Oglinda D-asupra patului ce-şi frânge de mult icoana venerată, În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg, Şi stă pe zid, mai albă vara şi iarna mai întunecată, Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg. Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată. Şi soarbe gesturile noastre în ochiu-i …


