Singurul farmec al trecutului este că rămâne trecut. (Oscar Wilde)

Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri. Mihai Eminescu – Sonet (Trecut-au anii…) 

Un astfel de moment merită cu prisosință să fie rememorat. Pentru că nu-l trăiești decât o singură dată.

Dar să-l lăsăm pe cronicarul sentimental să dea frâu liber trăirilor sale de atunci. De când au trecut alți… 6 ani.

Trecutul e noaptea iar amintirile, candele care, cu vremea, se sting. (Octavian Goga)

Ziua de 25 mai 2018 a fost – în egală măsură – un prilej de bucurie și de întristare pentru salariații Liceului OLTCHIM din Râmnicu Vâlcea. Această zi a coincis cu momentul revederii – după 40 de ani – cu mulți dintre absolvenții promoției anului școlar 1977-1978. An în care, la forma de învățământ – zi, au absolvit liceul două promoții: ultima promoție cu 5 ani de studii și prima cu 4 ani.

Bucurie, prilejuită de emoțiile revederii, după atâta amar de ani, pe de o parte. Pe de alta, tristețea resimțită de toți cei prezenți, pentru faptul că – în cuibul în care s-au format și din care au zburat  atâtea generații de absolvenți merituoși – se aflau împreună, pentru ultima dată, reprezentanții unor asemenea promoții de excepție!

În anul 1977 am debutat ca profesor titular de istorie în chiar orașul în care m-am născut. În Liceul de chimie – așa cum s-a întipărit numele său în conștiința publică vâlceană – singura unitate de învățământ în care am activat. Din prima până în ultima zi de profesorat. Într-o carieră didactică întinsă de-a lungul a fix… 41 de ani.

 

Amintirea e o seră a fericirilor trecute. (Lucian Blaga)

Promoția 1978, a fost prima, din lungul șir al acestora, marcând începutul unei cariere pentru care am suficiente motive de mândrie. În care satisfacțiile profesionale nu au venit de la sine. În care nimic nu mi-a fost predestinat, dat degeaba sau întins la picioare. Totul a presupus multă și neîntreruptă muncă. A fost pariul făcut cu sine, câștigat de un OM care și-a luat întotdeauna în serios meseria pe care a ajuns să o facă. Și de la obligațiile căreia nu a făcut niciodată rabat.

În acel an – de debut în cariera didactică – am predat la toate clasele a XII-a din liceu. Cinci la număr.

Mare mi-a fost bucuria ca, după atâția ani, să ne revedem cu mulți dintre cei pe care i-am perceput atunci ca fiindu-mi de fapt, niște… frați / surori, ceva mai mici! Ca vârstă și ca experiență.

Am participat la întâlnirea cu absolvenții prezenți, provenind din trei dintre aceste clase.

După ce – cu inerente emoții – s-a consumat momentul poveștilor de viață, spuse de fiecare dintre ei, la întrebarea unuia dintre foștii diriginți, dacă mai vrea să spună cineva ceva, am simțit spontan nevoia să o fac.

M-am adresat celor prezenți, referindu-mă – în principal – la două teme:

1 – diferențele dintre rigorile și exigențele tipului de învățământ absolvit în urmă cu 40 de de către foștii noștri elevi și capcanele… inevitabile ale celui actual;

2 – soarta nefericită a liceului pe care l-au absolvit, care a fost condamnat să dispară! Nu din cauza unor motive obiective, ci datorită obtuzității unor oameni politici hrăpăreți! Care, în loc să se ocupe de propășirea unităților de învățământ din municipiu, sunt puși pe căpătuială pe seama spațiilor școlare ale acestora!

Doar din amintiri mai pot crede că vara e anotimpul destinului meu. (Octavian Paler)

Din înregistrările VIDEO de mai jos se poate realiza sensul corect al pledoariei noastre de atunci.

Prima dintre ele (în doar 4;56 minute) se referă la desființarea Liceului Tehnologic OLTCHIM – „prin divizare totală” – conform unei nefericite sintagme oficiale.

 

În prima parte a celei de a doua înregistrări (până la minutul 4;01), am făcut o sumară comparație a tipurilor de învățământ: cel de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989 și cel postrevoluționar.

Lăsând deschisă discuția, pentru o asistență în care se aflau și numeroase… bunicuțe și numeroși bunici! Și care – la rându-le – aveau suficienți termeni personali de comparație!

Amintirile – o muzică ce ne vine de undeva, de dincolo de orizont. (Garabet Ibrăileanu)

Un remember pentru Clasa a XII-a E (mecanici pentru mașini și utilaje industriale), dirigintă fiind d-na prof. Maria Constantinescu

Singura clasă care nu a fost reprezentată la aceste festivități. Cu precizarea că era singurul tablou din școală care a supraviețuit vremurilor vitrege de dinainte de 1989. Pe care l-am salvat de la distrugere, adăpostindu-l în Cabinetul de Istorie. Amintire pe care intenționam să o încredințez foștilor elevi ai acestei clase. Numai că… n-am avut cui să o fac!

… Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec! – Mihai Eminescu – Sonet (Trecut-au anii…)

Strângeţi cât mai multe amintiri pentru insomniile bătrâneţii.  (Vasile Ghica)

Pe toți cei care au fost atunci prezenți – și nu numai – îi invit să vadă cum arăta liceul în anul 2018, anul dispariției sale. Un  spațiu școlar perfect adaptat scopurilor educaționale pentru care a fost realizat. Care, între timp, a fost modernizat prin investiții făcute de la bugetul de stat. Rezultând un spațiu modern de învățământ, așa cum nu exista un altul; și nu doar în județul Vâlcea / municipiul Râmnicu Vâlcea!

Așa arăta BAZA MATERIALĂ a liceului „Oltchim” din Râmnicu Vâlcea – VIDEO (filmare realizată pe 11 iulie 2018).

LABORATOARELE de care dispunea liceul OLTCHIM aveau dotările necesare desfășurării tuturor activităților instructiv-educative pe care le organiza. Dotări de care s-a ales praful!

FILMUL ne oferă posibilitatea să (re)vedem clădirea în care au existat LABORATOARELE – destinate însușirii tainelor unora din meseriile pe care le puteau deprinde elevii care au frecventat liceul Oltchim.