelele pe cer îmbobocite
Și ca să poți intra pe nesimțite,
Deschid fereastra care dă în piept.

Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâșia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninați ai paznicului sur. …

Ion invalidul vorbeşte – Andrei Ciurunga

Asprimea frunţii mele ca de prund e,
triseţea suie ca o tuse-n piept.
O mână mi-a rămas pe brazda unde
se spune-acum că n-avem niciun drept.

Mi-au dat apoi porunci cu străşnicie
să mă întorc şi iarăşi să mă bat.
Spre alt hotar m-au dus cu vrednicie
şi-acolo altă mână mi-am lăsat.

Alerge scribii noi după minciună,
eu din adâncul vremii vă vorbesc:
Mâinile mele strâng ca o cunună,
în moartea lor, tot neamul românesc.

Daniil Sihastrul – Corul Mănăstirii Diaconești

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.