Cel care nu se teme de nimic este mai puternic decât cel de care toată lumea se teme – Friedrich Schiller
Lasă-mi, toamnă... Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se sfâşie. Lasă, toamnă-n aer păsări, Paşii mei alungă-mi-i. Dimineaţa bolta scurse Urlete de ciocârlii. Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi Fructele şi lasă Urşii …
Continuă să citești Lasă-mi, toamnă… – de Ana Blandiana
Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. - Emil Cioran Frunzele (Elegie de toamnă) Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad …
Continuă să citești Frunzele (Elegie de toamnă) – de Radu Stanca
Clipa cea lentă Fără-ndemn intrăm în toamna Cântecului plin de frică. Nicio aripă de înger Aerul nu-l mai despică. Mâna spre pământ se lasă, Pipăie-ntre ierburi rana Larg deschisă. De sub pietre Şerpi clociţi prelingu-şi zeama Ce-o sorbim c-o poftă veche Până mintea ni se strică. Fără rost intrăm în toamna Sufletului plin de frică... …
Continuă să citești Clipa cea lentă – de Emil Brumaru
Nevinovăție O caisă şi-un cais alergau prin paradis. Panica primordială încolţi sub o petală tresări sub un cubelc „ea nu pealcă, eu nu pelc Nu de flică, da’ ne calcă! Eu nu pelc, nici ea nu pealcă'” (şi – oamenii dintâi, buimacii, le-au făcut semne cu macii) Alte poezii de Ion Caraion. Citește poezia Morții …
Continuă să citești Nevinovăţie – de Ion Caraion
Motto: Viața e mai tare decât mizeriile ei. - George Bacovia Plumb de toamnă De-acum, tuşind, a şi murit o fată, Un palid visător s-a împușcat; E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat... - Tu ce mai faci, iubita mea uitată? Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. Iar frunzele cu droaia se desprind; …
Continuă să citești Plumb de toamnă – de George Bacovia
Tango retoric Cine-ţi mai oferă flori? Cine te mai scaldă-n ploi de stele, Cine-ţi şterge uneori Lacrima tăcerii din cuvânt. Cine-ţi mai clădeşte-n zori, Din nisipul somnului castele? Dacă-i vânt, pe pământ şi lacrimi nu mai sunt. Mai ştii, vara cu miros de alge şi pierdutele catarge De la ţărmul unei mări? Mai ştii, şi …
Continuă să citești Tango retoric – de George Țărnea
Zburătorul Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate, Mulţimi de vineţele pe sâni mi se ivesc; Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine! Îmi cere... nu-ş ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da; Şi …
Continuă să citești Zburătorul – de Ion Heliade Rădulescu
Îmbătrânesc!… Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,Căci zi cu zi în ea zărescUn rid mai mult,Un por mai mare,Un păr mai sur,Şi-un zâmbet trist,Ironic,CareN-acceptă nici o resemnare…Şi-mi pare rău că mai exist. Îmbătrânesc!…Şi tinereţeaN-am cunoscut-o niciodată.Când cei de vârsta meaJucau,CântauŞi se înveseleau,Eu eram mamă,Eram tată,Luptam din greu pentr-o bucatăDe pâine,Pentru azi şi …
Continuă să citești Îmbătrânesc – de Cincinat Pavelescu
Spleen Ale mele zile sunt pustiuri cari Rătăcesc în ele roze caravane; Câte visuri blonde, albe, suverane, Câţi emiri fatidici dar cu muşchii tari, Călărind pe negri, nobili armăsari, Şi cămile câte au trecut duşmane Prin nisipu-n flăcări şi cu doruri vane, Eldorado,-n fine ca să le răsari? Şi câţi lei de-orgoliu au răcnit sub …
Continuă să citești Spleen – de Mircea Demetriade
Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran Niciodată toamna... Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu …
Continuă să citești Niciodată toamna… – de Tudor Arghezi
Periegheze 